Acasa Performance Un teambuilding cu miză vitală

Un teambuilding cu miză vitală

11 min citire
0
0
565

Dacă, în general, obiectivele unui program de teambuilding se rezumă la îmbunătățirea lucrului în echipă, stimularea comunicării și a colaborării între participanți, consolidarea echipei și promovarea valorilor companiei, „Become a Savior” are ca scop schimbarea de comportamente, creșterea nivelului de responsabilitate a participanților și dezvoltarea încrederii în sine!

de Dragoș Saioc

Totul a pornit de la câteva întâlniri cu un client din industria materialelor de construcții, care și-a dorit un concept de teambuilding prin care să pună accent pe măsurile de siguranță ale companiei și pe angajamentul oamenilor față de acestea. În aceeași perioadă am făcut și un studiu legat de nevoile clienților deja existenți în portofoliul nostru și ne-am dat seama că nu era vorba doar de o nevoie punctuală, ci de o preocupare generală a companiilor față de responsabilizarea angajaților și cultivarea unui comportament proactiv.

Astfel a luat naștere proiectul „Become a Savior”, al cărui fundament a fost premisa că viața unei persoane accidentate depinde, într-o mare măsură, de momentul acordării primului ajutor și de priceperea celui care intervine întâi și întâi la locul accidentului.

Proiectul a fost construit alături de traineri certificați și s-a axat pe deprinderea tehnicilor de prim ajutor în situații de urgență, lecțiile teoretice fiind îmbinate cu simulări în care participanții puteau să exerseze tehnicile învățate. Ne-am dorit mult ca acest proiect să fie deopotrivă eficient și atractiv, atât pentru managerii care-și doresc o modalitate diferită de a-și responsabiliza oamenii, cât și pentru angajații care își doresc să învețe și să se dezvolte, dar altfel decât printr-un curs clasic, plin de teorie.

PRIMA IMPLEMENTARE

În iunie 2018, am avut ocazia de a vedea în acțiune conceptul „Become a Savior”, iar clientul a fost tocmai compania din industria materialelor de construcții care ne-a mobilizat de la bun început spre dezvoltarea unui nou program. Chiar dacă era prima implementare, pregătirea acestui eveniment de 80 de persoane a decurs fără probleme, mai ales datorită trainerilor noștri care erau deja certificați în prim ajutor și acționau ca voluntari în „Societatea de Salvare București”.

Cerințele-cheie ale programului, așa cum au fost ele definite de managerul de HR al companiei și de consultantul Ecoxtrem au fost:

• responsabilizarea angajaților față de respectarea măsurilor de securitate;

• responsabilizarea angajaților față de propria siguranță și de cea a colegilor;

• conștientizarea importanței tehnicilor de prim ajutor, atât în cadrul profesional, cât și în cel personal.

În personalizarea conceptului a fost nevoie și de identificarea elementelor de risc din cadrul activității companiei pentru ca simulările să fie potrivite domeniului de activitate și să fie relevante activității desfășurate de angajați.

Astfel, au reieșit și câteva obiective specifice:

• deprinderea managementului situațiilor de urgență;

• înțelegerea și conștientizarea importanței măsurilor de prim ajutor;

• evaluarea și perfecționarea tehnicilor și îmbunătățirea procesului de luare a deciziilor.

Dinamica programului a cuprins mai multe etape:

1. familiarizarea participanților cu programul de tip teambuilding și prezentarea obiectivelor;

2. desfășurarea orelor de instruire unde participanții au învățat despre: BLS (Basic Life Support), managementul căilor aeriene, verificarea respirației și a circulației, tehnici de resuscitare, manevra Heimlich, controlul hemoragiilor externe, tratamentul primar al plăgilor, imobilizarea fracturilor, imobilizarea și transportul victimelor;

3. testarea informațiilor acumulate printr-o serie de probe practice asistate de trainerii acreditați ai echipei noastre. Atelierele au fost construite sub forma unor treasure hunts în care participanții au avut de căutat și de localizat alertele de salvare. Fiind puși în fața unor situații reale de criză, ei au fost nevoiți să ia cele mai bune decizii sub presiunea timpului. Spre exemplu, o astfel de „misiune de salvare” a fost construită în jurul unui caz frecvent întâlnit: adult, 30 de ani, stare inconștientă, fără leziuni vizibile. Într-o formă mult mai complexă, simulările i-au determinat pe participanți să conștientizeze că nu este doar un simplu exercițiu de comunicare și lucru în echipă, ci o situație reală pentru care ei trebuie să fie pregătiți în orice moment.

4. evaluarea cunoștințelor sub forma unui quiz, în cadrul căruia echipele au fost nevoite să aleagă răspunsul corect sau să prioritizeze diverse acțiuni în funcție de nivelul de gravitate a cazului.


De-a lungul timpului, am realizat peste 140 de concepte diferite, de la aventură până la programe de construcție, programe digitale sau programe CSR, fiecare având obiective specifice în funcție de nevoile companiei.


EMOȚIA REZULTATELOR

În cele mai multe situații, rezultatele unui eveniment de teambuilding se pot observa doar pe termen lung, dar în cazul acestui proiect, rezultatele au fost vizibile chiar din ultima etapă, când echipele au răspuns corect evaluării în proporție de 80%.

În urma acestei evaluări, cei prezenți au obținut un certificat și o legitimație nominală care atestă participarea la cursul de instruire în acordarea „Primului Ajutor de Bază”. În plus, pentru ca un eveniment de teambuilding să fie reușit, acesta trebuie să îmbine mai mult decât obiective și câteva ateliere de lucru, trebuie să transmită și emoție. Nici nu e nevoie să spun câtă emoție a generat acest proiect.

Unicitatea programului „Become a Savior” este dată de metodele creative și practice folosite pentru a le transmite participanților informații și tehnici folositoare atât în viața profesională, cât și personală.

Lucrul cu traineri atestați și voluntari în salvarea victimelor face acest program să fie cu totul special. Și se îmbină perfect cu experiența noastră în personalizarea teambuildingurilor.


dragos-saioc


coperta hrm 57     Acest material a fost preluat din

numărul 57 al Revistei HR Manager,

ediția din iulie-septembrie 2018.

Pentru abonare, click aici.

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Performance

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Benoît CHERRÉ: Autenticitatea ca ideal etic în situații provocatoare

În universul provocărilor etice, managerii de resurse umane (HR) se află adesea la interse…