Acasa Agenda HR Firmele sub 21 de angajați trebuie să îi cheme pe toți la negocierea contractului colectiv de muncă dacă aceștia nu își aleg un reprezentant

Firmele sub 21 de angajați trebuie să îi cheme pe toți la negocierea contractului colectiv de muncă dacă aceștia nu își aleg un reprezentant

21 min citire
0
0
580

Firmele sub 21 de angajați vor fi nevoite să îi cheme pe toți la negocierea Contractului Colectiv de Muncă (CCM), devenită obligatorie prin OUG 82/2017 dacă salariații nu reușesc să ajungă la un acord privind alegerea unui reprezentant, susțin specialiștii în fiscalitate și salarizare ai Romanian Software.

Specialiștii Romanian Software au analizat trei situații diferite, în care este necesară demararea negocierilor CCM și au întocmit pentru fiecare dintre acestea liste cu documentele obligatorii în cazul eventualelor controale din partea autorităților. Toate documentele necesare firmelor pentru întocmirea dosarelor ITM pot fi downloadate gratuit de pe site-ul calculatorvenituri.ro. Este important de menționat că OUG 82/2017 prevede obligativitatea inițierii negocierilor, nu neapărat și întocmirea unui CCM, mai spun reprezentanții Romanian Software. De asemenea, din prevederile Legii 62/2011 reiese același lucru: că nu este neapărată nevoie ca negocierile să se încheie cu întocmirea unui CCM, ci s-ar putea finaliza și cu un proces-verbal prin care se constată voința părților de a finaliza negocierile fără încheierea unui CCM. Experții afirmă că acest proces-verbal ar putea conține doar modalitățile de soluționare a situației sau faptul că nu s-a ajuns la niciun acord.

Însă în situația în care negocierile nu se finalizează din culpa angajatorului se poate ajunge la conflicte de muncă și chiar greve (dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de lege).

Mai mult, dacă angajatorii nu inițiază negocierea, inspectorii de muncă au dreptul să dispună măsuri în vederea remedierii într-un timp determinat a neconformităților constatate. Neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei (a se vedea art.19 lit.i) și art.23 alin.(1) lit.b) din Legea nr.108/1999 pentru înființarea și organizarea Inspecției Muncii).

Cazul 1: Companiile care au sub 21 de salariații și negociază CCM

Într-o primă situație analizată, în cazul companiilor care au mai puțin de 21 de angajați și nu au fost desemnați reprezentanți ai salariaților, partea îndreptățită să participe la negociere din partea angajaților este reprezentată de toți salariații. Dacă au reprezentanți și chiar și sindicat, în cazul în care angajatorul nu inițiază negocierea, procesul poate începe la cererea scrisă a organizației sindicale reprezentative sau a reprezentanților angajaților, în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitării.

Angajatorul este obligat să dea curs acestei cerințe. Prin urmare, în termen de 5 zile calendaristice de la data declanșării procedurilor de negociere, angajatorul are obligația să convoace toate părțile îndreptățite în vederea negocierii CCM. Prin urmare, pașii de urmat pentru negocierea CCM în cazul societăților care au sub 21 de salariați ar fi: sesizare din partea salariaților (opțional), convocare transmisă de angajator, cu mențiunea că termenul pentru finalizarea negocierilor este același: 20 decembrie 2017; realizarea unui proces-verbal în care se va consemna modul în care se va face reglarea impactului transferului contribuțiilor de la angajator la angajat (mărirea salariului brut astfel încât să fie menținut constant salariul net, acordarea de bonusuri de compensare, etc.)  Pentru dosarul ITM, ar fi bine că societatea să dispună de cele două documente: convocator și proces-verbal de constatare a concluziilor negocierilor.

Cazul 2: Companiile care au mai mult de 21 de salariații și negociază CCM

În situația în care compania are mai mult de 21 de angajați, dacă negocierea este inițiată de către angajator, se face un anunț cu privire la intenția de începere a negocierilor către toate părțile îndreptățite să negocieze CCM. Legea 62/2011 prevede că anunțul se face cu cel puțin 15 zile înainte de data începerii negocierilor. Totuși, ținând cont de condițiile speciale impuse de OUG 82/2017, probabil că acest termen ar putea fi restrâns la jumătate, deoarece termenul total pentru negocieri a fost redus și el de la 60 de zile la o lună, sunt de părere specialiștii Romanian Software. Mai departe, anunțul va cuprinde obiectul negocierii (întocmirea unui CCM și punerea în aplicare a prevederilor OUG nr.79/2017), părțile îndreptățite să participe la negociere (reprezentanții salariaților, sindicat, după caz), dată, oră și locul primei întrevederi. Recomandarea Romanian Software este să se specifice în anunț și faptul că la negocierea contractelor, partea care reprezintă salariații poate fi însoțită de reprezentanți ai federației sindicale, în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanții salariaților sau de un reprezentant al unei federații reprezentative pentru sectorul de activitate sau al unei confederații sindicale reprezentative la nivel național, la invitația reprezentanților salariaților, după caz. O listă a pașilor de urmat este mai jos: sindicatul/reprezentanții salariaților confirmă primirea și opțiunea de a participa sau nu la negociere. Apoi, se face o Convocare pentru prima ședință care va fi stabilită pentru o dată ulterioară termenului de 15 zile de la data transmiterii invitației (sau a termenului agreat). Se va face și o împuternicire scrisă pentru reprezentanții desemnați de ambele părți (angajator și angajați) în vederea negocierii și semnării CCM. Apoi, se întocmesc procese-verbale pentru fiecare ședință de negociere în parte. Astfel, la data stabilită pentru negocierea colectivă în vederea aplicării prevederilor OUG nr.79/2017, părțile vor stabili modul în care se va aplica măsura impusă de lege privind transferul CAS și CASS de la angajator la salariat. Mai exact, în acest sens, se va întocmi un proces-verbal în care se vor consemna aceste aspecte. OUG 82/2017 nu impune modul în care se va face reglarea impactului transferului contribuțiilor de la angajator la angajat astfel încât opțiunea bonusurilor rămâne în continuare valabilă.

Prin derogare de la Legea 62/ 2011, negocierea trebuie finalizată până pe 20 decembrie 2017 (în mod normal legea prevede un termen de 60 de zile) și se semnează CCM de către părțile care au participat la negociere. Respectivul CCM se încheie pe o perioadă determinată, cuprinsă între 12 și 24 de luni.

Dacă negocierea este inițiată de către reprezentanții salariaților sau de către sindicat: se prezintă angajatorului cererea sindicatului/reprezentanților salariaților; angajatorul întocmește și transmite o Convocare în termen de 5 zile calendaristice și în cel mult a 10-a zi de la comunicare se stabilește prima ședință și se urmează în continuare pașii descriși mai sus.

Conținutul dosarului care va fi depus la Institutul Teritorial de Muncă (ITM):

  1. CCM – redactat în atâtea exemplare câte părți sunt + 1 exemplar pentru ITM;
  2. Dovada convocării părților îndreptățite să participe la negociere;
  3. Împuternicire scrisă pentru reprezentanții desemnați în vederea negocierii și semnării
    CCM;
  4. Dovezi de reprezentativitate pentru părți (pentru sindicat – dovada dobândirii personalității
    juridice și a reprezentativității; pentru reprezentanții salariaților – proces-verbal de alegere, listă semnături);
  5. Procesele-verbale ale negocierilor, redactate în atâtea exemplare câte părți sunt + 1 exemplar pentru ITM (Atenție: Este important să fie atașat procesul-verbal care prevede modul în care se va aplica măsura impusă de lege privind transferul CAS și CASS de la angajator la salariat).

Specialiștii Romanian Software le recomandă managerilor și antreprenorilor să verifice totuși cu reprezentanții ITM de care aparține compania care sunt documentele suplimentare pe care le-ar putea cere la dosar, pentru că s-ar putea să mai fie necesar și Regulamentul de Ordine Interna (ROI).

Cazul 3: Companiile care au CCM și negociază un act aditional

În al treilea caz analizat de Romanian Software, compania luată ca model are CCM și va iniția negocierea pentru a face un act adițional. În cazul în care există deja CCM la nivel de societate, dacă inițiativa negocierilor colective pornește de la angajator, pașii de urmat se găsesc mai jos. Se face o Convocare care va cuprinde obiectul negocierii colective (punerea în aplicare a prevederilor OUG nr.79/2017), părțile îndreptățite să participe la negociere (reprezentanții salariaților, sindicat, după caz), data, ora și locul primei întrevederi. Mai departe, recomandarea Romanian Software este să se specifice în anunț și faptul că la negocierea contractelor, partea care reprezintă salariații poate fi însoțită de reprezentanți ai federației sindicale, în baza mandatului sindicatului, împreună cu reprezentanții salariaților sau de un reprezentant al unei federații reprezentative pentru sectorul de activitate sau al unei confederații sindicale reprezentative la nivel național, la invitația reprezentanților salariaților, după caz. În continuare, se va face și o împuternicire scrisă pentru reprezentanții desemnați de ambele părți (angajator și angajați) în vederea negocierii colective a actului adițional la CCM. Apoi, se întocmesc procese-verbale pentru fiecare ședință de negociere în parte. Astfel, la data stabilită pentru negocierea colectivă în vederea aplicării prevederilor OUG nr.79/2017, părțile vor stabili modul în care se va aplica măsura impusă de lege privind transferul CAS și CASS de la angajator la salariat. În acest sens, se va întocmi un proces-verbal în care se vor consemna aceste aspecte. OUG 82/2017 nu impune modul în care se va face reglarea impactului transferului contribuțiilor de la angajator la angajat astfel încât opțiunea bonusurilor rămâne în continuare valabilă. Prin derogare de la Legea 62/2011, negocierea trebuie finalizată până pe 20 decembrie 2017 (în mod normal, legea prevede un termen de 60 de zile).

În situația în care negocierea este inițiată de către reprezentanții salariaților sau de către sindicat se prezintă angajatorului cererea sindicatului/reprezentanților salariaților, iar angajatorul va întocmi și transmite o Convocare în termen de 5 zile calendaristice. Mai departe, în cel mult a zecea zi de la comunicare se stabilește prima ședință și se urmează în continuare pașii descriși mai sus.

Dosarul pentru ITM va fi similar cu cel prezentat pentru situația anterioară doar că în loc de CCM va fi depus actul adițional la CCM, care anterior va fi redactat în atâtea exemplare câte părți sunt plus un exemplar pentru ITM.

Guvernul a introdus recent prin OUG 82/2017 obligativitatea inițierii procedurii de negociere colectivă pentru toate persoanele juridice care au angajați, în vederea implementării prevederilor OUG 79/2017, care stipulează transferul contribuțiilor sociale din sarcina angajatorului în sarcina angajatului. Prin această ordonanța emisă de Executiv, autoritățile ar vrea să se asigure că nivelul salariului net al angajaților nu va scădea de la 1 ianuarie 2018. Prin derogare de la unele prevederi ale articolelor 129 și 135 din Legea dialogului social nr. 62/2011, ordonanța prevede că negocierile se vor desfășura în perioada 20 noiembrie – 20 decembrie 2017, în loc de termenul de 60 zile prevăzut în Legea dialogului social și că negocierile vor fi inițiate și în unitățile care au sub 21 de angajați, pentru care în mod normal nu există obligativitatea inițierii unor astfel de negocieri. Mai este important de menționat că negocierile colective pot fi inițiate atât de către angajatori, cât și de către angajați.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Provocările aduse de AI în digitalizare și restricțiile inerente ale dreptului muncii

Autor: Daniel Stăncescu, Asociat Senior în Practica de Dreptul Muncii Într-o lume într-o c…