Agenda HR Management — 28 April 2016

de Atena Enea

Tehnologia transformă lumea în mod imprevizibil, schimbând complet modul în care facem business. O nouă realitate se conturează rapid chiar sub ochii noştri. Trăim vremuri fără precedent. Este un challenge.

Alimentată de ultimele tehnologii, noua realitate vine cu ameninţări, dar şi cu oportunităţi. Vorbim despre o schimbare tehnologică majoră. Este timpul pentru Inovaţie. Rolul clasic, neriscant şi confortabil al unui CIO (Chief Information Officer) s-a încheiat. Este vremea unui CIO carismatic, creativ şi deschis, care poate conduce o companie prin furtuna tehnologiei disruptive. Directorii IT au acum şansa istorică de a fi promotorii schimbării paradigmei de business, precum şi de a crea şi de a pune în practică agenda digitală.

Pe 27 aprilie, peste 200 de lideri ai departamentelor de IT s-au reunit la a IV-a ediţie a Conferinţei Naţionale a Managerilor de IT din România – Connected World. Disruption is Around the Corner, organizată de CIO Council România şi Revista CARIERE.

aurelian sin„Comunicarea, proactivitatea şi echipa sunt principalele componente pentru reuşita în Digital Revolution”, spune Aurelian Sin, director IT pentru zona EMEA (Europe, Middle East and Africa), Federal-Mogul.

După 16 ani în care a fost CIO în mai multe companii, Aurelian Sin spune că a observat că firmele în care directorul de IT a făcut parte din board au progresat mult mai rapid și au reușit să fie înaintea concurenței. „Un CIO nu este nu lider în tehnologie, ci un lider de business care înțelege tehnologia, de aceea locul lui trebuie să fie în boardul companiei”, a spus Aurelian Sin.

 

marius bostanMinistrul Comunicațiilor și Societăţii Informaționale, Marius Bostan a vorbit despre importanța securității cibernetice. „Am speranța că în acest an vom fundamenta o reașezare a obiectivelor din domeniu. Statul merge în urma companiilor private.  Personal sunt adeptul unei schimbări și aș dori ca, până în septembrie — octombrie, să o pun în aplicare. Mai e nevoie de multă muncă pentru a adapta cadrul legal. Deocamdată, avem Consiliul Tehnic Economic pentru Societatea Informațională care analizează orice proiect de peste 2,5 milioane de lei”, a declarat ministrul. Oficialul a mulțumit membrilor CIO Council pentru că au oferit un cadru de inovare Statului: “Vreau să vă mulțumesc celor care m-ați ajutat cu idei până acum. Am nevoie să continue discuțiile, am creat un grup, am nevoie de inputurile dumneavoastră, am nevoie atât de analiză, cât și de previziune”, a adăugat Marius Bostan.

Proactivitatea este foarte importantă în actualul proces de schimbare „Nimeni nu o să ne aducă locul în boardul companiei pe tavă, dar trebuie să convingem că locul nostru este acolo. Așa putem percepe schimbările mult mai devreme și putem deveni parteneri în schimbare. Revoluția digitală este o oportunitate pentru noi, cei care înțelegem tehnologia și trebuie să fim în primul rând la acest spectacol. Nu este ușor, pentru că bugetele de digital nu sunt la IT, ci la marketing”, a spus Aurelian Sin, care i-a îndemnat pe directorii de IT să fie proactivi, nu reactivi, să participe la schimbarea din companii și să convingă că rolul lor este în board. El a menţionat că, din experință ştie că, principalul obstacol în calea performanței este rezistența la schimbare sau faptul că așteptările nu sunt, de cele mai multe ori, realiste.
„Suntem în momentul traversării unei schimbări majore: cloud-ul, social media, big data și mobility. Trebuie să avem viziunea întregii organizații, să ne dăm seama care e limita volumului de schimbare și să vedem dacă mai e loc pentru procesul pe care ni-l dorim. Zona de digital e o pâine de mâncat. Trebuie să ne apucăm să feliem și să luăm parte la masa aceasta”, a adăugat Sin. „Tehnologia se învaţă, dar abilităţile de comunicare contează foarte mult. Aşadar, revoluţia digitală este o mare oportunitate”, a concluzionat Aurelian Sin.

Avem o mare capacitate de a ne dedica muncii

cosmin alexandruCosmin Alexandru, speaker inspiraţional, partener Wanted Transformation şi strateg a explicat care sunt abilităţile de care avem nevoie în Revoluţia Digitală: gândire strategică în sens dinamic, capacitate de a atrage şi de a menţine talente, capacitate de a colabora. Alexandru crede că în România s-au dezvoltat foarte mulţi informaticieni pentru că sunt foarte puţini profesori, astfel că fiecare tânăr a trebuit să înveţe singur cum se face şi tocmai asta l-a făcut să fie foarte bun. „Avem o mare capacitate de a ne dedica muncii şi celor cu care lucrăm, o disponibilitate către efort şi către învăţare neobişnuite în cultura tranzacţională şi asta ne face foarte căutaţi. Generaţia Millennials este marea provocare a managerilor de astăzi. Ei caută impact. Dacă un job le va aduce impact vor alege acel job. Dacă nu printr-un job vor obţine impact, nu vor alege un job”, afirmă Alexandru explicând punctele noastre forte în IT.

Ne mai face diferiţi faptul că trăim cu o cultură în care oamenii muncesc pentru cineva şi nu pentru ceva, iar relaţia este mai importantă decât treaba şi pentru foarte puţini nu contează cu cine fac treba, ci contează să facă o treabă bună.

El a explicat sentimentul de fractură între generaţii, ca fiind generat de viteza cu care se întâmplă lucrurile. „Copii nu au răbdare. Prezentul înseamnă trei secunde ”, spune Cosmin Alexandru.

Conferinţa Naţională a Managerilor de IT din România, organizată de CIO Council România şi Revista CARIERE este unicul eveniment de business dedicat IT managerilor, CIO, COO şi profesioniştilor din IT.

Evenimentul a beneficiat de suportul partenerilor săi: Atos-Supporting Partner, Orange România, Microsoft România, Telekom România, HP, RSA, EY România, SkyConsult, Bitdefender, Brinel, Samsung, Experis, Ymens, SAP România, Accenture; Network Partners: Huawei, Epson, High-Tech Systems & Software.

Parteneri de organizare: BMW România, Allview, VIVA Telecom, Max Relax, UBER, Fujitsu, 5 O’CLOCK, ALIRA.
Parteneri media: Revista HR Manager, Biz, Wall-Street, Forbes, Business Review, IT Trends, Agora, Doingbusiness.ro, Ziare.com, Business24.ro, ANIS, ANSSI, ARIES, APDETIC, Softlead.

Comentarii

Share

About Author

atena.enea

(0) Readers Comments

Leave a Reply