HR Club anunţă deschiderea perioadei de înscriere a proiectelor pentru Gala Premiilor de Excelenţă HR Club, unul dintre cele mai prestigioase evenimente de resurse umane ale anului. Perioada de înscriere va avea loc între 9 ianuarie şi 6 februarie.
Pot să se înscrie organizațiile care au implementat proiecte interne de HR în recrutare şi selecţie, managementul perfomanţei şi recompensării, dar și cele care au avut proiecte de formare şi dezvoltare sau strategie de resurse umane.
Gala Premiilor de Excelenţă HR Club îşi propune să recunoască profesionalismul în resurse umane prin acordarea celor mai înalte distincţii în domeniu. Astfel, pe 6 aprilie 2017, vor fi acordate premii pentru şapte secţiuni şi doua premii speciale. Ca în fiecare an, evenimentul va găzdui directori de resurse umane, directori generali şi lideri de business din cadrul celor mai importante companii din România.
Anul acesta Preşedintele de Onoare al Juriului va fi Lynda Gratton, Professor of Management Practice la London Business School unde conduce programul ‘Human Resource Strategy in Transforming Companies’ – considerat cel mai valoros program de HR la nivel mondial. Lynda va oferi unul dintre premiile speciale – Lynda Gratton Award of Future-Proofing HR unuia dintre proiectele de la categoria de strategie. O altă noutate este Premiul Special al Generaţiei Z, oferit de tânăra generaţie unui proiect înscris în competiţie.
Lynda Gratton este Professor of Management Practice la London Business School unde conduce programul ‘Human Resource Strategy in Transforming Companies’ – considerat cel mai valoros program de HR la nivel mondial.
În ultimii 20 de ani, Lynda a scris mult despre interfaţa dintre oameni şi organizaţii. Cărţile publicate de ea acoperă teme precum legătura între organizaţii şi strategia de HR (Living Strategy), noile moduri de lucru (The Democratic Enterprise), creşterea complexităţii colaborării (Hot Spots şi Glow), impactul schimbărilor la nivel global în employment şi muncă (The Shift).
Proiectele înscrise în competiţie vor trece prin 3 etape de jurizare:
– În prima etapă, echipa HR Club parcurge aplicaţiile si le elimină din competiție pe cele care nu întrunesc criteriile eliminatorii.
– În a doua etapă, proiectele sunt analizate de către un juriu de specialişti (format din membri seniori ai HR Club, specialişti de renume).
– În cea de-a treia etapă juriul este format din reprezentanţi ai mediului de afaceri, manageri generali şi antreprenori.
Termenul limită de trimitere a aplicaţiilor este 6 februarie 2017. Mai multe detalii despre procesul de aplicare şi jurizare sunt disponibile în Ghidul Aplicantului.
La gala anterioară au fost înscrise 69 de proiecte, iar 42% dintre companiile aplicante au fost la prima participare. În seara galei din 2016, 13 companii au plecat acasă cu 17 premii.