Era Work-Life-Integration

de Miruna Nicolae-Roman

În urmă cu câțiva ani, angajaților li se cerea o separare clară între viața profesională și cea personală. A urmat trecerea către work-life balance. Angajații au primit șansa de a experiementa programul flexibil sau lucrul de acasă. În prezent se vorbește despre o integrare a vieții profesionale în cea personală sau invers, work-life-integration. Este oare o evoluție?

Vă sună cunoscut îndemnul “Grijile de acasă le lăsaţi la uşa instituţiei!” ??! Rostit pe acest ton, folosind aceleaşi cuvinte sau ceva mai diplomat ambalat, mesajul rămâne: separarea între profesional şi personal TREBUIE să fie clară. Am intrat însă într-o nouă eră: Work-Life-Integration.

Work-Life-Integration sau Work-Life-Blending este un amestec, asemănător unui cockteil, ca să o citez pe Ana Glavce, HR Manager, TNT România. Aşadar, fiecare are şansa de a pune în acest mix ingredientele preferate. “Lucrurile nu sunt şi nu pot fi atât de clar împărţite. Nu avem un comutator pe care să putem apăsa pentru a aprinde bucata profesională din noi şi a o stinge pe cea personală (sau invers).

Personal, în locul variantei în care să pun profesia şi viaţa privată pe câte un talger al unei balanţe pe care să mă chinui s-o ţin în echilibru, prefer ideea de a privi cele două părţi ale vieţii ca pe ingrediente pe care trebuie să le dozez şi să le amestec într-un acelaşi cocktail – viaţa mea. Nu cred că este atât de important cât din fiecare ingredient pun, în ce ordine le adaug etc: important este ca gustul vieţii mele să-mi fie pe plac. Să nu uităm că oamenii nu sunt la fel, cum nu sunt la fel nici zilele şi nici etapele de viaţă: dozele ingredientelor din care fiecare ne alcătuim echilibrul nu pot nici ele să fie tot timpul aceleaşi. Pentru a lăsa problemele personale la uşa biroului, acolo trebuie să-ţi laşi şi visele. Şi emoţiile. Şi astfel, intri în birou sub forma unei jumătăţi-de-om. Oare cât de bine, de mult şi de performant pot munci nişte jumătăţi-de-oameni? Şi, mai ales, pentru cât timp?”

O părere similară împărtăşeşte şi Alice Necula, Sales Manager, Otho Estate, care consideră extrem de dificilă o scindare a celor două vieţi. “Viaţa noastră e un flux continuu, sunt aceeaşi persoană vineri seara sau luni dimineaţa, în şedinţa pentru un proiect nou, şi în context familial ori social, în afara orelor de program. Calitatea proiectului la care lucrez şi calitatea relaţiilor personale semnificative din viaţa mea, depind indiscutabil de nivelul personal de implicare, în ambele dai 100% din cine eşti, nu doar o sumă de abilităţi cultivate pentru un scop specific. Munca este parte din viaţa mea, este o componentă a vieţii mele. Cum aş putea deci echilibra o parte cu întregul? Logic vorbind, cred că e imposibil.”

Pentru a aprofunda această temă am solicitat opinia unui Coach. Mihaela Reese, Leadership&Team Coach, aduce în discuţie un cuvânt-cheie: IDENTITATE. “Timpul petrecut la lucru aduce satisfacţie, însă devine incomplet. Partea care lipseşte este legată de propria identitate care poate însemna familia sau propriile pasiuni. Eu am simţit intotdeauna că fac parte din generaţia celor condamnaţi “să se întreacă”. Întotdeauna am putut conta pe puterea mea de muncă, de sacrificiu, pe dorinţa de a fi cel mai bun şi de a reuşi în viaţă. E adevărat că asta a adus la pachet şi unele lucruri pe care le-am clădit cu greu şi în timp cum ar fi capacitatea de a construi împreună cu ceilalţi, maturitatea propriilor limite şi ascultarea propriilor nevoi. În tăvălugul acestui mod de a fi am creat puţin loc pentru propriile pasiuni (pasiunea mea e munca mea) sau pentru familie. A venit însă şi momentul în care mi-am dat seama că ceea ce se întâmplă cu viaţă mea este o chestiune de alegere personală. Generaţia imediat mai tânără este diferită. Şi-au luat cu ei pasiunile şi nu par să renunţe la ele. Deşi pentru mulţi nu este atât de devreme despre familie, este mult despre identitatea, timpul şi starea lor de bine”.

Deşi, potrivit studiilor, dau dovadă de un angajament faţă de profesie mult mai redus in comparaţie cu generaţia Y, “Milenarii” reuşesc într-un mod intuitiv să integreze cele două vieţi. “Vreau să cred că cei din generaţia Millenials se raportează mai firesc la viaţa lor: nu se simt obligaţi s-o impartă atât de clar în profesional şi personal; o tratează că pe un tot unitar, în care cele două se împletesc. Au ambiţii profesionale, dar nu sunt convinşi (şi bine fac!) că trebuie să sacrifice viaţa personală pe altarul profesiei. Ei nu judecă atât de mult în alb şi negru: nu toată lumea “trebuie” să facă un copil, la fel cum nu toată lumea “trebuie” să aibă o carieră; se simt mai liberi să aleagă ce e mai bine pentru ei, fără a simţi vină pentru alegerea facută şi fără a se simţi împinşi de la spate de reţete prestabilite”, susţine Ana Glavce.

Dacă ar fi să analizăm doar aspectul legat de disponibilitatea angajaţilor de a fi mai mult timp pe recepţie, Wokr-Life-Integration este accesibil anumitor domenii şi industrii. Floriana Enescu, Managing Partner, Qualia Executive Search, membru Friisberg & Partners International, nominalizează sectoarele IT şi BPO. Motivele pot fi legate de colaborarea pe anumite proiecte cu angajaţi din ţări cu alt fus orar sau, pe perioade mai scurte de timp, din motive legate de volumul crescut de muncă, necesitând astfel implicarea angajaţilor şi în afara orelor de program.

Depăşind aspectul legat strict de productivitatea muncii, Ana Glavce consideră că Work-Life-Integration este un concept care funcţionează pentru foarte mulţi oameni. „Work-Life-Integration se poate realiza doar în condiţiile în care ambele părţi (angajaţii şi angajatorul) înţeleg să depună în mod egal eforturi în acest sens. Cred că viitorul angajatorilor care vor construi medii de lucru de care oamenii nu vor mai trebui să fugă pentru a avea şi viaţă personală. Medii de lucru care să permită oamenilor integrarea vieţii profesionale şi personale într-o aceeaşi viaţă, pe care să le facă plăcere s-o trăiască. Cum spuneam, nu numai că oamenii sunt diferiţi între ei, dar chiar şi acelaşi om are nevoi diferite în momente diferite. Un mediu de lucru care să-ţi permită împletirea armonioasă a vieţii personale şi profesionale, nu poate fi unul înalt standardizat: el trebuie să ofere maximum de flexibilitate posibil pentru a putea răspunde nevoilor atât de diverse ale oamenilor (sigur că acest nivel de flexibilitate nu poate fi acelaşi în toate industriile sau pentru toate locurile de muncă; dar de cele mai multe ori oamenii înţeleg foarte bine aceste constrângeri). Un asemenea angajator poate avea surpriza să constate că oamenii devin mult mai dispuşi să facă eforturi considerabile atunci când este nevoie de ei şi sunt mult mai ataşaţi de organizaţie. Pentru simplul motiv că sunt respectate şi nevoile vieţii lor personale”, concluzionează Ana Glavce.

Work-Life-Integration este o evoluţie către o nouă mentalitate-angajatul văzut ca întreg. Cu alte cuvinte, avem şansa de a fi noi înşine la locul de muncă. Personal cred că este o oportunitate atât pentru angajator, cât şi pentru angajat să joace această carte, succesul depinde însă de angajamentul ambelor părţi.