Acasa Agenda HR Romanian Software ofera servicii gratuite de resurse umane pentru companiile care produc echipamente impotriva COVID-19

Romanian Software ofera servicii gratuite de resurse umane pentru companiile care produc echipamente impotriva COVID-19

5 min citire
0
0
534

Romanian Software, unul dintre liderii pieței din România în dezvoltarea și implementarea de soluții software în domeniul resurselor umane, vine în sprijinul mediului de business, zguduit de pandemia de coronavirus. Astfel, pentru companiile care și-au schimbat liniile de producție ca să fabrice echipamente pentru cei care se află în prima linie în lupta cu noul virus – fie că este vorba de dezinfectanți, izolete, măști, tratamente sau alte echipamente – Romanian Software se oferă să preia, în mod gratuit, procesele de resurse umane: salarizarea și administrarea pe personal. Procesele pot fi preluate rapid, fie prin externalizare, fie prin punerea la dispoziție a platformei colorful.hr, pe toată perioada stării de urgență și încă trei luni după.

Trăim vremuri dificile și încercăm cu toții să ne susținem în această criză socială, economică și sanitară. Avem nevoie de rațiune, calm, responsabilitate, solidaritate și empatie. Este o situație fără precedent, însă oamenii de afaceri au acționat rapid pentru a veni în sprijinul autorităților, prin producerea de echipamente necesare acestei perioade. Suntem recunoscători companiilor care se implică. Este un efort comun care ne ajută să trecem mai repede peste criză”, a declarat Victor Dragomirescu, CEO Romanian Software.

Prin serviciul de externalizare a proceselor de resurse umane, specialiștii Romanian Software preiau integral salarizarea și administrarea de personal, compania beneficiară având control total asupra proceselor. Sunt servicii pe care aceștia le prestează cu ajutorul soft-urilor dezvoltate de companie și care sunt permanent actualizate legislativ. Compania oferă și consultanță privind documentele sau deciziile suplimentare privind lucrul la distanță, procedura de acordare a concediului pentru părinți pentru supravegherea copiilor, sprijin pentru șomajul tehnic, sprijin în negocierile cu reprezentanții sindicatelor și ai angajaților cu privire la implementarea măsurilor impuse de starea de urgență.

„Așteptăm companiile care produc echipamente pentru cei care se află în prima linie în lupta cu noul virus să ne contacteze la impreuna@colorful.hr sau prin intermediul platformei www.colorful.hr și vom prelua cât mai rapid procesele lor de HR, fără niciun cost pentru perioada cât ține starea de urgență și încă trei luni după aceea”, a completat Victor Dragomirescu.

Platforma pentru resurse umane colorful.hr, disponibilă în cloud, oferă companiilor acces la aplicații de salarizare, administrare de personal, pontaj electronic, spațiul personal al angajatului și managementul documentelor. Accesul poate fi realizat de oriunde, platforma de resurse umane fiind perfect concepută pentru lucrul de acasă.

Pandemia și starea de urgență au forțat companiile să își transfere munca în mediul digital. Foarte multe procese de lucru se fac acum prin intermediul tehnologiei, fiind automatizate. Majoritatea angajaților lucrează de acasă și începem cu toții să observăm cât de utilă este tehnologia și cât de mult ne simplică munca și colaborarea”, a mai spus CEO-ul Romanian Software.

În prezent, platforma colorful.hr este folosită cu succes de mai bine de 600 de companii și de peste 3.000 de manageri și specialiști HR. Prin platforma colorful.hr, Romanian Software procesează datele a peste 250.000 de angajați din România.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena Ispas
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…