Acasa Planeta HR HR Tools 4 lucruri pe care un departament de HR ar trebui să le facă, dar care sunt adeseori uitate

4 lucruri pe care un departament de HR ar trebui să le facă, dar care sunt adeseori uitate

11 min citire
0
0
1,070
managementul resurselor umane

Când vine vorba despre managementul resurselor umane, nu toate companiile sunt egale.

În timp ce firmele mai mari au departamente dezvoltate de HR, în care sarcinile fiecăruia sunt trasate destul de clar, companiile mai mici sunt nevoite să funcționeze cu un singur manager de resurse umane sau să externalizeze aceste servicii.

Cu toate acestea, există businessuri mari ale căror departamente de HR nu funcționează tocmai eficient. De la lipsa de eficiență în managerierea sarcinilor de serviciu, până la comunicarea deficitară în interiorul companiei, toate aceste probleme scad încrederea angajaților în firmă. Iată ce pot face managerii de resurse umane pentru a pune la cale o strategie care chiar să funcționeze:

Să înlocuiască prezentările plictisitoare în Powerpoint cu unele mai interactive

Eficientizarea și performanța necesită investiții în tehnologie și presupune ca oamenii din HR să fie la curent cu toate tool-urile care le pot ușura munca și le pot îmbunătăți productivitatea. Chiar și așa, tehnologizarea nu dă de fiecare dată rezultatele așteptate. Rapoartele sau comunicarea cu angajații sunt, de regulă, efectuate digital, pe e-mail sau cu ajutorul unor prezentări în Powerpoint. Avantajul este viteza de lucru și ușurința în transmiterea informațiilor. Însă aceste prezentări pot fi impersonale și pot duce lipsă de interacțiune.

Îți propunem acest exercițiu de imaginație: cum ar fi să faci următoarea prezentare pe un panou precum acesta? Fiecare își poate aduce apoi propria contribuție, poți folosi culori, poți realiza grafice care să le mențină trează atenția celorlalți și este mult mai distractiv pentru toată lumea. Uneori, este bine să te întorci la lucrurile tradiționale de bază, atunci când programele moderne, de ultimă oră, nu dau cele mai bune rezultate.

Să implementeze o strategie eficientă de evaluare a performanței angajaților

Productivitatea și performanța angajaților au un impact direct asupra succesului oricărui business. Atunci când angajații îsi fac treaba rapid, eficient și își ating obiectivele, acest lucru se reflectă și asupra bunurilor sau a servicilor oferite de companie, ale căror calitate crește considerabil. De aceea, una dintre cele mai importante îndatoriri ale HR-ului este să evalueze și să monitorizeze performanța angajaților. Una dintre cele mai eficiente strategii pentru a motiva angajații și pentru a le menține concentrarea asupra sarcinilor de lucru s-a dovedit a fi acordarea de recompense în funcție de performanță. Aceste recompense pot varia de la bonusuri, măriri salariale, promoții, câteva zile libere în plus sau discounturi la diferite produse, la restaurante, filme sau piese de teatru.

Există programe care îți permit să obții o evaluare periodică a angajaților, dar și cum au evoluat aceștia în cadrul companiei. Iar dacă luam în calcul și faptul că studiile au descoperit că angajații preferă să primească feedback indiferent că acesta este pozitiv sau negativ și susțin că ar vrea să știe din timp atunci când performanțele le scad, ne dăm seama că orice companie care își dorește succesul ar trebui să aibă o strategie bine pusă la punct în această privință.

Să susțină și să dezvolte o cultură organizațională model

Echipa de HR joacă un rol uriaș în crearea și menținerea unei culturi corporate ale cărei politici și proceduri să fie aliniate crezului organizațional al companiei. Acest lucru va avea un efect direct asupra angajaților și a felului în care ei se simt legați de locul de muncă.

Un exemplu negativ în acest sens este compania Amazon, unde mai multe reportaje și declarații ale angajaților au indicat că firma este adepta unui mediu de lucru ostil, își terorizează angajații și îi forțează să lucreze în condiții inimaginabile de stres. Nu e de mirare că mulți clienți au decis să boicoteze compania. La polul opus, companii precum Apple sau Google sunt renumite pentru mediul de lucru relaxat și flexibil, în care angajații își îndeplinesc sarcinile cu plăcere. Drept urmare, nu este o coincidență că acestea sunt unele dintre cele mai de succes companii din lume, pentru că ambasadorii imaginii lor sunt chiar angajații mulțumiți de politicile corporatiste ale mediului de lucru. Un departament eficient de HR ar trebui, deci, să funcționeze ca un intermediar între angajat și angajator, astfel încât compania să rămână profitabilă fără a sacrifica fericirea angajaților.

Să susțină debirocratizarea în cadrul companiei

Departamentele de HR și-au creat faima de a fi acele locuri unde îți duci cererea de concediu, îți semnezi contractul, îți iei adeverințe și, în general, orice activitate care presupune semnarea unor hârtii sau obținerea unor aprobări scrise. Chiar dacă există unele măsuri de protocol necesare pentru buna organizare și funcționare a companiei, este drept că unele practici ar putea fi simplificate sau cel putin automatizate, dacă nu eliminate complet. De exemplu, multe companii folosesc softuri inovatoare pentru evidența și planificarea concediilor angajaților, eliminând astfel cererea de concediu pentru care aveai nevoie de câteva semnături. Iar angajații nu sunt singurii care vor beneficia de pe urma acestui lucru. Gândește-te doar cât de mult timp consumă să aduni toate aceste documente, să le clasifici, să le îndosariezi și să le stochezi prin dulapurile din birou. Simplificarea birocrației îți va lăsa mai mult timp la dispoziție, iar angajații vor scăpa de această corvoadă.

Orice departament eficient de HR care va pune în aplicare aceste lucruri va contribui semnificativ la dezvoltarea companiei și își va atrage simpatia angajaților, care se vor simți încrezători să apeleze la el când se confruntă cu o problemă la locul de muncă. Pe de altă parte, și angajatorul va aprecia o strategie pe termen lung, care să aibă ca obiective creșterea ratei de retenție a angajaților și crearea unui mediu de lucru plăcut, în care oamenii să se simtă confortabil și să fie mai productivi.

Sursă foto: Shutterstock, Copyright: Sergey Nivens

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in HR Tools

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…