Acasa Performance Femeile Generaţiei Y, mai încrezătoare în şansa lor

Femeile Generaţiei Y, mai încrezătoare în şansa lor

9 min citire
0
0
689

Un studiu realizat recent de PwC ne anunţă că 49% dintre femeile Generaţiei Y sunt mult mai încrezătoare în faptul că pot ajunge într-o poziţie de top management în cadrul companiei în care lucrează în acest moment, în special cele care se află la început de carieră. Studiul „The female millennial: A new era of talent”  a fost realizat pe baza unui eşantion de 8.756 de femei din Generaţia Y (născute între 1980 şi 1995) din 75 de ţări, iar principalele date spun că:

  • Angajatorii cei mai atractivi pentru femeile Generaţiei Y sunt cei care oferă oportunităţi de dezvoltare în carieră (n.r. de altfel această preferinţă este valabilă la nivelul întregii generaţii Y, indiferent de gen).
  • 86% dintre femeile Generaţiei Y se află într-o relaţie în care ambii parteneri au o carieră, în timp ce 66% dintre ele câştigă la fel sau chiar mai mult decât partenerul lor;
  • 71% consideră că nu există oportunităţi egale pentru toată lumea.
  • Cele mai încrezătoare femei ale Generaţiei Y sunt în Brazilia (76%), India (76%) şi Portugalia (68%), în timp ce femeile din Japonia (11%), Kazahstan (18%) şi Germania (19%) se află la polul opus.
  • 86% dintre femeile Generaţiei Y caută angajatori cu referinţe pozitive dovedite în ceea ce priveşte diversitatea, egalitatea de şanse şi incluziunea. Deşi ele recunosc că aceşti angajatori vorbesc despre diversitate, 71% dintre femei nu consideră că există cu adevărat egalitate de şanse pentru toţi.
  • Femeile Generaţiei Y din Spania (60%), Franţa (58%) şi Irlanda (56%) consideră că angajatorii din ţările lor sunt cei mai părtinitori cu bărbaţii , în comparaţie cu  Malaezia (16%) şi Filipine (11%) unde femeile sunt mai optimiste.

“Studiile nostre arată că, atunci când vorbim de femeile Generaţiei Y, vorbim, de fapt, de o noua eră a managementului talentelor. Ele sunt mult mai educate şi pătrund pe piaţa muncii în numere mult mai mari decât orice generaţie anterioară. Însă, acesta nu este singurul lucru care s-a schimbat – ele vin şi cu o mentalitate nouă asupra carierei”, a declarat Dennis Nally, Preşedinte al PwC International.

Dat fiind că experienţa unei femei în vârstă de 34 de ani aparţinând Generaţiei Y, cu 12 ani de carieră în spate, este diferită faţă de aceea a unei tinere de 22 de ani aflată abia la începutul carierei, raportul PwC analizează dorinţele femeilor acestei generaţii în funcţie de stadiul în care se află cariera lor: cele la început (0-3 ani de experienţă profesională), cele aflate în plină dezvoltare (4-8 ani de experienţă profesională) şi cele cu carieră stabilă (9 sau mai mulţi ani de experienţă profesională).

 “Când vine vorba de veniturile salariale şi de traiectoriile de carieră, femeile Generaţiei Y sunt pionieri, 66% dintre ele aflându-se în relaţii în care ambii parteneri au cariere şi au venituri egale sau mai mari decât partenerii lor. Cu cât au mai multă experienţă profesională, cu atât este mai probabil ca femeile acestei generaţii să fie principalul salariat al acelui cuplu. Studiul nostru a arătat că 31% dintre femeile acestei generaţii cu 9 ani sau mai mult de experienţă profesională sunt principalul salariat al cuplului, în comparaţie cu 18% dintre cele care se află la început de carieră şi 24% dintre cele care au o carieră în curs de dezvoltare”, a precizat Agnès Hussherr, Global Diversity Leader al PwC.

Alte concluzii ale raportului PwC includ:

  • Este de aşteptat ca Generaţia Y să aducă schimbări fără precendent în cultura organizaţională, existând presiune foarte mare pentru echilibrarea balanţei între timpul de muncă şi viaţa personală, precum şi nevoia de flexibilitate, pe care o cer 97% dintre bărbaţii şi femeile acestei generaţii.
  • Femeile Generaţiei Y vor ca feedback-ul să fie livrat în timp real, la o calitate înaltă şi axat pe ceea ce au de făcut pe viitor, şi, deşi ele sunt foarte deprinse cu tehnologia de comunicaţii, preferă ca discuţiile esenţiale să aibă loc faţă în faţă.
  • Experienţa internaţională este la mare căutare, 71%dintre femeile acestei generaţii dorind să lucreze în afara ţării de origine. În ciuda acestui fapt, la momentul actual, doar 20% dintre cei care lucrează în afara ţării sunt femei.
  • Sectoarele cel mai puţin probabile să fie alese de femeile Generaţiei Y sunt serviciile financiare,  apărarea şi sectorul de petrol şi gaze, din pricina imaginii şi reputaţiei pe care o au aceste industrii.
  • Fiind întrebate din ce motiv ar renunţa la actualul angajator, 19% dintre femeile Generaţiei Y spun că pentru a îşi întemeia o familie şi pentru a putea să petreacă mai mult timp acasă, în comparaţie cu 18% dintre bărbaţii aceleiaşi generaţii – făcând ca acesta să fie abia al şaselea cel mai probabil motiv pentru care bărbaţii sau femeile şi-ar părăsi angajatorii.

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Performance

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…