Acasa Agenda HR “Muşat & Asociaţii Mentor”- un program pentru generaţia de mâine

“Muşat & Asociaţii Mentor”- un program pentru generaţia de mâine

4 min citire
0
0
514

de Atena Enea

Muşat & Asociaţii, promotor al avocaturii de business în România, a lansat “Muşat & Asociaţii Mentor”, un program ce răspunde nevoilor educaţionale ale societăţii de mâine. Programul este dezvoltat împreună cu Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, prin intermediul Asociației Studenților în Drept. Studenţii au astfel posibilitatea de a se integra în echipe de avocaţi cu experienţă şi renume, într-o cultură organizațională care încurajează dezvoltarea aptitudinilor și atingerea potențialului maxim de performanță, având în spate susţinerea şi forţa unui brand românesc redutabil.

Cei mai buni studenți la Drept din anii III și IV pot avea astfel un început profesional de calitate și pot înțelege cum funcționează una dintre cele mai cunoscute case de avocatură din România. Prin acest program, Mușat & Asociații oferă 10 stagii de practică plătite, care se desfăşoară pe o perioadă de patru săptămâni, începând cu 4-29 iulie 2016 şi continuând cu 1-31 august 2016.

“În cei peste 25 de ani de activitate, am modelat piața serviciilor juridice și am ridicat continuu standardele avocaturii de business. Muşat & Asociaţii a format sute de avocaţi, mulţi dintre ei recunoscuţi pe plan local şi internaţional pentru expertiza şi profesionalismul lor. Excelenţa și profesionalismul sunt valori datorită cărora Muşat & Asociații a devenit una dintre cele mai respectate case de avocatură din România. Credem că este și răspunderea noastră să formăm generaţia de mâine şi să o sprijinim, pentru că doar în acest mod putem contribui la o profesionalizare a pieţei de profil”, a declarat Mona Muşat, Managing Partner.

Pe parcursul internship-ului, studenţii vor primi sprijin de la avocați cu experiență, vor fi încurajați să-și dezvolte spiritul analitic, gândirea critică orientată spre rezultate de business și vor beneficia de training la fel ca și ceilalți avocați ai firmei.

Studenţii pot aplica la programul „Mușat & Asociații Mentor” prin intermediul Asociației Studenților în Drept. Ei pot trimite CV-ul și scrisoarea de intenție la adresa de email office@asd-ub.ro.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…