Agenda HR — 19 February 2018
  • Ascendis Surveys powered by Ipsos Interactive Services (IIS) va realiza studii de piață dedicate zonei HR
  • Noua divizie Ascendis va oferi, pentru început, două tipuri de studii: online climate surveys și market surveys

Ascendis, liderul pieței de training și consultanță în domeniul dezvoltării organizaționale, a încheiat un parteneriat cu Ipsos Interactive Services (IIS) – Centrul de Excelență al grupului Ipsos pentru Colectare Online și mobile de Date – cu scopul de a realiza studii de piață pentru companiile din România, dedicate zonei HR. Ascendis își propune ca, în acest an, să ajungă la vânzări de 300.000 de euro pe acest segment de piață, pe fondul interesului manifestat de clienți pentru astfel de cercetări.

ascendis„În prezent, piața forței de muncă este condusă de cei mai buni dintre candidați. Acesta este efectul unei oferte de muncă supradimensionate față de disponibilul pieței de muncă, iar impactul se vede în toate industriile. Dacă acum 10 ani la un anunț de recrutare aplicau 200 de candidați și aflam că 10 dintre ei nu erau calificați pentru poziția respectivă, astăzi, la același anunț, aplică doar 10 candidați și niciunul nu are pregătirea necesară. Atragerea și retenția angajaților potriviți sunt două dintre preocupările esențiale ale managerilor români în 2018, iar pentru a gestiona aceste probleme, organizațiile au nevoie de un diagnostic. Așa a luat naștere divizia de studii de piață a Ascendis”, a declarat Bogdan Ciubotaru, consultant și trainer Ascendis, responsabil de divizia Ascendis Surveys powered by Ipsos Interactive Services (IIS).

Noua divizie Ascendis le va pune la dispoziție clienților, pentru început, două tipuri de studii: online climate surveys – care măsoară atât percepția despre companie a candidaților din piață (studii de climat externe sau brand de angajator), cât și satisfacția propriilor angajați ai companiei (studii de climat interne) și market surveys – studii de piață complexe, pe o populație reprezentativă, ce oferă informații critice în luarea deciziilor de business. Prețul unui sondaj variază, în funcție de gradul de complexitate și target-ul vizat.

ascendis2„Parteneriatul Ipsos Interactive Services – Ascendis își propune creșterea rolului cercetării de piață online și mobile în România. Peste 70% dintre români au un smartphone, iar 45% dintre ei au achiziționat cel puțin un produs on-line în ultimul an. Mai mult de 75% dintre cei care locuiesc în mediul urban au acces la internet, iar pentru a le înțelege comportamentul și pentru a le oferi soluții personalizate, culegerea de date online și mobile joacă un rol important prin prisma acurateței și vitezei. În plus, oferă și avantajul de a observa și analiza comportamentul consumatorilor în timp real”, a declarat Ileana Pârvu, Managing Director, Ipsos Interactive Services România.

Ascendis este lider de piață în domeniul dezvoltării organizaționale din România, iar parteneriatul cu Ipsos Interactive Services reprezintă un pas firesc în direcția diversificării portofoliului de servicii și produse. Pe termen mediu, Ascendis are ca obiectiv livrarea de cercetări de piață și pentru clienți din Europa.

Parteneriatul strategic Ascendis – Ipsos Interactive Services (IIS) vine după o serie de alte parteneriate sau achiziții pe care grupul Ascendis le-a realizat în ultimii ani. În 2017, de exemplu, Ascendis a lansat împreună cu Co-factor platforma de microlearning digital „Code of talent”. Tot anul trecut, Ascendis adus în România două instrumente noi: BlueEQ (instrument de măsurare a inteligenței emoționale) și HappyOrNot (instrument pentru evaluarea satisfacției angajaților și a clienților). Printre cele mai importante decizii strategice ale Ascendis din ultimii ani s-au mai aflat achiziția, în toamna anului trecut, a 33% din acțiunile agenției de marketing digital Ideologiq, cumpărarea a 50% din acțiunile furnizorului de limbi străine Eucom în 2013 sau achiziția din 2012 a 50% din acțiunile furnizorului de servicii de wellbeing SmartExperience.

Despre Grupul Ascendis

Înființată în urmă cu 20 de ani, Ascendis are în prezent linii de business în arii precum training, coaching, consultanță, teambuilding, e-learning, certificări HR și LSS, limbi străine și well-being. Grupul este deținut de patru parteneri români – Florin Rădulescu, Marius Opriș, Sorin Păun și Andrei Goșu – care dețin, fiecare, câte 25% din acțiuni. Ascendis are în prezent o echipă de 70 de consultanți şi facilitatori şi un portofoliu de peste 500 de clienți constanți.

 

Comentarii

Share

About Author

Revista HR Manager

(0) Readers Comments

Leave a Reply