de Atena Enea
Revista CARIERE organizează Gala „OAMENI CARE NE INSPIRĂ. NOUA GENERATIE”, pe data de 8 decembrie 2015, la Le Chateau, într-un spaţiu festiv, în care stilul modern se împleteşte cu luxul clasic. Este a treia ediţie a decernării premiilor de excelenţă CARIERE. Evenimentul este dedicat tinerelor valori, oamenilor curajoşi, pasionaţi, întreprinzători și decişi, care îşi dedică timpul şi energia proiectelor în care cred.
„OAMENI CARE NE INSPIRĂ. NOUA GENERATIE” este un proiect editorial dedicat celor mai frumoase minţi din business, o colectie a celor mai reuşite interviuri cu personaje inspiraţionale, găzduită şi promovată într-o secţiune specială pe www.cariereonline.ro.
Timp de un an, printre zeci de interviuri, am căutat să-i descoperim pe cei care nu se feresc să provoace schimbarea stării de fapt. Pe cei dispuşi să încalce normele, să facă lucrurile altfel. Să fie nonconformişti. Antreprenori sau manageri care au curajul să-şi urmeze instinctul sau tineri ambiţioşi care n-au aşteptat ca societatea sau statul să facă ceva pentru ei. S-au impus prin stăruință, ignorând prejudecăţile sau dezinteresul opiniei publice faţă de crezul lor.
Vrem să îi evidențiem și să îi răsplătim în cadrul Galei Premiilor CARIERE „Noua generație” pe cei ale căror eforturi contează pentru ridicarea gradului de profesionalism, recunoaştere şi statut în industria în care lucrează.
Anul acesta îi vom premia pe cei care pun proiectele în mișcare, oameni care ne inspiră, care au adus valoare business-urilor sau industriilor în care lucrează, au transformat echipe, culturi, atitudini. Vom acorda premii de excelenţă reprezentanților noii generații care preiau ștafeta, la următoarele 10 categorii:
MANAGEMENT – NOUA GENERAŢIE
INOVAŢIE– PRODUS ÎN ROMÂNIA
PROFESII LIBERALE
LIDERUL NOII GENERAŢII
EXPAŢI CARE SIMT ROMÂNEŞTE
TÂNĂRUL MANAGER HR
TINERI ANTREPRENORI
NOI CULTURI ORGANIZAŢIONALE
MENTORSHIP
REBEL PENTRU O CAUZĂ
În urma unui proces riguros de documentare şi selecţie realizat de către jurnaliştii revistei CARIERE, au fost nominalizaţi câte 5 profesionişti care se disting la fiecare categorie premiată, lista nominalizaţilor fiind publicată pe site-ul www.gala-cariere.ro .
Nominalizările vor fi supuse votului cititorilor printr-un chestionar publicat pe website-ul www.gala-cariere.ro, iar câştigătorii vor fi anunţaţi pe data de 8 decembrie, în cadrul Galei CARIERE.
În seara de Gală ne vom delecta cu momente de dans contemporan, oferite de artistul Bogdan Bolohan şi ne vom lăsa purtați pe ritmuri de New Tango de trio-ul Accord Vibes.
Descoperiţi poveştile de succes ale acestor oameni speciali pe site-ul www.cariereonline.ro şi votaţi-i pe cei care vă inspiră, accesând http://www.gala-cariere.r/
Parteneri: Garanti Bank, Enel, HR Enterprise, Gras Savoye
Partener inspiraţional: Erudio
Cu sprijinul: Alira, Le Château, Marie Nouvelle, Louis Purple, Christian Tailoring, Biosens, Garkony şi Momente de Magie.