Acasa Agenda HR Puterea exemplului, motorul de învățare al generației Y

Puterea exemplului, motorul de învățare al generației Y

5 min citire
0
0
587

Conceptul de Prezență Executivă însumează calitățile necesare unui lider de succes, atât în business cât și în viață: o combinație între carismă, influență și o tentă de inefabil. Acesta ocupă un loc important în discuțiile actuale despre mediul de business, datorită noii generații de angajați. „Din cauza faptului că generația Y nu mai reacționează la comandă și control, este nevoie ca aceștia să aibă în jurul lor exemple de la care să învețe. Astfel, este foarte importantă modalitatea în care liderii, sau chiar colegii acestora comunică, se comportă și se îmbracă” spune Mihai Stănescu, facilitatorul acestui workshop.

De asemenea, toate aceste calități pot fi antrenate după un set de reguli urmat cu perseverență. ABC-ul Prezenței Executive – Appearance, Behaviour, Communication – stă la baza leadershipului. Tratată simplu, povestea Prezenței Executive se poate rezuma la modul în care transmitem un mesaj. „Arăți ce mesaj vrei să transmiți, mai întâi vizual, prin apariția ta, apoi non-verbal, prin postură, tonul vocii, iar mai apoi prin conținutul mesajului, etc.” precizează Mihai Stănescu.

„Tranformarea mediului de business din România pleacă de la fiecare dintre noi. Cu cât ne respectăm mai mult pe noi înșine, dar și pe cei din jur, vom ajunge să trăim în societatea la care visăm toți. Definiția gentleman-ului și a unei gentle lady face referire la faptul că modul în care mă port pe mine este un bun indicator pentru  cum pot avea grijă de ceilalți. De aici pornește totul. De la o curățenie sufletească care este mai apoi reflectată de acțiunile și interacțiunile noastre” spune Mihai Stănescu, Executive Coach și fondatorul firmei RoCoach.

Iată de ce în data de 25 aprilie, la Teatrul Elisabeta, Mihai Stănescu va susține cea de-a doua ediție a workshop-ului „Prezența Executivă – O călătorie către evoluția ta profesională”, unde peste 100 de executivi de top vor face primii pași către construcția unei prezențe profesionale autentice, care să îi conducă la performanță.

Din agenda evenimentului:

  • Reguli de ținută, comportament și comunicare indispensabile în organizații și în viața de zi cu zi.
  • Tehnici de menținerea calmului în situații stresante la locul de muncă.
  • Strategii pentru asumarea deciziilor, empatia la locul de muncă și totul despre comunicarea non-verbală.

Mihai Stănescu este psiholog şi antropolog, coach şi consultant din anul 2000. Din 2003 este fondatorul firmei RoCoach, care oferă servicii de coaching şi mentoring oamenilor de afaceri şi managerilor din organizaţiile autohtone şi internaţionale. În ultimii 16 ani a implementat proiecte de dezvoltare organizaţională prin coaching cu peste 500 de companii private din Romania şi CEE – Austria, Grecia, Ungaria, Bulgaria – în total având peste 10.000 de ore de coaching executiv. În 2007 si 2013 a avut onoarea de a primi premiul “Coach Of The Year” ca recunoaştere a contribuţiei sale la creşterea notorietăţii coaching-ului în Romania.

Mai multe detalii despre eveniment se găsesc pe site-ul RoCoach:

Pentru înscrieri se complează formularul de pe site sau se poate trimite email la: diana.aldea@coaching.ro  sau office@coaching.ro

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Provocările aduse de AI în digitalizare și restricțiile inerente ale dreptului muncii

Într-o lume într-o continuă schimbare în ceea ce privește digitalizarea și utilizarea inte…