Inovația din tech și realitatea în care trăim converg spre un punct în care pare că vom fi transformați radical de tehnologie, însă uităm un lucru fundamental: tehnologia se adaptează în funcție de oameni, nu invers, a spus Matei Psatta, Digital Marketing Specialist Vola.ro, la “Digital Era. The Urge Of Business Transformation”, un eveniment organizat de CIO Council România.
Psatta a dat exemplu butoanele de <<continue>> prezente pe site-ul Amazon: ,,Site-ul gigantului american are două astfel de butoane. La prima vedere ai putea spune că e o greșeală, un bug, însă nu așa stau lucrurile. Adevărul e că există oameni care nu sunt obișnuiți să dea scroll, oameni care au laptop-uri cu rezoluții mai mici și, deci, e util pentru ei să vadă acest buton și sus, și jos”.
Tehnologia ne poate schimba – însă – esențial atunci când vine vorba de felul în care recrutăm, a spus Corina Munteanu (Experis România, companie aflată sub umbrela de brand Manpower). Ea a subliniat că ,,deficitul de talente e o realitate, iar procentul angajatorilor care întâmpină dificultăți atunci când recrutează a atins nivelul de dinainte de criză. ” De asemenea, Munteanu a mai precizat că fenomenul freelancing – care până acum era prezent preponderent în IT – începe să ia amploare și în celelalte domenii.
,,Pe lângă asta, aș mai sublinia faptul că angajatorii ar trebui să fie mai deschiși atunci când vine vorba de a oferi pauze angajaților, mai ales în contextul generației millennials. Acești angajați caută un program flexibil, nu vor să lucreze tot timpul de la birou, oamenii vin și cer aceste lucruri de la angajator, problema rămâne dacă angajatorul român va ține cont de aceste lucruri. În Franța, de exemplu, aceste lucruri se întâmplă deja pe piață.”, a conchis Munteanu.