Strategiile de marketing joacă un rol crucial în determinarea succesului unei companii. Ele implică diverse tehnici și abordări pentru dezvoltarea și promovarea eficientă a produselor sau serviciilor către publicul-țintă. Iată câteva puncte-cheie care v-ar putea fi utile:
Cercetarea Pieței. Este important ca organizațiile din cadrul companiilor să efectueze o cercetare amănunțită a pieței pentru a înțelege publicul-țintă, concurența și tendințele din industrie. Acest lucru ajută la crearea unei strategii de marketing care se aliniază cu nevoile și preferințele potențialilor clienți.
Brandul și Poziționarea. Dezvoltarea unei identități de brand puternice și poziționarea acestuia pe piață sunt cruciale. Acest lucru implică crearea unui mesaj de brand convingător, a unui logo și a elementelor vizuale care diferențiază compania de concurenții săi.
Marketingul Digital. În era digitală de astăzi, companiile se concentrează pe platformele online pentru a ajunge la un public mai larg. Strategiile de marketing digital pot include marketingul pe rețelele sociale, optimizarea motoarelor de căutare (SEO), marketingul de conținut, marketingul prin e-mail și publicitatea online.
Crearea de Conținut: Crearea de conținut valoros și captivant este esențială pentru a atrage și păstra clienții. Acest lucru poate fi realizat prin publicarea de articole pe blog, clipuri video, infografice și alte forme de conținut care oferă informații relevante și abordează problemele cu care se confruntă clienții.
Managementul Relațiilor cu Clienții (CRM). Construirea unor relații solide cu clienții este esențială pentru succesul pe termen lung. Sistemele CRM ajută companiile să gestioneze interacțiunile cu clienții, să adune date valoroase și să personalizeze eforturile de marketing.
Marketingul cu Influenceri. Colaborarea cu influenceri sau experți din industrie poate ajuta la creșterea vizibilității și credibilității brandului. Influencerii au urmăritori loiali care se încred în recomandările lor, ceea ce face din aceasta o strategie de marketing puternică.
Analiza și Măsurarea. Companiile trebuie să-și analizeze eforturile de marketing și să măsoare apoi rezultatele. Acest lucru ajută în identificarea strategiilor care funcționează și a celor care necesită îmbunătățiri, permițând luarea deciziilor mai bune și optimizarea viitoarelor campanii. Rețineți că strategia de marketing a fiecărei companii este unică și ar trebui adaptată obiectivelor și publicului-țintă specific.
În ceea ce privește promovarea pe rețelele de socializare, am discutat cu Mihai Mihalcea, Consultant și Trainer pentru Vânzări prin LinkedIn, pentru a afla mai multe despre importanța expunerii pe această rețea socială și cum poate fi utilizată de către companii pentru a atrage noi talente și nu numai.
Idei-cheie din culisele rețelei de socializare
În era digitală, companiile își doresc să aibă o expunere maximă și să poată atrage talente valoroase în organizație, precum și să genereze lead-uri și să înregistreze vânzări prin intermediul platformei LinkedIn. Potrivit lui Mihai Mihalcea, o Pagină de LinkedIn reprezintă o strategie extrem de eficientă pentru consolidarea brandului de angajator, a imaginii companiei sau a produselor și serviciilor sale. Cu toate acestea, majoritatea celor care dezvoltă pagini de companie pe această rețea socială se concentrează exclusiv pe creșterea numărului de urmăritori. Ulterior, descoperă cu dezamăgire că interacțiunile la postările din pagină sunt reduse sau chiar inexistente. Pentru a obține rezultate reale, Mihai Mihalcea recomandă o abordare holistică.
Este esențial să se creeze conținut valoros și atractiv, adaptat la publicul-țintă, astfel încât să genereze angajament și să stimuleze interacțiunile. De asemenea, interacțiunea proactivă cu comunitatea LinkedIn este crucială. Participarea în grupuri relevante, răspunsurile la comentarii și implicarea în conversații sunt modalități excelente de a construi relații puternice și de a atrage atenția potențialilor candidați sau clienți.
Un alt aspect important menționat de Mihai Mihalcea este reprezentat de utilizarea funcțiilor avansate ale LinkedIn, cum ar fi LinkedIn Live. Acest tip de instrument oferă oportunități unice de a crea conținut dinamic și autentic, care captează atenția audienței și generează interes. Pentru a obține rezultate durabile, este necesară o abordare strategică și constantă a prezenței pe LinkedIn. Companiile ar trebui să investească timp și resurse în dezvoltarea unei strategii eficiente de conținut, în crearea de relații autentice și în monitorizarea rezultatelor pentru a face ajustările necesare.
LinkedIn oferă o platformă vastă și puternică pentru companii de toate dimensiunile, iar exploatarea corectă a acesteia poate fi un factor determinant pentru succesul în atragerea de talente și generarea de vânzări. Prin folosirea cu înțelepciune a acestei rețele de socializare, companiile pot construi o prezență puternică și să-și consolideze brandul în fața unei audiențe relevante și angajate.
Mulți dintre proprietarii de companii și pagini aferente nu știu cum ar putea să genereze vânzări și nu sunt siguri dacă au făcut toate setările adecvate pentru pagina pe care o administrează. Partea și mai provocatoare este că nu au o strategie de creștere a numărului de urmăritori ai paginii, trimit doar invitații de „follow“.
În concluzie, consideră că paginile de LinkedIn nu funcționează, când de fapt strategia lor poate fi îmbunătățită. Partea și mai dureroasă este că majoritatea celor care administrează pagini de companie „ard“ bugete, cu alte cuvinte doar consumă bani, iar rezultatul este minim și consideră că asta este tot ceea ce se poate obține la bugetul respectiv, când, de fapt, așa cum spunea specialistul mai sus, strategia este greșită.
Content adecvat
Gândiți-vă la oamenii care ar trebui să urmărească pagina și să vadă în această pagină un canal de comunicare în care primesc foarte multă valoare, nu o zonă doar în care se expun produse și servicii, ci o pagină în care se face publicitate continuă. Ce ar urmări un HR Manager sau poate șefii de departamente? Creează postări care să aibă engagement, care să interacționeze cu publicul-țintă, să informeze și să educe chiar într-o formă amuzantă. Cei care vor interacționa cu aceste postări sunt candidații perfecți pentru a primi invite to follow a paginii.
„Țin minte și acum când am lansat programul de constituire a paginii pentru brandul nostru. Am plecat cu avânt, am făcut echipa, am stabilit responsabilitățile pentru fiecare dintre noi și am urcat pagina. Am început să facem postări, apoi mi-am dat seama că impactul era mic și m-am demoralizat. Culmea, eu, care trebuia să fiu liderul și să țin ritmul, am fost printre primii sau chiar primul care a oprit activitatea în această pagină. Momentul-cheie a fost când unul dintre clienții cu care colaboram mi-a cerut să mă uit pe pagina lui de companie, iar în timp ce parcurgeam treptat fiecare element am avut un șoc, fiindcă, analizând acea pagină, în gând analizam de fapt pagina noastră de companie. A fost momentul în care am realizat că «eram praf»! Pagina noastră nu era deloc atractivă și de aceea aveam un impact mic și o aderență foarte slabă la urmăritorii paginii. Așa că am revenit la pagina noastră, am testat iar, apoi am structurat o strategie de revizuire a paginilor din LinkedIn! Acum avem o formulă care funcționează, pe care o recomandăm cu mare drag clienților noștri și pe care o punem, de asemenea, și noi în practică“, spune specialistul Mihai Mihalcea.
Au analizat cu mare atenție și au identificat peste 15 câmpuri de setare și optimizare ale paginilor de companie, dintre care șase esențiale pentru a avea o pagină care să genereze rezultate. Cele șase câmpuri esențiale sunt:
1. Intro (cover și headline),
2. About,
3. Hashtag,
4. Industry’s,
5. Lead Gen Form
6. Newsletter.
1. Intro (cover și headline) – unul dintre primele lucruri care se observă în momentul în care te uiți pe pagină. Iar oamenii gândesc vizual și vor să înțeleagă rapid despre ce este vorba în acea pagină și ce valoare generează. Sugestia este să faceți marketing chiar și în imaginea de fundal a paginii! Să comunicați foarte succint pentru cine este pagina, cum și ce puteți furniza ca servicii sau produse.
2. About – este secțiunea care comunică misiunea în mediul online, viziunea pe care o aveți, ce produse și servicii promovați, dar, mai ales, în acest loc comunicați clar care este nișa căreia vă adresați. Și aici se poate face o comunicare persuasivă orientată către nevoile clienților, iar asta se poate realiza ușor, mai ales dacă le arătați cum puteți rezolva provocările pe care aceștia le au. De ținut cont ca la finalul secțiunii să se facă un call to action, astfel încât oamenii să știe că trebuie să acționeze.
3. Hashtag – puțini dintre cei care administrează pagini de companie știu că se pot seta trei hashtaguri direct în pagină. Chiar și cei care știu că se pot seta aceste hashtaguri fac greșeala majoră să le seteze pentru ei și să definească ce fac ei în loc să comunice cu nișa în care vor să poziționeze pagina ca furnizor de produse și servicii.
De exemplu: o parte din coach’s folosesc hashtaguri gen: coaching, coach etc. Greu de crezut că un Manager de Departament, un CEO sau un Antreprenor o să urmărească hashtag „coaching“ sau „coach“. Variante ar fi: Leadership, Management, TeamBuilding, astfel încât pagina să se poziționeze în fața nișei, pentru că oamenii urmăresc subiecte care îi ajută să-și rezolve necesitățile și provocările pe care le au.
De ținut cont să se dezvolte și un hashtag personal pentru pagina de companie. Acest hashtag personal ar fi de preferat să nu poată fi copiat și folosit de alții pentru că acesta poate crea o comunitate de oameni care urmăresc pagina companiei, pe baza valorii pe care o generați și a hashtagului pe care aleg să-l urmărească ca să aibă informațiile din pagină imediat ce acestea sunt publicate.
4. Industry’s – aparent este o secțiune foarte restrictivă, lucru care se și adeverește, însă dacă faceți un research și puneți anumite cuvinte-cheie, s-ar putea să găsiți industria pe care vreți să o setați în pagina de companie! Așa că fiți atenți și setați adecvat industria companiei în pagina din rețeaua de socializare.
5. Lead gen form – aici e secțiunea unde îi puteți invita pe potențialii clienți să solicite o sesiune de consultanță, apel de cunoaștere sau un demo (produs sau serviciu). Aceasta este prezentă în secțiunea Home a Paginii.
6. Newsletter – unul dintre instrumentele cele mai puternice pe care le puteți utiliza în pagina de companie! Prin intermediul unui Newsletter puteți comunica direct cu nișa! Veți trimite comunicarea/informația direct în căsuțele de e-mail! Datorită acestei opțiuni de comunicare, puteți acționa sub forma unui dialog direct, astfel încât informația să fie cât mai clară, iar comunicarea să fie cât mai familiară posibil. Desigur că aici puteți folosi și marketing prin e-mail. La newsletter sunt foarte importante titlul și descrierea lui, pentru a genera cât mai mulți abonați!
Acum că ați aflat câteva tips&tricks despre promovarea pe rețeaua de socializare LinkedIn, puteți începe împrospătarea paginii!
***
Mihai Mihalcea – Consultant și Trainer pentru Vânzări prin LinkedIn Mihai Mihalcea și-a construit o carieră de peste 25 de ani în Vânzări și peste 8 ani în Marketing online. A reușit chiar să coordoneze o echipă de peste 2.000 de oameni, la nivel național, ca Director de Vânzări și Director Executiv. Din 2016 studiază și aplică tehnici de vânzare cu succes în LinkedIn, dezvoltând programe și workshopuri pentru profesioniști și antreprenori, ce își doresc să genereze și să fructifice oportunități prin intermediul acestei rețele sociale. Ajută la dezvoltarea Brandului Personal și a Vânzărilor în cea mai profesionistă rețea socială! Ca specialist, investește continuu în cursuri pentru Marketing Online și Social Selling, specifice LinkedIn, pe care le testează personal, iar apoi generează programe adaptate trendului actual.
Aici puteți vedea un preview al celui mai recent număr al revistei HR Manager.
Pentru abonare, click aici.
Foto: freepick.com