Acasa Performance 5 trucuri pentru ca o firmă mică să atragă cei mai performanți angajați

5 trucuri pentru ca o firmă mică să atragă cei mai performanți angajați

6 min citire
0
0
618

De multe ori, firmele mici se confruntă cu marea problemă de a atrage cei mai buni angajați pentru posturi cheie. Dorința de a reprezenta o companie mare, puternică, dar și salariile, bonusurile și beneficiile atractive sunt motive suficient de bune ca firmele mici să fie mereu lăsate la urmă. Un business aflat la început de drum va trebui să se rezume de multe ori la rolul de școală pentru cei care nu au o experiență foarte bogată în domeniu. Există însă soluții pentru ca astfel de firme să poată atrage cei mai performanți angajați de pe piață.

5 trucuri pentru ca o firmă mică să atragă cei mai performanți angajați:

  1. Află care este media salariilor pe piață și ridică-te la același nivel

De foarte multe ori, o firmă va avea propriul plafon salarial pe care nu îl va depăși, pentru a nu pune în pericol stabilitatea financiară a businessului. Însă în acest fel va fi aproape imposibil să atragă de pe piață candidați performanți pe posturile cheie căutate în companie. Cea mai bună soluție în acest caz este identificarea salariilor din piață pentru posturile cheie și ridicarea lor la același nivel în interiorul firmei. În acest fel, și o firmă mică poate fi atractivă în ochii angajaților.

  1. Folosește-te de recrutarea profesională

Un business aflat la început de drum nu va beneficia de toate avantajele și puterea unei companii mari. De multe ori, o afacere restrânsă nu va avea un departament de resurse umane, motiv pentru care îi va fi destul de greu să facă recrutare în piață. Tocmai din acest motiv, o firmă mică poate apela la servicii de recrutare personal, prin care va reuși să reducă destul de mult costurile pentru găsirea candidaților perfecți, lăsând procesul în mâna profesioniștilor din acest domeniu.

  1. Oferă beneficii angajaților

O ofertă atractivă nu înseamnă doar salariu. Angajații noi caută în prezent beneficii și bonusuri pe măsura rezultatelor și a eficienței lor în firmă. De la pachete de reduceri la anumiți parteneri comerciali, abonamente la sală, tichete de masă, asigurarea combustibilului lunar și chiar un telefon mobil cu abonament gratuit, toate acestea joacă un rol important în luarea unei decizii de către un posibil angajat.

  1. Fii creativ în oferta firmei tale

Standardizarea ofertelor și pachetelor salariale nu este mereu cea mai indicată soluție, mai ales pentru o firmă mică. Desigur, va fi mai simplu pentru un angajator doar să gestioneze aceste pachete, însă sunt deseori situații în care unii candidați vor avea preferințe mai neobișnuite, precum un program de lucru mai flexibil, în care să poată lucra de acasă sau din oraș. Astfel de cerințe speciale nu prea se potrivesc cu pachetele clasice de oferte, motiv pentru care, ca manager, trebuie să fii creativ în situații de acest fel. Dacă un candidat este îndeajuns de bun și rezultatele îl recomandă, poți lua în calcul și astfel de beneficii.

  1. Asigură șanse de promovare

Una dintre marile piedici ale unei firme mici în lupta cu o companie mare în atragerea angajaților performanți este șansa la promovare. Acest lucru trebuie formulat din prima clipă la un interviu de angajare, pentru că nu toți candidații vor dori să rămână pe un post mulțumitor pentru foarte mulți ani. În cazul majorității lor, promovarea este un obiectiv la care nu vor renunța.

 

Sursă foto: Shutterstock / Copyright: Iakov Filimonov

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Performance

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Benoît CHERRÉ: Autenticitatea ca ideal etic în situații provocatoare

În universul provocărilor etice, managerii de resurse umane (HR) se află adesea la interse…