De multe ori, când avem probleme în viaţa profesională sau în cea personală, oamenii din jurul nostru ne spun că ar fi bine să fim pozitivi. Ce ar putea fi rău în a-ţi menţine speranţa sau în a gândi pozitiv?
de Doru Dima
De ce nu vă puteţi aştepta ca oamenii să îşi schimbe atitudinea de la o zi la alta
Experţii în coaching, psihoterapeuţii şi experţii în pozitivism , în general, spun adesea că schimbarea atitudinii ne poate ajuta să ne rezolvăm majoritatea problemelor. De exemplu, dacă aţi fost concediat sau părăsit de partenerul dumneavoastră, prima sarcină este să faceţi ceva care să vă înveselească (sport, shopping, să gătiţi pentru prietenii apropiaţi, să ieşiţi la o masă cu amicii etc.), să vedeţi partea plină a paharului şi să începeţi să găsiţi (din nou) fericirea. Evenimentele curente sau contextul economic problematic vă stresează? Nu aveţi nevoie decât de puţin optimism pentru a vedea din nou luminiţa de la capătul tunelului. Dacă nu reuşiţi singur, vorbiţi cu cel mai fericit prieten al vostru, care vă va contamina, cât de cât, cu veselia lui.
Pe de altă parte, dacă eşuaţi în aplicarea gândirii pozitive, riscaţi să vă transformaţi micile neplăceri în mari drame. Sau cel puţin aşa ne spune înţelepciunea populară. În realitate, însă, gândirea pozitivă nu este numai per ansamblu mai puţin benefică decât am crede, iar gândirea negativă ar putea să nu fie pe deplin rea.
Nu puţine cercetări (vezi Martin Seligman – cu celebra PERMA sau Paul Zack – cu deja cunoscuta teorie a oxitocinei) subliniază cât de sănătos şi benefic este optimismul din punct de vedere social. Cu toate acestea, în ciuda varietăţii de cercetări, ne rămân câteva motive bune pentru a nu avea încredere în puterile nelimitate ale pozitivismului. Iată câteva dintre acestea:
Aşteptările nerealiste au adesea două tăişuri
Dacă v-aţi încălcat deja promisiunile făcute de Anul Nou, nu sunteţi singurul. Cercetătorii au estimat că aproximativ una din patru promisiuni e abandonată încă din prima săptămână, iar până la 90% din încercările de dezvoltare personală sfârşesc cu un eşec.
Acest lucru nu se datorează lipsei de speranţă sau lipsei de încredere în sine, ci mai degrabă unui optimism excesiv. Cu cât obiectivele dumneavoastră sunt mai ambiţioase, cu atât veţi fi mai încrezător în realizarea lor şi veţi aştepta să beneficiaţi de pe urma acestui lucru şi, în final, veţi avea şanse mai mici de a reuşi. Şi aceasta ar putea fi o tehnică prin care să vă atingeţi obiectivele mai mici, dar neatingerea unui obiectiv măreţ va fi, cu siguranţă, echivalentă cu căderea de pe calul care aleargă în plină viteză.
Pe de altă parte, persoanele care sunt mai pesimiste atunci când vine vorba de îndeplinirea obiectivelor vor avea şanse mai mari de a reuşi, nu în ultimul rând pentru că neîncrederea în sine îi determină să lucreze mai asiduu pentru a-şi atinge scopul. Când vreţi cu adevărat ceva, este mai bine să vă gândiţi că nu veţi obţine acel lucru decât să presupuneţi că veţi reuşi (valabil atât pentru sport, cât şi în viaţa personală sau profesională).
Nu poţi deveni optimist peste noapte
Tindem să privim motivaţia ca pe ceva maleabil, dar acest lucru ar putea însemna doar că ne facem iluzii. În mare măsură, nivelul nostru de voinţă depinde de personalitatea şi de valorile noastre de bază. Tocmai din acest motiv doi oameni vor reacţiona foarte diferit la aceeaşi experienţă, chiar şi în cazuri extreme. După cum sugerează studiile realizate pe populaţii reprezentative demografic, oamenii fericiţi tind să rămână calmi şi rezistenţi chiar şi când li se întâmplă lucruri îngrozitoare, în timp ce oamenii mai negativişti nu se pot bucura de evenimentele fericite ale vieţii decât pentru perioade scurte de timp. Mai mult, caracteristicile de personalitate care fac ca o persoană să aibă o dispoziţie în general veselă, iar altă persoană să fie mai predispusă la tristeţe, sunt, în mare parte, genetice, astfel încât nu putem să ne aşteptăm ca oamenii să îşi schimbe atitudinea la comandă, instantaneu. Totuşi, aceasta nu este neapărat o veste proastă. Cu cât mai bine înţelegem acest lucru, cu atât ne vom simţi mai puţin vinovaţi pentru că nu reuşim să valorificăm puterea gândirii pozitive pentru a ne schimba starea de spirit oricând vrem.
În schimb, modul în care ne simţim de obicei este doar o parte din felul în care suntem, ceea ce înseamnă că avem de câştigat dacă acceptăm acest lucru, în loc să încercăm să ne opunem firii noastre şi să devenim altcineva.
Pesimismul realist bate optimismul iluzoriu
Pe termen lung, cel puţin, o viziune ancorată în realitate este, probabil, preferabilă. Deşi poate fi liniştitor să interpretăm neşansa într-o lumină pozitivă (cum spunea Oscar Wilde, „Cu toţii suntem în şanţ, dar unii dintre noi privesc către stele.”), ne vom adapta mai uşor dacă vom ţine piept realităţii şi dacă o vom accepta, indiferent cât de dureroasă este aceasta.
Oamenii sunt deja puternic predispuşi să ignore selectiv faptele şi datele neplăcute. Suntem înclinaţi, din punct de vedere psihologic, să sacrificăm căutarea adevărului pentru a ne simţi mulţumiţi de noi înşine. Aşa că, dacă avem în vedere toate ştirile false şi modul în care era digitală perturbă realitatea, vom constata că nu suntem atât de interesaţi de realitate pe cât aţi crede. Ca să verificaţi acest lucru pe voi înşivă, mergeţi la o conferinţă în care toţi speackerii vă spun lucrurile pe care doreaţi să le auziţi. Dacă va veni cineva cu o abordare complet nouă, o abordare care să vă scoată din zona de confort, o să gasiţi zeci de argumente pentru a vă întoarce la propriile convingeri. De ce? Aşa e mai simplu să ne validăm propria stare de bine.
Cum facem să ne găsim propriul echilibru în ceea ce priveşte starea noastră generală de bine? Simplu, hai să vedem unde ne aflăm din perspectiva gândirii pozitive, a stresului, vitalităţii şi energiei, rezilienţei, curiozităţii şi autocunoaşterii, conectării cu ceilalţi sau, într-un singur cuvânt, din perspectiva Well-Being-ului. Cu cât ştim mai multe despre noi, cu atât avem şansa de a ne ,,autoregla” comportamentul pentru ca viaţa noastră să fie în acord cu ceea ce ne dorim şi cu ceea ce putem să facem. Echilibrul viaţă privată – viaţă profesională reprezintă chintesenţa unei existenţe sănătoase, fără de care ne îmbolnăvim de ceea ce putem numi ,,scenarită”. E o boală cu care deja trăim şi care ne influenţează, fiecăruia dintre noi, propria realitate. Cu cât predispoziţia noastră spre catastrofă este mai ridicată, cu atât boala are terenul propice pentru a ne distruge pozitivismul şi gândirea pozitivă.
În final, aţi prefera să fiţi mai fericit, dar deconectat de realitate, sau supărat, dar în contact cu realitatea? Chiar dacă aceasta poate fi mai degrabă o chestiune filosofică, (în general) ignoranţa înseamnă fericire doar pentru puţin timp. Mai devreme sau mai târziu, realitatea o va prinde din urmă.
Dintr-o perspectivă de ansamblu, un anumit grad de insatisfacţie este esenţial pentru a stimula progresul şi pentru a face civilizaţia să avanseze. Doar atunci când suntem nefericiţi sau supăraţi pe felul în care merg lucrurile simţim imboldul de a acţiona şi de a genera o schimbare. Complacerea este inamicul progresului, iar fericirea este doar o manifestare extremă a acestui lucru. Fără a insista prea mult asupra acestui aspect, abilitatea speciei noastre de a suferi este un declic esenţial pentru schimbare. Dusă la extrem, gândirea pozitivă riscă să inhibe schimbarea şi – oricum – dă greş în general.
Despre autor:
Dr. psih. Doru Dima
Este CEO Great People Inside România şi CPO International. Doctor în psihologia muncii şi organizaţională, a lucrat cu peste 5.000 de organizaţii în 20 de ani de activitate. De asemenea, este fondator al Dima Consulting Group şi Great People Inside.
