Performance

Time Management, iar si iar. Ce ne scapa?!

De Roxana Maxim

postat pe aprilie 23, 2013

12 min citire

772

de ANTONETA GALES

„Azi e deja joi si mi se pare ca abia acum a inceput saptamana!”, „Nici nu stiu cum a trecut timpul, suntem deja in aprilie!”, „Nu ma mai descurc sa le fac pe toate, nu imi mai ajunge timpul!” … sunt replici pe care le auzim aproape in fiecare zi.

Este des comentata impresia generala ca lucrurile se intampla cu o viteza din ce in ce mai mare si ca asistam la o contractare a timpului. Si da, este adevarat, lucrurile se schimba cu o viteza din ce in ce mai mare; accesul la informatii este mai facil decat oricand. Modul in care suntem bombardati cu informatii de tot felul ne provoaca in permanenta sa alegem sursele pe care le dorim si sa le ignoram pe celelalte. Ne punem din ce in ce mai multe intrebari. Tot mai rapid.

S-au scris munti de manuale despre Time Management, despre eficienta si eficacitatea planificarii. Au aparut planificatoare de tot felul, de la varianta clasica a unui organizator pe hartie si pana la aplicatii complicate care fac legatura intre toate dispozitivele fixe si mobile cu care lucram. Din perspectiva utilizatorului si a timpului ca resursa, acestea sunt eficiente pentru a pastra o oarecare ordine in desfasurarea evenimentelor insa lupta cea mare se duce inaintea introducerii tuturor acestor evenimente in calendar. Mai exact, atunci cand stabilim ce si cum planificam. Provocarea cea mai mare este de a sti ce este cu adevarat important de planificat.

O suma de roluri

Eisenhower concepe diagrama care imparte sarcinile in patru cadrane functie de doua dimensiuni: importanta si urgenta, si considera ca „ceea ce e important e rar urgent iar ceea ce e urgent e rar important!“. Stephen Covey reuseste in „Eficienta in 7 trepte” („Seven Habits of Highly Effective People) sa transmita o intelegere superioara a conceptului de planificare functie de toate rolurile pe care o persoana le are in viata sa de zi cu zi, pornind de la acelasi concept. Cred ca sunt aproape 20 de ani de cand am citit pentru prima data „Eficienta in 7 trepte”. Orice coleg sau cunoscut care imi cere o lista de lecturi pentru dezvoltarea personala primeste in selectia respectiva si aceasta carte de capatai pentru intelegerea fenomenului.

Aceasta modalitate de planificare si organizare a timpului este, cu siguranta, mult mai eficienta. Pentru ca individul poate fi complet numai in masura in care isi priveste intreaga existenta ca un intreg. Orice incercare de a separa in totalitate rolurile sau multiplele fatete cu care o persoana traverseaza existenta sa este sortita esecului. In cazul in care privim timpul ca pe o resursa si ne concentram pe linearitatea acestuia, perspectiva este usor deformata.

Pretentia de a trai in prezent

Cultura vestica este intr-o relatie de ambivalenta fata de timp: pe de o pe parte pretinde ca ii intelege importanta si ca isi bazeaza deciziile functie de impactul acestora in timp, iar pe de alta parte orientarea sa este pe un termen foarte scurt. Hofstede a introdus ulterior cea de-a cincea dimensiune, functie de orientarea in timp, atunci cand a studiat si descris dimensiunile culturale. Conform cercetarilor sale, orientarea pe termen lung poate fi regasita numai la popoarele din estul indepartat, vesticii avand o orientare pe termen scurt, care presupune concentrarea pe trecut si pe prezent, fara a lua suficient in considerare impactul pe termen lung al actiunilor. Dar nu maine. Si nu in trei ani. Sau intr-un cincinal, durata maxima pentru care se fac predictii in companiile occidentale (unele).

Aceasta pretentie de „a trai in prezent”, fara a lua in considerare viitorul sau considerandu-l mult prea indepartat pentru a i se da atentia care o merita, este in totala contradictie cu acel „trait in prezent” al inteleptului asiatic, care vede corespondenta intre prezentul trait in vederea obtinerii de rezultate cu impact si viitorul in care le proiecteaza.

Da, viitorul nu poate fi prezis, dar dorinta de a influenta acel viitor si dezideratul de a avea un impact pozitiv asupra acestuia ar trebui sa constituie elementele principale ale ecuatiei.

Filosofia lui „acum”

Cum ar fi daca ne-am raporta la timp doar ca la o dimensiune? Una ca toate celelalte? Fara sa tinem cont de trecerea acestuia? Ce s-ar intampla in momentul in care am lua in considerare doar impactul pe care il vor avea actiunile pe care le intreprindem? In momentul in care am actiona pentru dezvoltare si desavarsire fara sa tinem cont cat timp anume ar dura acest lucru? Fara sa fie necesar sa definim o actiune ca atare si sa o trecem in calendar, fixandu-i o durata specifica?

Astfel ar trebui sa ne concentram pe efecte si pe impact. Mai mult decat atat, ne-am concentra asupra motivatiei si a sensului pentru care facem anumite lucruri. Cum s-ar comporta o companie care este interesata cu adevarat sa aiba o existenta cat mai lunga si de impact, constientizand ca lucrurile sunt intr-o continua schimbare? Si cum ar fi un angajat al acestei companii care si-ar dori ca ceea ce face sa aiba impact? In timp. In foarte mult timp, astfel incat si copiii lui sa poata avea sansa de a lucra in aceeasi companie. Si-ar dori asta pentru ei?

Trairea timpului ca dimensiune ne-ar face, poate, mai atenti la actiunile pe care le intreprindem si la efectele pe care le au acestea asupra celor din jurul nostru. Si ne-ar ajuta sa gasim mai mult sens in ceea ce facem. Ne-ar ajuta sa intelegem ca investitia adevarata incepe in momentul in care ne acceptam existenta completa si totala in absenta vectorului timp. „Sunt ceea ce sunt acum” ar include si ceea ce am fost si ceea ce voi fi. Orice actiune pe care o intreprind acum are un impact asupra viitorului meu si al celorlalti.

Vesticii au tendinta sa separe prezentul de legatura imuabila pe care acesta o are cu timpul. Pretind ca au inteles filosofia lui „acum” prin a face „orice” in acest moment pentru beneficii imediate sau extrem de rapide. Timpul doar exista si nu se misca, la fel ca celelalte dimensiuni care ne inconjoara. Doar noi ne schimbam, noi trecem si nu timpul. Raportandu-ne astfel la timp, liniaritatea lui nu-si mai are rostul. Avem astfel sansa de trai timpul in simultaneitatea lui, integrand trecutul, prezentul si viitorul in existenta noastra.

Aceasta nu este o pledoarie impotriva planificarii, dimpotriva. Este doar o recomandare de a planifica actiunile noastre si sensul lor, nu doar o durata intr-un calendar. Poate ca daca am inceta sa mai alergam fara niciun sens, am reusi sa facem acele lucruri care au importanta si efect.