Acasa Agenda HR Podiumul Excelenţei în Resurse Umane

Podiumul Excelenţei în Resurse Umane

10 min citire
1
0
645

de Atena Enea

Oameni mulţi, frumoşi şi deschişi s-au reunit joi seara, pe 7 aprilie la Athénée Palace Hilton, pentru a participa la Gala Premiilor de Excelenţă în Resurse Umane – ediţia a 8-a, organizată de HR Club, asociaţia oamenilor de resurse umane din România. Peste 230 de specialişti în resurse umane, antreprenori şi manageri şi-au manifestat interesul pentru cele mai bune proiecte de HR implementate în anul anterior. 69 de proiecte din 38 de companii s-au înscris în competiţie. Ponderea celor care s-au înscris pentru prima a fost de 42%.

Proiectele înscrise în competiţie au trecut prin 3 etape de jurizare.

În prima etapă echipa HR Club a selecționat proiectele care au întrunit criteriile de participare, iar în a doua etap[, proiectele au fost analizate de un juriu de specialişti format din membri seniori ai HR Club, profesioniști de renume.

În cea de-a treia etapă, juriul format din reprezentanţi ai mediului de afaceri, manageri generali şi antreprenori, care nu au avut proiecte înscrise în competiţie, au ales câştigătorii din lista scurtă furnizată de către juriul de specialişti.

Profesioniştii de resurse umane  şi-au adjudecat 17 de premii

La prima categorie – Recrutare şi Selecţie s-au înscris 11 proiecte din care au fost aleşi 5 finalişti şi 3 câştigători:

  • Groupama Asigurări – Groupama Linkedin Career Page – Connecting our company to the world!
  • Kaufland România – Raftul cu experinţe
  • Macromex – Căutăm eschimoşi temerari pentru complexul logistic Edenia – care aduce Polul Nord la Câmpia Turzii!

La categoria Formare şi Dezvoltare în competiţie au intrat 19 proiecte. Juriul a ales 6 finalişti şi 3 câştigători:

  • Banca Transilvania – BT Branch Mall Marathon
  • Raiffeisen Bank – Inspire to Aspire a Wakanda Challenge
  • Vodafone România– Ucenicie în management.

La categoria Managementul Performanţei şi al Recompensei, 3 echipe au plecat acasă cu un trofeu câştigător:

  • Ernst & Young România – Benefits for new generation at work
  • Tenaris Silcotub – A Roadmap for Technical & Industrial Development
  • Zoppas – Premii de Performanţă ZOPPAS – PRO (PracticRomanescOriginal)

La categoria Strategie de Resurse Umane au fost înscrise 20 de proiecte. Juriul a ales 8 finalişti, iar cei trei câştigători sunt:

  • Banca Comercială Română – Manageri pentru România
  • Orange România – Listen & Respond
  • SUPREMIA GRUP – Evaluarea comunicării interne pe relaţia client-furnizor în paradigma QCDM.

Premii speciale

Juriul a acordat un premiu special companiei Tenaris Silcotub pentru proiectul Community development for tomorrow’s challenges. Premiul recunoaşte implicarea în dezvoltarea comunităţii prin programe de educaţie pentru toate vârstele, o investiţie care se cifrează anual la aproximativ 1,3 milioane de dolari pe an.

Cel mai aşteptat premiu al serii a fost cel oferit de către Dave Ulrich, părintele HR-ului modern, aflat pentru a treia oară în România la invitaţia HR Club. Înainte de gală el a susţinut un Master Class pentru specilişti, în care a explicat noile competenţe ce sunt obligatoriu de stăpânit de către oamenii de HR. Invitatul special a evaluat personal cele mai valoroase proiecte înscrise la categoria Strategie de Resurse Umane şi a ales câştigătorul premiului Dave Ulrich Award for HR Value Creation: Banca Comercială Română, pentru proiectul Adapting HR to Digital Retail Banking. Acest proiect este un concept unic pe piaţa de HR din România – un departament dedicat de HR Retail, menit să dezvolte soluţii specializate de recrutare, training şi dezvoltare pentru cei 3.500 angajaţi ai liniei funcţionale Retail.

Management la superlativ

La secţiunea de management general juriul a ales 3 câştigători. Managerul anului este Viorel Voican – Director Direcţia Reţea şi Dezvoltare de Business la Banca Transilvania. La următoarele două categorii, unde a fost premiată performanţa şi colaborarea eficientă între managerul general şi managerul de resurse umane câştigătorii sunt:

Echipa CEO – HR a anului – companii cu mai puţin de 499 angajaţi este formată din Hartmut Hohaus, CEO – Florea Aurelia Director Resurse Umane şi Administrativ – Miele Tehnica , iar Echipa CEO – HR a anului – companii cu mai mult de 500 angajaţi este tandemul Omer Tetik (CEO) – Nevenca Doca (Director Executiv Resurse Umane) – Banca Transilvania.

La finalul serii 13 companii au plecat acasă cu 17 premii.

Forever green

Tema evenimentului de anul acesta a fost green. Pe scenă au fost prezentate două iniţiative: Green Endorsement şi Recicleta care au dorit să convingă angajatorii cât de importantă este educaţia pentru protecţia mediului.

Green Endorsement este un certificat care atestă că implicarea în organizarea inițiativei de împădurire națională, sub formă de organizator sau plantator, dovedește calități importante pe care orice companie și le-ar dori de la angajații săi. Deţinerea acestui certificat creşte valoarea CV-ului.

Recicleta este un proiect ViitorPlus, primul proiect neutru în carbon din Romania, ce are ca scop colectarea deşeurilor de hârtie din birouri spre a fi reciclate. Transportul hârtiei este asigurat de cargo-biciclete, unice în România, conduse de persoane defavorizate, cărora li se asigură astfel un loc de muncă.

Ca în fiecare an, proiectele câştigătoare şi cele finaliste se vor regăsi în cadrul unui Manual de Bune Practici, redactat anual de către HR Club pentru a prezenta şi promova bunele practici în industria de resurse umane din România.

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

One Comment

  1. Equatorial Marathon

    iunie 23, 2016 at 1:05 pm

    […] „BT Branch Mall Marathon” realizat împreună cu Banca Transilvania a câștigat deja recunoașterea comunităţii de resurse umane din România prin câştigarea categoriei […]

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…