Acasa Agenda HR Locul ideal al ceremoniilor de gală

Locul ideal al ceremoniilor de gală

19 min citire
0
0
790

Le Château este Castelul din Inima Orașului” care impresionează prin etichetă, funcţionalitate, arhitectură, spaţii generoase şi servicii profesionale. Cele mai spectaculoase evenimente aici se petrec. Laura Tatoli, managing partner Le Château, ne introduce în atmosfera ceremoniilor de gală.

de Atena Enea

Care sunt atuurile pe care Le Château le are față de celelalte locații destinate evenimentelor și ceremoniilor? Ce îl face unic?

În primul rând, Le Château este un produs distinct în piața de evenimente, tocmai datorită conceptului unic dezvoltat în jurul protocolului și etichetei necesare ceremoniilor de gală. Poziționarea ultracentrală – în inima capitalei – spațiile generoase, arhitectura originală, funcționalitatea și serviciile dezvoltate aici se îmbină perfect, oferind clienților o experiență completă, nobilă.

Mai mult decât atât, Le Château își extrage permanent inspirația din echipa sa, unii dintre cei mai buni profesioniști ai pieței de evenimente din Capitală, oameni care rezonează perfect cu valorile fundamentale ale Castelului din Inima Capitalei.

Cum au fost organizate cele mai spectaculoase evenimente pe care le-ați găzduit?

Pentru noi, fiecare eveniment are gradul său de spectaculozitate, chiar dacă nu se poate încadra într-un anumit tipar. Fie că este vorba de evenimente private sau corporate, toate au elemente distincte care le fac speciale. Aici putem exemplifica cu o cină exclusivistă pentru 24 persoane, realizată în cadrul Galei Chambers din România, spectaculozitatea petrecerii OK! James Bond Party, care a avut loc cu o săptămână înainte de premiera ultimului film din celebra serie sau eleganța și somptuozitatea Galei Forbes 500 Business Awards 2015. Senzațională a fost și finala Elite Model Look 2015, în cadrul căreia au fost desemnați câștigătorii concursului național și cei care vor reprezenta România în finala mondială a celui mai cunoscut concurs de tinere talente.

Cum a fost creat conceptul Le Château, de la faza de proiectare până la finalizarea tuturor detaliilor? La cât se ridică valoarea investiției Le Château?

Conceptul Le Chle-chateauâteau a avut, în prima etapă, rațiuni foarte practice.   În urma analizei pieței de profil, am realizat că Bucureștiul are nevoie de un complex polivalent care să restabilească standardele din domeniu. Capitala avea nevoie de un loc exclusivist, cu toate dotările necesare organizării unor evenimente de gală. Etapa următoare a fost să luăm legătura cu Masha Verhoogt, unul dintre cei mai cunoscuți designeri din sud-estul Europei, care să ne propună un concept cu adevărat original. Ideea noastră a fost pusă în practică de Masha și, astfel, a luat viață Le Château. Aveam încredere în expertiza ei, mai ales că suntem la al șaptelea proiect realizat împreună. Dacă mă întrebați de valoarea investiției, pot spune că are șapte cifre, care ar fi fost suficientă pentru a construi trei săli de evenimente, dacă ne-am fi dorit cantitate în loc de calitate.

Care sunt punctele de atracție ale Castelului, cele care se remarcă prin eleganță, somptuozitate sau grandoare?

Cred ca cel mai important aspect al Le Château este caracterul său original. Este o combinație reușită de materiale nobile, cum ar fi marmura, lemnul masiv, catifeaua sau cristalele, toate îmbinându-se într-o manieră unică, pentru a reda ceva din farmecul sălilor de bal de odinioară. Dacă ar fi să rezum părerile oaspeților noștri, candelabrele din Sala Principală cred că ar putea fi punctele de maximă atracție pentru toți cei care calcă pragul Castelului.

Care este povestea din spatele amenajării Castelului? Care au fost piesele cel mai greu de găsit, unde au fost eforturile cele mai mari?

Masha Verhoogt a coordonat acest proiect în cele mai mici detalii și, din acest motiv, am fost extrem de eficienți. Masha își calculează cu mare atenție fiecare pas și știe să îți propună, pe lângă conceptul unitar, și locurile de unde pot fi achiziționate produsele care compun  acest întreg. Practic, odată cu proiectul de design am primit și o listă cu furnizorii agreați de Masha, în care ea are încredere maximă. Construcția Le Château a fost ca un joc de puzzle – fiecare element își avea locul foarte bine stabilit încă de la început și îmbinările au decurs foarte bine. Finalul îl vedeți astăzi – un proiect complex, din care se observă foarte clar personalitatea Le Château.

Care este semnificația sloganului Le Château – “Castelul din Inima Orașului”?

Ne-am dorit să reproducem un loc de basm, asemenea castelelor franceze, încărcate de istorie și pline de povești. Și, mai presus de acest aspect, ne-am propus ca proiectul să fie în centrul orașului, pentru a fi cât mai accesibil oaspeților săi. Astfel, a prins viață Castelul din Inima Orașului, un loc care este situat ultracentral și care deja a reușit să ajungă la inima bucureștenilor.

Care sunt cele mai importante atribute ale locației: de la spectaculoasa sala de evenimente, la scena de 130 de metri pătrați accesorizată, la ecranul ce permite proiecții spectaculoase, până la sonorizarea wireless ce asigură o comunicare eficientă?

Din punctul meu de vedere, cel mai important atribut al Le Château este simbioza perfectă dintre designul clasic și infuzia tehnologică care se regăsește perfect camuflată în toate elementele Castelului. Practic, avem o sală clasică în esență, dar care poate găzdui, în orice moment, concerte complexe sau spectacole de teatru fără nici un fel de intervenție sau suport din exterior.

Cum a fost aleasă echipa Le Château pentru a avea garanția reușitei evenimentelor?

Ne-am propus să devenim numărul 1 pe piața evenimentelor și, din acest motiv, am decis, încă de la momentul zero, să avem o echipă profesionistă, cu oameni care înțeleg conceptul pe care vrem să îl construim în jurul acestui loc. Alegerea echipei are la bază rațiuni de performanță, precum și capacitatea de a lucra în echipă.

Cum se formează și cum se dezvoltă echipa Le Château? Care sunt valorile organizației?

În primul rând, nu ne bazăm pe o dezvoltare organică a echipei, în sensul că nu ne-am setat să ajungem la un anumit număr până la un moment stabilit. Ne alegem cu foarte mare grijă membrii echipei, după ce ne asigurăm că se pot ridica la înălțimea așteptărilor. Preferăm oameni cu o cultură organizațională bine conturată, fără însă a fi rigizi în gândire. Ne plac oamenii creativi, cei care pot ieși din cutume dar care, în același timp, știu să respecte standardele de calitate Le Château.

Mai mult, acordăm o atenție deosebită dezvoltării capacităților echipei – pe lângă trainingurile interne care sunt efectuate constant, ne-am propus să avem o comunicare permanentă între toate departamentele, atât pe verticală, cât și pe orizontală, pentru a ne putea adapta din mers oricăror provocări.

Cum realizați parteneriatul cu fiecare membru al echipei?

Parteneriatul se realizează, în primul rând, prin asumarea valorilor Le Château și prin împărtășirea experiențelor cumulate de-a lungul carierei. Aceste lucruri conturează premisele unei bune colaborări, în care fiecare angajat este mai mult decât un membru al echipei, el este parte determinantă a conceptului Le Château. Implicarea este cuvântul cheie în orice situație.

Pentru a putea oferi servicii specifice unui Castel, personalul Le Château trebuie să se ridice la cele mai înalte standarde de calitate. Oferiți servicii premium de Valet Parking, Majordom, precum și posibilitatea de a personaliza meniul sub coordonarea unui specialist în organizarea de evenimente. Cum și unde sunt pregătiți angajații?

Avem o cultură organizațională foarte bine conturată. Fiecare nou angajat beneficiază de un prim puls al locului prin intermediul unui cod de conduită, în care îi sunt prezentate valorile Le Château, precum și felul în care trebuie să interacționeze cu cei din jur, câtă vreme reprezintă Castelul. Standardele noastre sunt esențiale pentru felul în care ne raportăm la exterior, pentru felul în care ne comportăm în preajma oaspeților noștri.

Cât de importante sunt chimia și atitudinea la angajare?

Sunt foarte importante. Dat fiind faptul că putem organiza un singur eveniment pe seară, întrucât doar Sala Principală poate gazdui evenimente de amploare, suntem o echipă compactă și ne cunoaștem foarte bine stilul de lucru. Atitudinea este determinantă, având în vedere că lucrăm în industria ospitalității. Profilul este open minded, pro activ, orientat către client.

Cum realizați comunicarea internă, care trebuie să fie eficientă pentru ca evenimentele să beneficieze delechateau atenția și de inițiativa de care au nevoie?

Cele mai importante sunt ședințele de lucru bi-săptămânale, în care sunt evaluate constant evenimentele anterioare și se planifică în detaliu toate acțiunile următoare. Încurajăm inițiativa personală și, ori de câte ori există sugestii sau propuneri de orice natură pentru îmbunătățirea activității noastre, le analizam și le validăm împreună cu întreaga echipă.

Care sunt principiile care cresc spiritul de echipă, care se reflectă în calitatea și promptitudinea serviciilor, precum și în satisfacția clienților?

Suntem foarte exigenți, însă, în același timp, și foarte corecți. Suntem autodidacți și ne-am propus, după fiecare eveniment, să facem un follow-up real, astfel încât să putem oferi servicii din ce în ce mai bune și, ceea ce e foarte important, adaptate fiecărui client. Nu tolerăm greșeala, însă, în cazul în care apare, ne interesează să aflăm motivul pentru care s-a produs și mai puțin să sancționăm respectivul fapt.

Cum implementați conceptul Le Château – care impune un protocol si o etichetă a locului, astfel încât Le Château să fie spațiul în care oamenii se simt, într-adevăr speciali, locul care își surprinde oaspeții, în special prin atenția la detalii?

Le Château este, în primul rând, un cumul de experiențe. Odată intrat în universul Castelului din Inima Orașului, toate elementele trebuie să fie într-o armonie deplină, nu permitem nici unui factor perturbator să disturbe climatul pe care l-am construit. Suntem riguroși dar, în același timp, mereu cu zâmbetul pe buze. Cred că aceasta este rețeta succesului pentru Le Château.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…