Acasa Planeta HR Strategic HR Locul de muncă unde ai loc să fii părinte

Locul de muncă unde ai loc să fii părinte

5 min citire
0
0
611

de Redacția HR Manager

Deși părinții resimt uneori presiunea de a alege între carieră și copil, această presupusă alternativă poate fi ocolită de cele mai multe ori.

Deoarece înțelege că bunele practici de parenting pornesc fără excepție de la comunicare, transparență și apropiere, Kaufland România le oferă angajaților săi șansa să-și aducă copiii la muncă prin inaugurarea camerei „Kuniboo”, spațiu dedicat micuților care își însoțesc părinții la serviciu.

Pentru a răspunde la interesele și preocupările unui segment de vârstă cât mai extins, camera „Kuniboo” a fost amenajată cu un pat pentru cei mici, masă de înfășat pentru bebeluși și produse de îngrijire marcă proprie Bevola, dar și jucării și gadget-uri potrivite adolescenților. De asemenea, sala include și două birouri cu scaun ergonomic, telefon, laptop și articole de papetărie, ca părinții copiilor să își poată desfășura activitatea din incintă în caz că aleg această variantă.

Mai mult, Kaufland le oferă un sprijin suplimentar părinților ai căror copii urmează să înceapă în toamnă grădinița sau ciclul primar de învățământ. Pentru aceștia, compania a pregătit câte un ghiozdan complet echipat cu rechizite și instrumente care să îi încurajeze pe micuți să își exploreze creativitatea.

Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director în cadrul Kaufland, vede succesul camerei „Kuniboo” ca pe o dovadă a faptului că munca și familia nu se exclud: „Investim mult pentru a oferi locuri de muncă atractive și ne bucurăm că în ultimul an am reușit să creștem pachetul de beneficii destinate angajaților noștri. Ne dorim să răspundem la cât mai multe dintre nevoile colegilor din echipă. Fie că e vorba de ambiția de autodepășire, sau ceva foarte concret cum ar fi sănătatea și confortul fizic.

De la tinerii recrutați imediat după încheierea studiilor, pe care îi formăm în programele noastre de mentorat, până la părinți, care au alte nevoi, vrem ca la Kaufland fiecare să aibă loc să fie fericit. Zâmbetele largi ale copiilor care își însoțesc părinții la serviciu îmi dau încredere că suntem pe drumul cel bun.”

Pentru a menţine nivelul de satisfacţie al angajaţilor, Kaufland România oferă o paletă largă de beneficii, care acoperă necesități profesionale și personale. Compania are în pachetul de beneficii destinat angajaților atât traininguri online sau la locul de muncă, precum și programe de „wellness”, menite să contribuie la menţinerea unei stări bune de sănătate fizică şi emoţională (precum asigurarea voluntară de sănătate, cursuri de meditaţie şi yoga, concediul sabatic, sesiuni de terapie antifumat sau cursuri de nutriţie).

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena Ispas
Incarcati mai multe in Strategic HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…