Acasa Editorial ChatGPT și inteligența artificială lucrează împotriva sau în slujba omului?

ChatGPT și inteligența artificială lucrează împotriva sau în slujba omului?

15 min citire
0
0
915

ChatGPT este pe buzele – și în browserele – multora în ultimele luni. Dacă pentru unii reprezintă un instrument de Inteligență Artificială (AI) interesant și amuzant de încercat, pentru alții înseamnă o sursă de îngrijorare și de teamă că joburile lor (cel puțin așa cum sunt ele acum) ar putea fi înlocuite de roboți. Mai concret, în acest caz, de chatboți.

Am sunat-o zilele trecute pe o fostă colegă, care acum este copywriter, pentru a-i cere un contact și o opinie legată de un subiect la care lucram. Însă am simțit ceva în vocea ei – nu era supărare, ci mai degrabă dezamăgire. Am întrebat-o ce s-a întâmplat. Iar răspunsul a venit aproape imediat: „Mi-e teamă că munca mea o să devină perimată, din cauza ChatGPT. Nu îmi mai vine să fac nimic“. Iar răspunsul meu a fost același ca de fiecare dată când aud astfel de îngrijorări: „Ba din contră. Acum e momentul să creăm conținut mai autentic, să ne axăm mai mult pe storytelling și să încercăm să relaționăm pe bune cu audiența“.

Parcă am simțit o urmă de zâmbet – și de speranță – din partea ei. Apoi i-am spus că uneltele ca ChatGPT sunt doar atât: niște unelte. Și, dacă vrea, îi pot arăta cum să-l folosească pentru a-și potența munca și a-și optimiza timpul petrecut pe research. Pentru că AI ne poate degreva de unele sarcini astfel încât să ne axăm mai mult pe creativitate pentru a trezi emoții în audiență. Căci un mesaj care nu ne ajută să creăm sau să întreținem o relație cu cititorul/urmăritorul/clientul, are mai multe șanse să fie ignorat (sau să nu se transforme în conversie).

Da, este adevărat că nu tot conținutul trebuie să fie creativ din cale-afară sau să te răscolească până în străfunduri ori să-ți provoace izbucniri în râs. O parte din conținut trebuie să fie și informativ, și util. Iar un instrument ca ChatGPT te poate ajuta să-ți strângi informațiile necesare într-un timp-record, ba chiar îți poate da și niște idei de structurare a acestora. Însă treaba ta este să „jonglezi“ cu aceste date și să le dai o formă potrivită pentru canalul de comunicare folosit și pentru audiența respectivă. Dar, mai mult de-atât, treaba ta este să ai grijă de FOND, adică de esența mesajului. Și să ai grijă să lași acolo amprenta umană. Pentru că altfel receptorul va percepe utilitatea mesajului, dar nu va putea crea o conexiune mai profundă.

Un alt mod de a folosi ChatGPT este să-l întrebi lucruri doar pentru a-ți pune rotițele în mișcare. Mai ales într-un domeniu cum este copywritingul, unde este necesar să produci destul de multe, și variate, idei de abordări și conținut, poți face un fel de brainstorming cu acesta, într-atât încât să-ți „pice fisa“ și să-ți dai seama de unde să începi și (poate) cum să continui. Ah, și te poate ajuta inclusiv cu research-ul pe unele teme! Acest lucru este foarte util în ceea ce privește domeniile mai tehnice sau pe care nu le stăpânești prea bine. Așa nu mai trebuie să citești zeci de articole, studii și interpretări. Căci le poți genera punând doar câteva întrebări inteligent alese. Și, da, dacă îi ceri, ChatGPT îți poate afișa inclusiv sursele de unde a extras și sumarizat informațiile respective, astfel încât să le verifici sau să le aprofundezi. În acest fel, ai șansa să îți folosești timpul și energia economisite pentru acele sarcini care îți solicită mai mult creativitatea. Sau să te conectezi mai mult la tine însuți ori la natură, să îți cultivi mai bine relațiile de care ai nevoie la job, să îți extinzi abilitățile sau să îți eficientizezi munca astfel încât să nu mai simți că îți execuți jobul pe repede-nainte și să te epuizezi.

Până la urmă, să știi să folosești cu cap un instrument precum ChatGPT este o abilitate în sine! Am închis apelul cu fosta mea colegă și m-am gândit mai mult la faptul că, dacă extrapolăm, concluzia este valabilă pentru mai multe domenii de activitate: rolul tehnologiei este să ne ajute, să ne asiste și să ne potențeze munca. Și de aici mi-a venit ideea acestui articol. Pentru că adoptarea AI are unele beneficii, dar vine „la pachet“ și cu multe provocări.

CE ESTE CHATGPT?

ChatGPT este un model de limbaj artificial dezvoltat de OpenAI, care utilizează tehnologia de procesare a limbajului natural pentru comunicarea cu oamenii. Acesta poate răspunde la întrebări, poate purta o conversație și poate genera texte într-un stil natural, similar cu cel al oamenilor. Este construit pe baza familiei GPT-3 de modele mari de limbaj. Funcționarea ChatGPT se bazează pe machine learning, mai exact pe învățarea automată a limbajului natural (natural language processing – NLP). Acesta a fost antrenat pe un volum foarte mare de date, cum ar fi cărți, articole de știri și texte de pe internet, pentru a învăța cum să genereze texte într-un stil natural și coerent. Numele provine de la Chat Generative Pre-Trained Transformer, ceea ce înseamnă că aplicaţia poate răspunde la întrebări pe baza informaţiilor programate de către dezvoltatorii aplicaţiei şi poate face sinteza textului.

ChatGPT poate avea o varietate de utilizări, cum ar fi:

✓ Asistență pentru clienți – ChatGPT poate fi folosit ca un asistent virtual pentru a ajuta clienții să găsească informații și răspunsuri la întrebările lor.

✓ Educație – ChatGPT poate fi folosit ca o resursă educațională pentru a ajuta elevii să găsească informații și răspunsuri la întrebările lor.

✓ Cercetare – ChatGPT poate fi folosit ca o sursă de date și informații pentru cercetători în domeniul NLP.

Cu toate acestea, ChatGPT are și limitări. Acesta poate fi limitat de calitatea datelor pe care este antrenat, ceea ce poate duce la generarea de texte neclare sau neconcludente. Ori chiar poate întoarce rezultate eronate. De asemenea, poate fi influențat de prejudecăți și stereotipuri preexistente în datele de antrenament și poate fi nevoit să aibă o prezență echilibrată a datelor pentru a evita aceste probleme. Astfel, acestui software i se întâmplă să citeze rechinulbalenă (un peşte) în rândul mamiferelor marine, să se înşele în privinţa mărimii ţărilor din America Centrală, „să uite“anumite evenimente istorice precum Bătălia de la Amiens din 1870 sau să inventeze din nimic referinţe bibliografice. Ba mie chiar mi-a inclus-o pe Nadia Comăneci în rândul româncelor cu rezultate excepționale în domenii științifice.

În plus, ChatGPT poate avea dificultăți în a înțelege contextul social și cultural, și poate genera răspunsuri inadecvate sau ofensatoare în anumite situații. Mai mult, are cunoștințe limitate la informațiile și evenimentele din lumea întreagă petrecute după 2021. Toate acestea trebuie să ne calibreze așteptările și să ne împiedice să avem încredere oarbă în răspunsurile pe care le generează.

DE CE CHATGPT A AVUT UN SUCCES URIAȘ

La numai o săptămână de la lansare, care a avut loc pe 30 noiembrie 2022, peste un milion de utilizatori testaseră deja ChatGPT, potrivit lui Sam Altman, cofondator și director executiv al OpenAI. De atunci, popularitatea sa a crescut exponențial. Este evident că există și alte software-uri și tehnologii care folosesc AI, dar de ce vorbim și dezbatem acum atât de mult tocmai despre ChatGPT? Din două motive: 1. Este gratuit și disponibil pentru toți utilizatorii de Internet; 2. Este simplu de folosit. Cam acestea sunt principalele fundamente pentru adopția unei tehnologii la scară largă. La acestea se mai adaugă și faptul că îți poți da seama rapid care îi este utilitatea. Însă la acest aspect am niște amendamente pe care le voi dezvolta în cele ce urmează…

Între curiozitate și intenția de a scăpa basma curată.


Acest material a fost preluat din Revista HR Manager cu numărul 73.

Pentru a viziona un preview al revistei, click aici.

Pentru abonare, click aici.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Pescaru Constantin
Incarcati mai multe in Editorial

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

HR CULTURE EXCELLENCE, cu Andreea Videanu, Director HR Servier Pharma România

Am invitat câțiva directori de HR din România care au reușit să implementeze cu succes div…