Acasa Editorial Gânduri pentru 2023

Gânduri pentru 2023

4 min citire
0
0
1,045
mantra

„Ce te-a adus aici nu te va duce mai departe” – mantra asta îmi răsună în minte de câteva zile. Atunci când lucrurile devin dificile, tendința noastră este să aplicăm ce funcționa pentru noi în trecut. Tocmai de aceea:

  • (unii dintre noi) muncim mai mult atunci când ne simțim epuizați și simțim că rămânem în urmă cu toate; dar în loc să ne recuperăm ca să putem lucra mai eficient, muncim mai mult și mai puțin eficient, sacrificând inclusiv somnul, ceea ce creează un cerc vicios;  
  • (unii) oameni de HR reciclează vechile idei atunci când au de făcut proiecte noi; 
  • frustrări vechi ies la suprafață cu o forță și mai mare, afectându-ne relațiile. Iar acum este timpul pentru a reflecta la anul pe ducă și a face planuri pentru cel ce vine, ai putea realiza că faci și tu ceva din cele de mai sus. Sau chestiuni similare.

Dar, stai liniștit/ă, mai sunt și alții ca tine. Important este ce vei face de-acum încolo. Așa că este cazul să ne schimbăm puțin perspectiva. Ce fac eu atunci când cad în capcane ca acelea de mai sus este să joc un pic rolul de avocat al diavolului cu mine însumi. Detașându-mă de emoții și oprind ruminarea gândurilor despre muncă și viață personală care nu-mi dau pace, reușesc să-mi iau timp pentru mine și să fac măcar o activitate care mă ajută din punct de vedere cognitiv.

Fie că-mi încep dimineața cu 10 minute de meditație ghidată de aplicația Balance sau că merg la sală ori citesc o carte, am învățat să mă recuperez după fiecare zi stresantă de muncă. Încerc să explorez și să mă autoanalizez. Așa că mi-am propus ca 2023 să fie anul lui „mai puțin înseamnă mai mult” și să continui bunele obiceiuri deprinse în 2022 – adică să încerc să lucrez mai eficient (și nu mai mult), să mă implic în mai puține proiecte, dar care să mă împlinească mai mult (asta înseamnă să spun „nu” din când în când) și să-mi planific câte puțin timp pentru mine în fiecare zi.

Ceea ce vă urez și vouă!

Photo by NegiPho on Unsplash

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Pescaru Constantin
Incarcati mai multe in Editorial

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

HR NEXUS: Adina Nanu, Director Resurse Umane și Transformare Auchan Retail România

Explorăm modul în care putem aduce tehnologia și inovația în inima Resurselor Umane, trans…