Acasa Staffing 4 pași simpli despre cum să începi o afacere în 2023

4 pași simpli despre cum să începi o afacere în 2023

8 min citire
0
0
1,452

A fi propriul tău șef începe cu decizia de a face marele salt, de la angajat la antreprenor. Indiferent dacă ai deja o idee genială pe care vrei să o pui în practică, sau ești încă în stadiul de visare, acest ghid ușor de urmat te va ajuta să-ți faci un plan bine stabilit. 

Unii oameni simt dintotdeauna că vor avea propria lor afacere, chiar dacă nu le este clar nici măcar domeniul de activitate. Alții se regăsesc surprinși de această idee și le ia mai mult timp până să o accepte ca pe un plan concret. Oricare ar fi tabăra în care te afli, important este să nu renunți la acest vis, indiferent de ce obstacole vei găsi pe drum. 

Găsirea punctului de plecare potrivit poate fi una din primele provocări din viața ta de antreprenor. Lista cu lucrurile de făcut este una destul de complexă și dinamică: de la stabilirea ideii de afaceri, la crearea contului pentru IMM-uri și până la momentul deschiderii. Pentru a-ți ușura misiunea, am creat acest ghid simplu de urmat pentru un start cât mai lin:

  1. Stabilește-ți domeniul 

Totul începe cu o idee bună. De aici, gândește-te la ce fel de business îți dorești să ai. Ești un bun comerciant? Cu siguranță vei aduce o diferență în retail, indiferent de produsele pe care le vei comercializa. Dacă ești un om iscusit și te pricepi să repari lucruri, locul tău va fi în domeniul serviciilor. 

  1. Studiază piața 

Pentru a te pregăti pentru succesul în noul tău demers, fă-ți timp pentru a cerceta înainte de a porni în această călătorie. Încearcă să înțelegi cine sunt jucătorii mari din domeniul tău, ce concurență ai și cine ar putea fi clienții tăi. Pe măsură ce acumulezi informații, gândește-te cum poți găsi o nișă unică: observă ce anume simți că lipsește din afacerile existente pe piață acum, în domeniu în care te vei lansa. Cum te poți diferenția, oferi valoare adăugată sau oferi ceva diferit unui anumit segment de clienți? Acest ingredient special este adesea secretul succesului.

  1. Fă un plan de afaceri

Îndată ce ai stabilit că există un loc pe piață creat special pentru tine, este timpul să faci un plan de afaceri și să stabilești niște sume de bani. Afacerea ta va fi viabilă dacă ai finanțare pentru a o lansa și poți identifica un preț care va genera profit. 

Planul de afaceri este un document pe care îl poți folosi pentru a te ajuta să obții finanțare de la o bancă sau o firmă de capital de risc. Chiar dacă nu ai nevoie de finanțare externă, planul de afaceri trebuie musai realizat. Acesta te va obliga să răspunzi la întrebări importante despre cum îți vei conduce business-ul. 

Calcularea costurilor pentru începutul unei afaceri depinde de mai mulți factori. Dacă este vorba despre prestări servicii, atunci costurile tale de început vor fi relativ mici. Însă, dacă vei dori să-ți deschizi un magazin fizic sau online, atunci costurile vor fi semnificativ mai mari, deoarece va trebui să investești în crearea unui stoc de marfă. 

  1. Promovează-te inteligent

Ești gata să deschizi ușile afacerii tale? Indiferent dacă ai un sediu fizic, o afacere online sau ambele, trebuie să îți anunți oficial lansarea pe piață. Taie acea panglică roșie proverbială, distribuind noua ta afacere (cu un link către site-ul acesteia) pe rețelele de socializare. Scrie o postare scurtă prin care să-ți spui povestea în mod autentic. Dacă toți acești pași îți sunt străini, cel mai bine ar fi să apelezi la o companie care se ocupă cu acest aspect. Astfel, vei avea parte de cel mai bun start online și jumătate din treabă este făcută.

Așa cum online-ul este astăzi un instrument excelent pentru răspândirea informației, la fel de importantă este și interacțiunea ta cu clienții. Oferă cât mai mult suport și fă-ți simțită prezența pentru ca aceștia să poată asocia business-ul tău cu persoana care l-a creat. 

Sursa foto: Shutterstock 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Staffing

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Provocările aduse de AI în digitalizare și restricțiile inerente ale dreptului muncii

Într-o lume într-o continuă schimbare în ceea ce privește digitalizarea și utilizarea inte…