Revista CARIERE organizează marți, 10 decembrie, GALA Premiilor Revistei CARIERE 2024.
Cu titlul, OAMENI CARE NE INSPIRĂ, și această ediție a Galei CARIERE va celebra inspirația și pasiunea pentru excelență. Pentru că avem mare nevoie de repere, iar de peste 20 de ani Revista CARIERE și-a făcut o misiune din a le identifica, a le pune în valoare și a le aduce recunoașterea pe care o merită.
Cine sunt oamenii care ne-au inspirat în 2024
Au ieșit din zona de confort și au îmbrățișat riscurile, deschizând noi orizonturi și oportunități.
Au provocat schimbări semnificative în comportamente și mentalități, având un impact profund în domeniile sau comunitățile lor.
Cu o viziune clară asupra lumii în care vor să trăiască, sunt mereu în căutare de soluții, depășindu-se constant și depunând eforturi pentru a obține realizări remarcabile.
Catalizatori ai schimbării, pionieri ai progresului, vizionari și deschizători de drumuri, ei sunt oamenii pe care anul acesta vrem să-i celebrăm în cadrul GALEI Premiilor Revistei CARIERE, o poveste despre oameni ancoră, pe care îi sărbătorim prin 20 de premii, organizate astfel:
* 7 premii pe secțiuni, în care am cuprins cele mai importante domenii ale vieții economice și sociale. Secțiunile au câte 3 nominalizați, câștigătorii fiind desemnați prin votul cititorilor.
* 12 premii speciale, acordate onorific de Revista CARIERE unor lideri care s-au remarcat pe parcursul acestui an, modele de inspirație și piloni de stabilitate. Lideri care pun în centrul fiecărei decizii mai întâi oamenii și creează în jurul lor un mediu de lucru stabil, care să motiveze pentru performanță.
* Marele Premiu al GALEI, acordat onorific de Revista CARIERE unei personalități care a inspirat prin viziunea sa, simbol al excelenței, al curajului de a depăși limita convenționalului, devenind un model de urmat pentru întreaga societate, dar, mai ales pentru tânăra generație.
Secțiunile cu nominalizați sunt:
1. LEADERSHIP CIVIC – Vocea schimbării
PREMIUL CARIERE pentru implicare cetățenească și inovare civică
2. ANTREPRENORIAT – Afaceri pur românești
PREMIUL CARIERE pentru reinventare prin inovare
3. EDUCAȚIE – Viitorul începe azi
PREMIUL CARIERE pentru excelență în Educaţie
4. SANATATE – Medici pentru România
PREMIUL CARIERE pentru excelență în Sănătate și respect față de oameni
5. ARHITECȚII VIITORULUI
PREMIUL CARIERE pentru Excelență în Cercetare și Tehnologie
6. GARDIENII PATRIMONIULUI – RESPECT PENTRU VALORI
PREMIUL CARIERE pentru conservarea identității naționale și salvarea patrimoniului cultural
7. Porți Deschise – Inovație în Recrutare
PREMIUL CARIERE pentru acces și inspirație profesională
Cele 12 Premii Speciale, acordate de Revista CARIERE, sunt:
LIDER FAR
Premiul Special CARIERE pentru leadership inspirațional și excelență în transformarea organizațională
LIDER AUTENTIC
Premiul Special CARIERE pentru excelență în business, integritate, transparență și respect față de echipă
THE BEST HR
Premiul Special CARIERE pentru excelență în managementul Resurselor Umane și adaptabilitate în fața schimbărilor rapide și imprevizibile
BEST EMPLOYER
Premiul Special CARIERE pentru susținerea unei culturi organizaționale pozitive și recunoaștere a devotamentului față de angajați
HEALTH TECH
Premiul Special CARIERE pentru inovație în sănătate
BEST CULTURAL TRANSFORMATION JOURNEY
Premiul Special CARIERE pentru schimbare culturală durabilă cu impact în îmbunătățirea mentalităților, practicilor și relațiilor
ORGANIZAȚIA BUNĂSTĂRII
Premiul Special CARIERE pentru programe și inițiative care promovează sănătatea mintală și echilibrul viață – muncă
THE DREAM TEAM COMPANY
Premiul Special CARIERE pentru promovarea unui mediu de lucru în care angajații se simt valorizați, motivați și împliniți
PEOPLE FIRST
Premiul Special CARIERE pentru servicii orientate către oameni și soluții pentru creșterea implicării și satisfacției la locul de muncă
#ÎMPREUNĂ – UNIȚI ÎN FAPTE BUNE
Premiul Special CARIERE pentru implicare remarcabilă în proiecte de responsabilitate socială corporativă cu impact într-o comunitate
GREENINVEST
Premiul Special CARIERE pentru investiții în proiecte durabile și creștere economică în armonie cu principiile de sustenabilitate
HR TECH INNOVATION
Premiul Special CARIERE pentru dezvoltarea și furnizarea de tehnologii inovatoare în domeniul HR
Câștigătorii categoriilor cu nominalizați vor fi desemnați pe baza votului acordat de cititorii Revistei CARIERE până în data de 8 decembrie,
pe pagina oficială a Galei.
MAEȘTRI DE CEREMONII vor fi: Iulia Pârlea, prezentator rubrica VREMEA de la Pro TV, Daniel Pavel, prezentatorul emisiunii Survivor România de la ProTV, și Cati Lupașcu, Redactor- șef, Revista CARIERE.
INVITAT SPECIAL: ANALIA SELIS, Ambasador Cultural – Brand de țară pentru Argentina în România. Cu o carieră artistică de peste 20 de ani în România, Analia Selis ne va încânta cu un recital extraordinar, un moment de omagiu atât pentru repertoriul definitoriu al țării de origine, tangoul argentinian, cât și de gratitudine pentru cel al țării de adopție, tangoul interbelic românesc. Din spectacol nu vor lipsi poveștile neștiute care le leagă.
Dress code: Cocktail
PARTENERI: Siemens Healthiness, OSCAR, ADREM, Affidea, BCR, KRUK, colorful.hr, ARVAL, Crowe, Philip Morris România, Evryo, Lactalis, Beko, CBRE
PARTER DE NETWORKING: Terapia, Reo Medical, Eturia, Lensa, Macromex
PARTENERI DE ORGANIZARE: Prom`Art, Basilescu, Nestle, Loncolor, Heidi, Mirdatod, Chateau Vartely
Parteneri media: Revista HR Manager, HR Club, Biz, Doingbusiness.ro, Jurnalul de Afaceri, Hipo.ro, Portal HR, Revista Patronatului Roman, PWN, Psychologies, Spotmedia, Wall-Street