Acasa Agenda HR 2017 a adus o creștere de 12% a numărului de angajări și de 11% a bonusurilor medii acordate în mediul privat

2017 a adus o creștere de 12% a numărului de angajări și de 11% a bonusurilor medii acordate în mediul privat

7 min citire
0
0
437

Potrivit Smartree Workforce Index, o analiză realizată de Smartree, unul dintre liderii din România pe piața de externalizare a proceselor de HR, în 2017 s-au înregistrat cu 12% mai mulți angajați în companiile private și bonusuri medii în creștere cu 11%, comparativ cu anul precedent.

De asemenea, Smartree Workforce Index mai arată că bunăstarea totală a angajaților a crescut anul trecut cu 7%, comparativ cu 2016, iar starea economiei s-a îmbunătățit cu un procent similar, de 7%, în același interval de timp.

„Anul trecut a fost unul bun pentru economia românească din perspectiva angajărilor, dovadă creșterea numărului de angajați la nivel național. Acest lucru a avut la bază pe de o parte deschideri de birouri, centre logistice, fabrici și noi unități de producție ale investitorilor străini în țara noastră, dar și o extindere a operațiunilor companiilor deja prezente în România. Pe lângă dificultățile întâmpinate în cadrul proceselor de recrutare, angajatorii s-au confruntat în continuare și cu provocarea de a menține o retenție bună a angajaților, drept urmare numeroase companii au fost nevoite să crească salariile sau să îmbunătățească sistemul de bonusare”, a declarat Adrian Stanciu, CEO Smartree.

Astfel, conform statisticilor Smartree, numărul de angajați a crescut, în medie, cu 12% în 2017 față de anul precedent. Evoluțiile din cele patru trimestre au fost relativ uniforme, cu procente de creștere de puțin peste 13%, în primul și cel de-al doilea trimestru, respectiv 10% și 11% pe ultimele două trimestre, comparativ cu perioadele similare din 2016.

Potrivit datelor companiei, angajări s-au înregistrat în toate domeniile de activitate, cu preponderență în  telecomunicații, servicii finaciare, audit și consultanță, pharma, producție componente auto, servicii de tip BPO, dezvoltare software, servicii digitale și consultanță IT. Tendința de creștere a numărului de angajați s-a bazat, în principal, pe climatul  macroeconomic favorabil, respectiv creșterea economică înregistrată pe parcursul anului trecut. Această creștere s-a reflectat inclusiv în rata șomajului, indicator a cărui valoare a ajuns la minimul istoric al ultimilor ani.

În 2017, tot mai mulți angajatori s-au adaptat cerințelor și nevoilor salariaților și, conform statisticilor Smartree, au crescut beneficiile extra salariale, în medie, cu aproximativ 11% față de anul 2016. Cea mai mare creștere, de 24%, s-a înregistrat în cel de-al doilea trimestru din 2017, urmată de creșteri de 10%, în medie, pentru următoarele șase luni.

„Observăm că tot mai multe companii fac eforturi pentru a menține o retenție ridicată și pentru a-și motiva angajații să fie eficienți la locul de muncă. Astfel că, pe lângă tradiționalele beneficii, precum tichete de masă, abonamente medicale sau prime oferite la evenimente speciale, angajatorii se îndreaptă către o paletă tot mai variată de metode, printre care și conturarea unui brand de angajator cât mai solid, prin exploatarea atuurilor din propria organizație”, a adăugat Adrian Stanciu.

Bunăstarea angajaților a crescut cu 7% în 2017

Evoluția pozitivă a sistemului de bonusare se poate observa și din creșterea indexului de bunăstare a angajaților, care s-a majorat cu 7% față de anul precedent, conform statisticilor Smartree. Indexul este, de asemenea, influențat și de situația concediilor de odihnă din piață și a concediilor medicale. Numărul de zile de concediu de odihnă a evoluat în intervalul de timp menționat cu 4%, în timp ce numărul zilelor de concediu medical luate de angajați a crescut cu un procent de 5%.

Smartree Workforce Index ia în calcul și evoluția economiei, index format din evoluția numărului de angajați și evoluția salariilor. Astfel, dacă salariile au crescut cu un procent de 2% față de anul trecut, la nivelul anului 2017 indexul ce prezintă evoluția economiei a crescut cu 7% față de 2016.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Provocările aduse de AI în digitalizare și restricțiile inerente ale dreptului muncii

Într-o lume într-o continuă schimbare în ceea ce privește digitalizarea și utilizarea inte…