Aproape 300 de specialişti de resurse umane, antreprenori şi manageri din companii din România au luat parte, ieri, la Gala Premiilor de Excelenţă în Resurse Umane, organizată de HR Club.
La a 9-a ediţie s-au oferit 9 premii la categoriile de proiecte de resurse umane, 3 premii la categoriile de management general şi 4 premii speciale. Din cele 35 companii înscrise, 12 au plecat acasă cu premii.
Premiul preşedintelui de onoare al juriului, Lynda Gratton Award of Future-Proofing HR, a mers către proiectul UNIQA România: „Ready for the Future”- A transformation journey of UNIQA România, un proiect de „revoluţie organizaţională” implementat de o echipă care are capacitatea de a anticipa foarte bine transformările din industria de asigurări.
Lista celorlalte premii:
– la categoria “Recrutare şi Selecţie” premiul a fost câştigat de compania Sykes Enterprises Eastern Europe
– la categoria “Formare şi Dezvoltare” au câştigat proiecte ale Generali România Asigurare Reasigurare, HP Inc. şi Vodafone România
– la categoria “Managementul Performanţei şi al Recompensării” au primit premii Arval Service Lease Romania şi Zoppas Industries România
– la categoria “Strategie de Resurse Umane” au câştigat proiecte derulate în următoarele companii: Carrefour România, Orange România şi UNIQA.
Seara a continuat cu anunţarea câştigătorilor la secţiunea de management general. Astfel, ,,Managerul Anului” a fost desemnat Valentin Coroiu, Director Naţional Vânzări Canal Exclusive, UNIQA.
Următoarele două categorii au premiat performanţa şi colaborarea eficientă între managerul general şi managerul de resurse umane. Astfel, ,,Echipa CEO – HR a anului – companii cu mai puţin de 499 angajaţi” este formată din Florin Godean – Roxana Andrei, Adecco Resurse Umane , iar ,,Echipa CEO – HR a anului – companii cu mai mult de 500 angajaţi” este alcătuită din Franz Weiler – Cristina Anculescu – UNIQA.
Juriul a acordat un premiu special companiei Tenaris Silcotub pentru proiectul ,,Employee wellbeing beyond ROI”. Acest premiu a fost oferit ,,pentru raritate şi curajul de implementa acest proiect, în pofida distanţei faţă de priorităţile imediate de business”.
Noul juriu al Generaţiei Z a desemnat şi el doi câştigători. Primul premiu a mers către echipa „care a pus accent pe comunitate, pe implicarea şi pe formarea tinerilor înainte de a intra pe piaţa muncii” – compania ArcelorMittal Galaţi, cu proiectul ,,Şcoala de Ucenici ArcelorMittal Galaţi”.
Al doilea premiu a mers către HP Inc., cu proiectul „Brain Candy – Learning just got sweeter”, ,,pentru networking şi sharing-ul de experienţă, dar mai ales pentru că a creat un spaţiu virtual în care valorile companiei sunt promovate”.
Lista completă a câştigătorilor pe site-ul HR Club