Acasa Agenda HR 3 aspecte esențiale pentru Millennials la locul de muncă. Doar așa îi ții în companie

3 aspecte esențiale pentru Millennials la locul de muncă. Doar așa îi ții în companie

7 min citire
0
0
564

Mobili și mereu în cautarea unui job mai bun, Millennials pot fi ținuți cât mai mult într-o firmă, dacă sunt avute în vedere aceste principii.

Specialiștii din domeniul HR sunt conștienți de dificultățile pe care le întâmpină o companie când vine vorba despre angajații din generația Millennial. Sunt o categorie de angajați prețioși – prind repede, sunt familiarizați cu tehnologia și au un mod de gândire inovator. Sunt și foarte mobili și schimbă des joburile, o realitate cu care cei din departamentele de recrutare sunt foarte familiarizați. Iată câteva lucruri importante pentru această categorie de angajați și cum pot fi ei păstrați mai mult timp în companie:

 

  • Vor cât mai multe experiențe profesionale și nu își doresc o muncă repetitivă. Ce poate face o firmă în sensul acesta

 

Pentru tinerii din generația Millennial, plafonarea și rutina sunt, poate, cei mai de temut dușmani. Ei pun pe primul loc experiențele adunate, lucrurile învățate, oamenii cunoscuți, situațiile noi în care au fost puși. E greu pentru o companie să ofere mereu câte ceva nou de făcut sau cursuri nenumărate unui angajat, însă o idee de luat în calcul o reprezintă deplasările în interes de serviciu fie la meetinguri cu reprezentanți ai companiei din alte țări, fie la cursuri în străinătate.

Chiar și o deplasare pe an va cântări mult în decizia de a rămâne în companie atunci când li se face o ofertă salarială mai bună din partea altei firme. Este o strategie de tip win-win în care angajatul devine mai bun în ceea ce face, cheltuielile sunt destul de mici, iar salariatul observă interesul firmei pentru el. Costurile pentru companie nu sunt nicidecum mari, mai ales dacă luăm în calcul avantajele. Citește acest articol despre diurna externă ca să-ți faci o idee despre costuri și modalitatea de plată. După cum vezi, valoarea ei se situează în jurul unei cifre destul de mici, așa că este un efort financiar nesemnificativ pentru o companie.

 

  • Flexibilitatea în toate

 

Un program flexibil, un mediu de lucru care să nu fie rigid, un birou mobil – sunt doar câteva lucruri pe care reprezentanții acestei generații și le doresc de la locul de muncă. Au apus vremurile în care toată lumea intra pe ușă la 9.00 și ieșea la 18.00, în prezent un program de acest fel este considerat desuet de către Millennials.

Posibilitatea de a lucra de acasă este și ea importantă pentru acești tineri, iar un mediu de lucru care să nu le îngrădească personalitate este imperativ. Calea sigură să alungi Millennials? Un manager care să le impună un dress code strict, care să le atragă atenția atunci când întârzie câteva minute și care să le numere pauzele. Flexibilitatea este, așadar, un punct-cheie în ceea ce privește păstrarea angajaților din această categorie.

 

  • Alegerea cu mare atenție a managerilor

 

Se spune că angajații nu părăsesc firmele, ci pe manageri. Este foarte important ca managerii de departament să nu fie doar buni în domeniul lor, ci să aibă și niște aptitudini de lider. Millennials își doresc un mentor, nu un șef. Vor să aibă ce învăța de la liderul echipei și să-l admire în mod sincer. Abilitățile de comunicare și de relaționare cu oamenii din echipă ar trebui să primeze chiar și în fața unor aptitudini care țin de domeniul în care activează. Un manager bun va ține în jurul său oamenii potriviți, așa că merită un efort în plus căutarea lui.

Acestea sunt doar trei dintre principiile importante pentru reprezentanții acestei generații, însă desigur că mai sunt și alte aspecte de luat în calcul. Un salariu motivant și posibilitățile de avansare în carieră sunt și ele importante, însă ele sunt esențiale pentru reprezentanții tuturor generațiilor, nu doar pentru Millennials.  

Sursa foto: Shutterstock

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena Ispas
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…