Radu Panait, HR Director E-INFRA Group, a vorbit despre diversitatea generațiilor ca avantaj, indiferent de circumstanțe într-un interviu acordat Revistei HR Manager. Iată ce spune acesta:
În principiu, diversitatea ar trebui să fie un avantaj, și asta pentru că diversitatea, fie ea de generații, gen, orientare sexuală etc., îți deschide accesul către o piață de talente mai largă și mai adaptată la necesitățile clienților externi și a pieței în general. Așadar, lăsând la o parte aspectele de tip nediscriminare sau reputație, chiar cred cu tărie că promovarea diversității are un impact pozitiv și direct asupra talentului în organizație și, respectiv, a rezultatelor concrete de business.
Să dau un exemplu: să constați, de pildă, că ai o reprezentare de 20% din forța de muncă de gen feminin sau dominant într-un segment de vârstă este similar cu a spune că ți-ai îngustat artificial și stupid accesul la o categorie de talent existentă în piață. Similar în materie de generații. Cum ar fi o companie care ar spune: nu avem niciun produs sau/și serviciu care se adresează segmentului de vârstă 40+? Cum este să lași atâta valoare existentă în piață și să o ignori?
Câteodată rămâi uimit să constați înapoierea în practici de diversitate în materie de resurse umane față de abordările de marketing și de business în general. Adică ar trebui să fie ceva de bun-simț, nu o practică revoluționară. Asta spune ceva, cred, mai curând despre prejudiciile care ajung să sfideze logica.
Dezavantaje nu cred că pot fi decât în ceea ce privește faptul că trebuie să acomodezi o organizație la diferite generații și la necesitățile lor specifice și să stimulezi colaborarea între angajați cu vârste diferite. Dar asta cred că este mai curând o exagerare, vezi povestea cu Millennials, ce ne facem, vine o nouă generație, nu suntem pregătiți, bla, bla, bla… poveste cu aer de mit și pe care studiile serioase o invalidează.
Diferențele inter-generaționale nu sunt atât de semnificative pe cât le promovează aceste clișee. Să ne amintim că Generația X (aproximativ 1961-1980) fusese numită X tocmai pentru că era descrisă în termeni de revoluție și factori necunoscuți până atunci, cei din această generație nu semănau cu nimic și nu se încadrau în nicio definiție. Nu trebuie găsit un numitor comun, el există deja. Diferențele inter-generaționale sunt exagerate și nefondate.
Nu mai vorbesc de faptul că a afirma că o întreagă generație se comportă într-un anumit fel atât de diferit de o altă generație nu este foarte departe de analize pe bază de horoscop. Poate să însemne ceva dacă vorbim de diferența dintre generațiile care abia intră pe piața muncii și cele care au ieșit de ceva vreme, dar fundamental este un continuum pentru toate generațiile care lucrează într-o piață cu caracteristici similare. Este irelevant că eu, de pildă, nu m-am născut în epoca internetului, dacă atunci când mi-am început activitatea profesională aceasta era în plin boom.
Cu alte cuvinte, dacă folosim aceleași instrumente moderne și digitizarea ne afectează pe toți în activitatea profesională, faptul că ne despart potențial 20 de ani nu mai este relevant. Poate că au fost șocuri mai importante de adaptare la anumite praguri, vezi trecerea la lucrul pe computer, ceea ce astăzi este ubicuu. Să nu uităm că se plăteau sporuri de PC și utilizare limbi străine, la începutul anilor 1990, în România, practică dispărută aproape total în momentul de față. Mai mult, există chiar studii care arată o ușoară preferință a generației Y pentru instrumentele digitale profesionale, față de Millennials, care înclină mai curând către zone cu puțină utilizare profesională. Iată că sunt și nuanțe. Folosim mai puțin Facebookul în context profesional sau Snapchatul (să includ și Tik-Tok, de dragul fiicei mele).
Numitorul comun ar trebui să fie mai curând acele practici care ne valorizează pe fiecare dintre noi și care nu sunt, în fond, diferite. Nu cred că există vreo generație care să aprecieze brutalitatea și lipsa de preocupare pentru dezvoltarea individuală, de exemplu. Comunicarea excesivă și axată pe diferențe probabil că va duce la crearea unor categorii până la urmă diferite, un fel de „self fullfiling prophecy”, așadar atenție cu joaca de genul acesta.
În mod normal, o campanie de comunicare corectă și coerentă nu ar trebui să zică „pentru tineri” sau „pentru persoanele în vârstă”, ci să fie capabilă să-i aducă pe toți în contemporaneitate. Tradiția și vechimea sunt bune, dar proiectate în contextul modern de azi, vechimea nu mai este experiență, ci devine skill depășit, iar tradiția poate însemna uneori un mod depășit și greșit de a face lucrurile. Cred că, indiferent de generație, toți trebuie să ne adaptăm valului de schimbări de acum, să fim contemporani în modernitate.
