Acasa Agenda HR Expatul, angajat român | Cum relocăm un expat ,,by the book”

Expatul, angajat român | Cum relocăm un expat ,,by the book”

13 min citire
0
0
846

Mobilitatea talentelor a devenit o constantă a pieţei globale, mai ales în contextul în care unele industrii găsesc tot mai greu forţă de muncă.

de Marius Ionescu

Efervescenţa economică din ultimii ani a determinat foarte multe companii internaţionale să îşi aducă în România nu numai diverşi angajaţi, ci departamente întregi sau chiar facilităţi de producţie. În acest context, devine foarte important pentru oamenii de HR să ştie care sunt criteriile de care ar trebui să ţină cont atunci când vine vorba de alegerea unei companii de relocare pentru angajaţii expaţi. Principalul criteriu, la nivel local, nu ar trebui să fie numai preţul serviciilor oferite, ci – mai ales – calitatea şi complexitatea acestora, precum şi profesionalismul şi dedicarea consultanţilor. O relocare care presupune un preţ mai mic pentru client, dar care acoperă doar unele aspecte, va genera, inevitabil, un cost mai mare pentru compania respectivă. O relocare completă se traduce printr-un proces cât mai puţin stresant pentru expat, cu o implicare minimă din partea sa şi maximă din partea companiei de relocare, astfel încât străinul să fie liber să-şi dedice timpul integrării în noul său colectiv, dar şi responsabilităţilor profesionale şi familiale.

Ce înseamnă un proces de relocare „reuşit”?

Procesul de relocare poate fi considerat „reuşit” doar în momentul în care expatului i s-au oferit cu succes, în termenul stabilit iniţial şi conform aşteptărilor sale, toate serviciile. Trainingul cultural, asociat rezolvării tuturor celorlalte aspecte ale relocării, împreună cu obţinerea, în timp util, a documentelor specifice şi cu rezolvarea problemei locative în avantajul financiar al clientului sunt ingredientele unei relocări reuşite. Pentru obţinerea acestui succes trebuie respectate câteva etape, iar prima dintre ele este identificarea corectă a nevoilor specifice (atât ale expatului, cât şi ale fiecărui membru al familiei sale). În cazul relocării împreună cu familia, cel mai important aspect este înscrierea copiilor într-un sistem educaţional adecvat, care să le permită o continuitate educaţională. În funcţie de poziţionarea şcolii, precum şi a locului de muncă, atenţia va fi îndreptată apoi către identificarea unei locuinţe. De obicei, partea de asistenţă privind căutarea unei locuinţe se desfăşoară în paralel cu un tur de orientare, astfel încât expatul să poată avea acces la toate informaţiile legate de nolul cartier rezidenţial, iar decizia finală de selecţie a unei locuinţe să fie una foarte bine documentată. De asemenea, este foarte important ca timpul de aşteptare pentru finalizarea procesului de relocare să fie foarte bine estimat şi confirmat încă de la început împreună cu străinul şi compania angajatoare, astfel încât aşteptările să fie realiste.

Principalele provocări în relocarea unui expat

Autorităţile române, precum şi legislaţia în materie, impun proceduri mult mai complexe pentru expaţii care provin din ţări care nu fac parte din Uniunea Europeană. Situaţii complexe pot apărea, de exemplu, în privinţa transcrierilor sau echivalărilor diferitelor diplome de studii emise în străinătate, în privinţa apostilării sau supralegalizării unor documente emise în străinătate (proces care poate dura mult şi poate influenţa termenii de livrare stabiliţi iniţial) sau în privinţa identificării poziţiei pe care străinul va fi angajat în România, conform codului COR. Toate acestea trebuie să fie relaţionate cu domeniul de activitate al companiei angajatoare, dar şi cu background-ul educaţional al străinului. Tocmai de aceea este foarte important ca procesul de relocare pentru un străin venit dintr-o ţară care nu face parte din Uniunea Europeană să fie iniţiat în timp util, astfel încât acesta (cât şi compania angajatoare din străinătate) să aibă timpul necesar pregătirii documentelor cerute pe teritoriul României.

Pentru cetăţenii U.E. procesul de imigrare este mai uşor, însă este recomandabil ca atât străinul, cât şi angajatorul să fie conştienţi de cerinţele legale în avans, astfel încât documentaţia necesară porcesului să fie pregătită în timp util. Din experienţa mea la Rilvan Moving & Relocations, o companie cu acoperire în toată lumea prin partenerii agreaţi şi cu birouri proprii în România, Slovenia şi Republica Moldova, am observat că există o părere oarecum generalizată a străinilor cetăţeni europeni: ei cred, de obicei, că nu trebuie să îndeplinească nicio procedură de imigraţie şi că pot munci pe teritoriul României fără a fi înregistraţi de autorităţi. Această percepţie este, evident, greşită. Dincolo de formalităţile specifice, relocarea are şi o dimensiune personală, iar dacă disconfortul cauzat de mediul nou se menţine, acest lucru va fi vizibil în productivitatea expatului la locul de muncă. Eliminarea acestui disconfort se poate realiza printr-un suport continuu oferit expatului, până la integrarea sa completă în noua ţară. Durata acestuia depinde atât de deschiderea expatului la noul mediu, de aşteptările acestuia, dar şi de cele ale companiei.

Beneficiile pe care le aduce un expat într-o companie

Beneficiile aduse de expaţi într-o companie nu ţin numai de creşterea productivităţii, de implementarea procedurilor de lucru occidentale sau de creşterea competitivităţii interne. Expaţii aduc beneficii şi pentru comunitatea locală: prin taxe şi venituri, crearea de noi locuri de muncă (expaţii, ca lideri organizaţionali, tind să coopteze în echipele lor angajaţi locali), deschiderea de noi afaceri care să le satisfacă cerinţele (şcoli sau spitale private, servicii de coaching cultural etc.). Un alt aspect pozitiv, deloc de neglijat, ţine de cheltuielile pe care aceştia le au pe plan local, fie că vorbim de turism sau de cele cotidiene.

În ceea ce priveşte nivelul serviciilor oferite pe piaţa din ţara noastră, ele se ridică la nivelul exigenţelor occidentale. Procentual, cel mai uşor de integrat sunt expaţii care provin din ţări cu o cultură lucrativă bazată pe liberalism şi viziune capitalistă de concentrare a producţiei industriale (europeni şi nord-americani), urmaţi de cei ale căror ţări au avut contacte directe şi de lungă durată cu Occidentul. Diferenţele culturale nu sunt de neglijat pentru că ele definesc expatul, dincolo de apartenenţa la o anumită filosofie a muncii. În principalele oraşe ale României, integrarea expaţilor se face natural pentru că ei sunt sursa dezvoltării în bine a comunităţii locale (afluenţă de companii străine care investesc în România, dezvoltarea metodelor birocratice locale la nivel occidental, construirea de noi cartiere rezidenţiale, sustenabilitatea pieţei chiriilor etc.).

Marius Ionescu,

Destination Consultant – Relocation Division, Rilvan Moving & Relocations

marius ionescu rilvan

Înainte de a se alătura companiei Rilvan Moving & Relocations, Marius Ionescu a fost colaborator al Muzeului Naţional de Istorie a României, perioadă în care a contribuit inclusiv la editarea volumului fotografic de monografie istorico-arhitecturală „Focşanii de altădată”. Toate aceste experienţe profesionale l-au ajutat în cariera din cadrul Rilvan, mai ales în contextul interesului clienţilor pentru cultura şi istoria României, care sunt parte integrantă din paleta serviciilor de relocare.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Provocările aduse de AI în digitalizare și restricțiile inerente ale dreptului muncii

Într-o lume într-o continuă schimbare în ceea ce privește digitalizarea și utilizarea inte…