Acasa Performance Vrei engagement la discreție? Descătușează energia discreționară a echipei!

Vrei engagement la discreție? Descătușează energia discreționară a echipei!

8 min citire
0
0
562
engagement

de Felicia Luca

Ne place abundența. Ne place să avem din belșug timp, bani, termene limită, iubire, prietenie, apreciere, energie, recunoaștere, bucurie, sănătate. Ne place să le avem la discreție pe toate. Și ne place ca toate să fie la discreția noastră.

Astfel, energia discreționară este acea energie care îi aparține omului, de drept, și pe care și-o poate investi unde, cât și cum dorește. Fiecare om este stăpân pe energia sa și este răspunzător pentru ea – atât pentru a o reface, cât și pentru a o investi.

Atunci când oamenii din echipa ta fac mai mult decât scrie în fișa postului, din proprie inițiativă, înseamnă că își investesc o parte din energia discreționară în munca lor, pentru bunul mers al lucrurilor.

E bine ca munca omului, prin specificul și natura sa, să fie în acord cu personalitatea și valorile sale, să-l exprime, să-l reprezinte și să-i fie o sursă de bucurie, în așa fel încât să-i placă și să-l împlinească să o facă. Atunci va depune acel efort suplimentar și va investi în muncă o parte din energia sa discreționară – o energie de bună calitate, care va da cu totul alte rezultate.

Energia discreționară a oamenilor tăi trebuie să fie respectată și onorată. O poți stimula și îi poți crea condiții de manifestare. Ce nu poți este să profiți sau să abuzezi de ea.  

Energia discreționară stă la baza implicării și engagement-ului oamenilor tăi. Aceasta crește calitatea muncii și performanțele lor, îmbunătățește colaborarea din echipă, generează creativitate și satisfacție.

Pentru ca oamenii să-și dorească să facă această investiție de energie, este nevoie să se simtă reprezentați de munca lor, să se simtă legați de organizația în care lucrează și să se simtă puși în valoare. Trebuie să aibă încredere în liderii lor și să știe care sunt așteptările pe care le au de la ei liderii și organizația.

Cum descătușezi energia discreționară a oamenilor tăi

a) atribuie-le sarcini și activități în conformitate cu identitatea, abilitățile și motivațiile lor;
b) asigură concordanța dintre specificul activității, cultura organizațională și valorile lor personale;
c)  creează condiții pentru stimularea și manifestarea energiei discreționare a oamenilor tăi în munca lor și pentru binele organizației.

Astfel, pentru a descătușa energia discreționară a echipei, liderul trebuie să-și cunoască oamenii și să aibă cu aceștia o relație de încredere reciprocă.

Încrederea și cunoașterea sunt drumuri cu dublu sens. Nu poți cunoaște un om așa cum citești un raport sau un grafic. De exemplu, dacă îi pui întrebări, dar fără să-i împărtășești, la rândul tău, ceva despre tine, atunci nu vei purta o discuție, ci vei face un interogatoriu. Asta nu inspiră încredere și nu duce la cunoaștere. Simpla informație, dacă este lipsită de context și este neaprofundată, dacă nu este nuanțată de înțelegere, de omenesc, nu înseamnă cunoaștere. Încrederea și cunoașterea pot fi generate prin legături interumane de calitate, nu pot fi reglementate prin regulamente interne și  politica organizațională.

Nu-i reduce pe oameni la o singură dimensiune. Nu te limita la abilitățile lor profesionale sau la studiile lor, nu acorda atenție doar acelor calități de care te poți tu folosi sau care sunt relevante pentru tine. Fiecare om este un ansamblu unic și bogat de trăiri și experiențe care împreună aduc valoare și merită recunoscute, apreciate, valorizate.

Cum îți faci rezerve din energia discreționară a oamenilor

Asigură relații de muncă pozitive și constructive, susține comunicarea deschisă, pune-ți oamenii în valoare și răsplatește-i pentru talentul și eforturile lor. Iată un beneficiu neașteptat: dacă-ți cunoști oamenii, vei ști să-i răsplătești după personalitatea, preferințele și nevoile lor – de exemplu, unii oameni preferă să le oferi timp în loc de bani sau vouchere la magazine de carte în loc de abonamente la spa.

Vrei engagement la discreție? Descătușează energia discreționară a echipei. Creează un mediu de lucru în care oamenii să aleagă să performeze de bună voie și nesiliți de nimeni, cu generozitate și bucurie.

Angajat fericit, client satisfăcut, angajator liniștit.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Performance

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Oana Gheorghiu și Carmen Uscatu: Două femei, o misiune, un spital. Cum poate vindeca forța civică un sistem bolnav cronic

9 niveluri, 140 paturi și 5 săli de operație. 12.800 de metri pătrați, simbol al speranței…