WEBCAST
14 iunie 2023, orele 10.00-13.00
Revista CARIERE alături de partenerul său MMM Consulting organizează, în data de 14 iunie 2023, un nou eveniment din seria Leadership Reset. Cu tema Claritate în ambiguitate, evenimentul, adresat celor preocupați de evoluția leadershipului și provocările sale actuale, se va desfășura online, între orele 10.00-13.00.
Anii post pandemici au schimbat paradigma de conducere și au transformat organizațiile în încercarea de a crea un nou mediu de lucru care să includă lecțiile învățate în tot acest timp, dar și să creeze premisele de a ține pasul cu schimbările și dezvoltarea tehnologiei din ce în ce mai accelerate.
La nivelul leadershipului de vârf‚ nevoia de claritate în această mare de incertitudine și ambiguitate este covârșitoare. Organizațiile au nevoie de o performanță ridicată în condițiile unor schimbări perpetue. Funcțiunea de resurse umane are nevoie să facă un parteneriat cu adevărat solid cu cei care conduc funcțiunile de business. Pare o afirmație care nu conține nimic nou, însă contextul are un ADN diferit: ambiguitate și incertitudine, doi cromozomi pereche ai realității curente de business.
În cadrul evenimentului, participanții sunt invitați sa ia parte la un dialog onest și deschis despre efectele stării permanente de „fază beta” a organizațiilor, scăderea calității leadershipului, care derivă din nevoia de control a contextului, paradoxurile apărute între nevoia de curiozitate și descoperire în fața nevoii de conformitate pentru reducerea riscului.
Evenimentul Leadership Reset. Claritate în ambiguitate aduce la un loc: o perspectivă de la nivel de CEO: cum se simte incertitudinea la vârful ierarhiei și de ce au nevoie liderii pentru a putea lua decizii clare pentru echipele lor și siguranța businessului în vremuri incerte și ambigue; o perspectivă științifică asupra nevoii de claritate și colaborare a oamenilor; și perspectiva managerului de resurse umane care caută permanent soluții de a reduce efectele de oboseală, de a crește capacitatea de adaptare a oamenilor și de a contribui la stabilitatea organizațiilor.
Teme de discuție:
- Cum resimt liderii de organizații provocările leadershipului de zi cu zi în contextul în care avem ambiguitate și o viteză năucitoare cu care se schimbă lucrurile.
- Cum lucrează în incertitudine, cum funcționează pentru ei leadershipul colaborativ, cum au schimbat mediul de lucru, cum s-au adaptat noii perspective de conducere centrată pe starea de bine a angajatului.
- Cum percep oboseala, dacă o percep, cum adaugă claritate în ambiguitate, ce este pozitiv și posibil.
- Cât de mult se pot baza pe intuiție și încredere în deciziile pe care le iau.
- Cum mediază colaborarea dintre generații și cum pregătesc organizația pentru momentul de dominație a noii generatii, ţinând cont de particularităţile educaționale, psihologice și comportamentale ale exponenților ei.
Printre speakeri se numară:
- Madi Rădulescu – Executive Coach, MCC, MBA, Managing Partner, MMM Consulting
- Anca Decu, Director HR, Cora
- Andreea Ioniță, Chief Digital & Technology Officer, E.ON România
- Delia Vîrgă – Prof. univ. dr., Director al Departamentamentului de Psihologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara
- Andreea Mihnea, Chief People Officer, First Bank
- Diana Voicu, Senior Consultant Learning Architect, MMM Consulting
- Angelica Barbu, Chief People & Brand Officer, CEZ Romania
- Marius Ciurariu, HR Director, Provident
Pentru a vedea toti speakerii evenimentului, accesati pagina evenimentului.
Evenimentul va fi moderat de Cati Lupascu, Redactor-șef Revista CARIERE si Diana Voicu, Senior Consultant Learning Architect, MMM Consulting
Parteneri de organizare: Revista CARIERE, MMM CONSULTING
Parteneri media: Revista HR Manager, BIZ, HR Club, Doingbusiness.ro, Jurnalul de Afaceri, Hipo.ro, Portal HR, Psychologies, Spotmedia, Wall-Street, RisCo
Participarea la acest webinar este gratuită și se face pe baza confirmării înregistrării.
Mai multe detalii legate de participare şi înscrieri puteţi afla de pe site-ul evenimentului:
https://revistacariere.ro/eveniment-cariere/leadership-reset-claritate-in-ambiguitate/ Pentru informații organizatorice ne puteți contacta pe e-mail la: evenimente@cariereonline.ro.