Organisational Development — 22 May 2018

Pentru ca un spațiu de birou să opereze eficient, este nevoie ca acesta să fie compartimentat în funcție de nevoile companiei. Angajații trebuie să se poată mișca nestingheriți și să poată comunica ușor cu colegii lor, ca să poată să-și facă treaba cât mai bine. În același timp, aceștia au nevoie și de liniște, ca să se poată concentra pe munca lor.

Compartimentarea unui spațiu de lucru este o ocazie excelentă pentru a optimiza procesele de muncă din cadrul companiei. Spre exemplu, poate fi o idee bună să separi echipa de vânzări de restul angajaților sau să așezi programatorii în același loc, ca să poată comunica mai ușor. Fiecare companie are nevoi diferite, motiv pentru care numai tu ești în măsură să decizi care e cea mai bună cale de organizare a spațiului de lucru. Iată ce metode poți folosi:

Folosește materiale de calitate

Materialele pe care le folosești pentru împărțirea unui spațiu depind în mare măsură de tipul de compartimentare pe care îl urmărești.  Dacă vrei o separare clară între spațiile de lucru, ai nevoie de materiale de calitate, de la un retailer de încredere, precum Arabesque, companie fondată de Cezar Rapotan. Materialele pe care le folosești trebuie să izoleze fonic, dar și vizual spațiul, ca să le permită angajaților să se concentreze mai bine pe munca lor.

Pentru izolarea fonică a încăperilor poți folosi diferite materiale, precum plăci și membrane fonoabsorbante, care se montează pe tavan. Pentru pereți, poți folosi vopsea sau panouri fonoabsorbante. Chiar și podeaua poate fi izolată fonic, cu ajutorul membranelor fonoizolante.

Există multiple metode pentru a obține o separare eficientă și multe tipuri de materiale pe care le poți folosi pentru asta. Tocmai de aceea, e foarte important să fii bine informat asupra opțiunilor tale și să folosești cele mai bune surse de informare, pentru a alege materialele de construcție potrivite.

Integrează sisteme vitrate de partitionare

În cazul unor companii, comunicarea facilă între angajați și libertatea de mișcare sunt cele prioritare. Dacă vrei doar o separare vizuală, nu este neapărat nevoie de pereți și uși, așa că poți folosi sisteme vitrate de partitionare pentru delimitarea spațiilor din birou. Sunt foarte elegante, iar designul minimal și futurist dau un aer de modernitate spațiului de lucru.

Sistemele vitrate sunt foarte eficiente pentru crearea de zone specializate, dar și pentru facilitarea colaborării dintre angajați. Cu ajutorul acestora, obții separarea spațiilor, fără să faci însă compromisuri în ceea ce privește comunicarea dintre angajați.

Montează panouri despărțitoare

Există companii în care întregul obiect de activitate este legat de comunicare. Acestea au nevoie ca angajații și managerii să se afle toți în același spațiu, întrucât este nevoie de supervizarea constantă a activității, iar managerii trebuie să fie mereu disponibili pentru a le furniza subordonaților informații și lămuriri ori de câte ori e nevoie.

În aceste situații, o metodă foarte eficientă de compartimentare este prin montarea de panouri despărțitoare între birouri. Astfel, angajații pot comunica foarte ușor cu colegii sau managerii, ridicându-se pur și simplu. Acest tip de compartimentare are mai mult un rol decorativ decât unul funcțional, însă poate fi folosită pentru a eficientiza felul în care oamenii se mișcă și comunică în birou.

Există, de asemenea, opțiuni și pentru reducerea nivelului de zgomot din interior, și anume, prin utilizarea de panouri fonoabsorbante. Acestea funcționează la fel ca panourile despărțitoare dar absorb, în același timp, și o parte din zgomotul din încăpere.

Instalează pereți de sticlă

Montarea de pereți de sticlă oferă eleganță și transparență unui birou. Spațiul de lucru este mai deschis și mai luminos, dar în același timp izolat, datorită proprietăților sticlei în reducerea zgomotului. Pereții de sticlă sunt foarte eficienți pentru că aduc un dublu beneficiu. Pe de o parte, spațiul de lucru ajută la o comunicare mai fluidă și la creșterea transparenței mediului de lucru, iar, pe de alta, izolează fonic încăperile, astfel încât problema zgomotului este eliminată.

Sursa foto: Shutterstock

Comentarii

Share

About Author

Marilena

(0) Readers Comments

Leave a Reply