LinkedIn-ul este plin de anunţuri pentru poziţii de HR. Sunt la mare căutare mai ales cele de recrutare, dar mediul online mai este plin şi de articole inspiraţionale care promovează mesaje precum: „urmează-ţi visul”, „fă ceea ce îţi place”, „fii liber, desprinde-te de lumea corporatistă”, „dă-ţi demisia” sau „nu mai lucra pentru alţii”.
de Mihai Zânt
Dacă eşti într-o poziţie de management şi următoarea provocare pare să se lase aşteptată sau dacă pur şi simplu nu mai eşti aliniat cu noul board, toate cele de mai sus îţi pot părea foarte atrăgătoare şi aproape salvatoare.
Prin formare, unii specialişi HR sunt orientaţi „spre oameni” şi, drept urmare, au o pasiune pentru coaching. Vor să facă bine şi să contribuie la ceva cu însemnătate. Rolul pe care îl au (şi care este foarte bine plasat în organigramă) i-a îndepărtat de „ne plac oamenii” şi i-a orientat către „obiective strategice de business” care – nu de puţine ori – vin la pachet cu restructurări. Din discuţiile avute reiese dorinţa lor de a se deprinde, mai devreme sau mai târziu, şi de a deveni „coaches”.
Alţii vor să fie liberi de stăpân şi să guste pofticioşi din mai multe culturi organizaţionale. Cu buticul de consultanţă vor putea să aibă viaţa pe care şi-au dorit-o, să identifice nevoile clienţilor şi să îi ajute să atingă performanţe nebănuite, atrăgând cele mai bune talente. Proiectele ar merge strună şi experienţa dobândită i-ar ajuta să aibă succes. Fiind vorba de proiecte, nu se vor plictisi ca în rutina proceselor anuale din organizaţie, unde, în realitate, nu se schimbă mare lucru.
Cel mai simplu şi mai sigur este să schimbi organizaţia pentru un rol similar. Mai greu este să îţi faci propria afacere în consultanţă, iar – în opinia mea – să faci din coaching o profesie este ceva „extrem”. Voi explica ce vreau să spun în cele ce urmează.
Să zicem că avem întrebarea: „Care este motivul pentru care vreau să plec pe cont propriu?” Dacă răspunsul la întrebarea aceasta este: „Pentru că nu mai suport”, „Pentru că nu îmi mai place ce fac şi nu ştiu care este următorul pas” sau „Pentru că m-am plictisit”… gândeşte-te de două ori înainte să îţi deschizi o afacere. Se prea poate să nu fii suficient de motivat să ridici un business de la zero. Pentru că da, despre asta e vorba. Şi viziunea, misiunea, piaţa existentă (cât este piaţa şi cine sunt ceilalţi jucători?), modelul de monetizare, diferenţierea produsului/serviciului („Unique Value Proposition”), cash-flow-ul, marketingul, vânzările vor fi preocupările tale.
În primă fază le vei face pe toate: de la strategie, până la curăţenia locului de muncă. Beneficiile poziţiei de management nu vor mai exista: probabil că nu vei mai trimite pe cineva să îţi spele maşina, colegul săritor de la IT nu va mai fi acolo să îţi repare calculatorul şi drumurile la ANAF vor fi adevărate probe practice pentru trainingurile de „appreciative inquiry” pe care le-ai făcut în trecut.
Nu vei munci mai puţin şi – cu siguranţă – nu vei face doar ce îţi place în această primă fază. Presiunile psihologice şi fizice pot fi mai mari decât înainte şi vei avea mai puţine sisteme pentru a le gestiona. Nivelul de responsabilitate creşte şi presiunea de a obţine rezultate este totală. Să arunci pisica la directorul de la Operaţiuni pentru că nu a vrut să îşi dezvolte oamenii cu soluţiile tale nu mai este o tactică utilă, chiar dacă funcţiona în board-ul din care vii. Acel moment când nu vei factura nimic în ianuarie sau în august se numeşte „ciclicitate de business” şi nu-l vei mai avea pe CFO-ul morocănos alături să planifice asta pentru tine. Ştiu, ştiu că în perioadele similare ai fi avut primele de sărbători şi vacanţe. Am spus „facturat”? Mă refeream la încasat (e o mare diferenţă între a fi freelancer şi a avea o echipă mică şi fără rezerve financiare bine planificate).
Apropo de rezerve financiare: eu cred că articolele plătite din revistele de business cu titluri precum: „Şi-a dat demisia şi acum îşi urmează visul…” ar trebui citite cu filtrele potrivite. Ajută foarte mult ca demisiile să fie pregătite şi să ai rezerve care să îţi susţină nivelul actual de a trăi pentru 1.5 – 2 ani. Astfel poţi să faci mai puţine compromisuri în legătură cu „ceea ce îţi place” sau cu „a lucra pentru alţii” şi să nu mai resimţi atât de acut presiunea de business.
Îl urmăream zilele trecute pe Jack Ma, fondatorul Alibaba, spunând asta: „Pentru antreprenori astăzi este foarte greu. Mâine este şi mai greu. Dar poimâine este o zi cu adevărat frumoasă. Majoritatea antreprenorilor mor mâine seară!”
Cât despre vis…? Ajută foarte mult să ai unul. Mult mai mult decât să fugi de ceea ce trăieşti deja. Dar ajută să şi cercetezi dacă te plăteşte cineva pentru vis, cât de mult, cât de sustenabil şi de realist este acest vis…
Când vin proiectele, vin toate. Când primeşti un refuz parcă se adună şi mai multe şi ai luni în care crezi că nu mai vinzi nimic. O planificare financiară atentă te ajută foarte mult în gestionarea acestor perioade. Şi te mai ajută să ştii clar ce să faci şi ce să nu faci din tot ceea ce ştii. Nu mai vorbim despre credibilitatea afişată atunci când spui că faci de toate. În acelaşi timp, nu este indicat să-ţi pui toate ouăle în acelaşi coş. A găsi acest echilibru este esenţial.
Apropo de echilibru, „Work-life balance” va fi un concept tot mai greu de gestionat. Să-ţi pui propriile bariere între timpul personal şi cel de muncă devine mult mai complicat şi ai de răspuns constant întrebării: „What is good enough for me or my client”? Trainingurile de managementul timpului devin mai greu de aplicat şi mai că-l poţi înţelege pe fostul coleg de la Vânzări care nu te asculta când îi ţineai predici despre ceea ce trebuie să facă. Costul de oportunitate devine o măsură mult mai bună pentru a decide unde anume îţi investeşti energia. Ah, energia şi inspiraţia… pentru un articol sau un curs bine scris pentru clienţii tăi se poate să ai inspiraţie sâmbătă seara şi nu vineri după prânz, adică atunci când ţi-ai bifat în calendar…
Dacă alegi să faci această schimbare de foarte sus, probabil că ai ajuns să iubeşti strategia şi delegarea. Problema apare când trebuie să îţi sufleci mânecile şi să îţi faci propriile bugete şi prezentări. Şi, în cazul în care delegai tabelul pivot din Excel şi designul din PPT colaboratorilor, sper că ai planificat costul de externalizare sau măcar pe cel de oportunitate (necesar ca să le reînveţi tu).
Crescând acum nivelul de complexitate, mă duc cu gândul la coaching, care pare să fie alegerea ideală a multor „oameni de HR care se duc”. Şi nu e numai alegerea profesioniştilor din HR, asta şi pentru că toţi cei care practică această profesie prezintă o viaţă idilică şi plină de pilde înţelepte în online. În plus, avem şi misiunea supremă de a ajuta alţi oameni.
Lăsând deoparte oamenii care fac asta cu succes, există şi o serie de studii şi de opinii (mai avizate decât a mea) care susţin că nu se mai poate trăi bine din această meserie dacă nu faci şi altceva (consultanţă, recrutare, training sau şcoală proprie de coaching). Aşadar, coachingul este o capcană în termeni de sustenabilitate financiară şi un teren accidentat pentru cei nepregătiţi. Am, bineînţeles, cunoştinţe şi prieteni care sunt consacraţi în domeniu şi sunt excepţii de la regulă. Numai că – de o bună perioadă – comunitatea în sine a fost inflaţionată de o serie de personaje cu o pregătire şi o etică îndoielnice. Profesia de coach este frumoasă, grea, cu o mare responsabilitate şi cu o misiune nobilă ataşată. Viabilitatea economică este, însă, incertă şi pare mai greu de răzbit decât în piaţa deja aglomerată a trainingului.
Orice persoană de valoare poate avea succes în orice piaţă, însă aş trata-o pe cea a coaching-ului (ca profesie) cu precauţie şi mi-aş folosi cunoştinţele în rolul meu de lider. Cred cu tărie că orice lider îşi poate îmbunătăţi rezultatele şi climatul din echipe dacă foloseşte tehnici de coaching, care sunt atât de necesare în organizaţii.
Am ales să prezint toate informaţiile de mai sus într-un mod poate exagerat, dar care să dea o doză de realism pentru ceea ce înseamnă „să te duci pe cont propriu”. „Pe cont propriu” înseamnă „antreprenoriat” şi este important ca această alegere să fie înţeleasă ca atare. Pe cât este de greu, pe atât e de frumos, dar doar dacă ţi se potriveşte! Şi am mare încredere în colegii din HR că se cunosc îndeajuns de bine încât să ştie ce li se potriveşte sau că au curajul să încerce ceva fără un cost prea mare. În ciuda poveştilor de succes descrise în presă şi social media, trebuie să avem în vedere şi care este rata de succes în antreprenoriat. De asemenea, trebuie să fim realişti şi să ştim că se munceşte mai mult şi – de multe ori – cu o mai mare presiune decât în corporaţie.
Despre autor
Mihai Zânt este Trainer şi Country Manager pentru JustNOW, un startup care îşi propune reducerea risipei alimentare. Are o experienţă de 10 ani în conducerea echipelor şi a comunităţilor şi îşi concentrează activitatea pe traininguri de comunicare, influenţare şi negociere pentru management. A regândit procesele de HR şi a contribuit la schimbarea culturii organizaţionale într-una dintre cele mai mari companii de utilităţi din România. Este absolvent al unui MBA la ESCP Europe, crede în învăţarea continuă şi că oamenii sunt cele mai importante active ale unei companii.
