Ok, tocmai ai fost concediat(ă). Şi ce dacă? Lumea nu se sfârşeşte aici. Dimpotrivă. Ai şansa să faci ceva nou, să cunoşti oameni noi şi să găseşti un loc mult mai potrivit cu abilităţile, aspiraţiile şi talentele tale. În materialul de mai jos ne-am propus să aducem laolaltă poveştile a zece femei care şi-au revenit spectaculos în carieră după ce au fost date afară de la locul de muncă. Nu garantăm că, după ce vei citi acest text, vei găsi soluţii miraculoase pentru problemele tale, dar vei fi, în mod sigur, un pic mai optimist. Şi, vorba americanilor, un pic de optimism ,,can go a long way”.
Astăzi vorbim despre cinci dintre ele.
Walt Disney a fost concediat de un ziar pentru că nu avea ,,imaginaţie şi nicio idee originală”. Băieţilor de la Beatles le-a fost spus de reprezentanţii unei case de discuri că muzica lor sună din cale-afară de prost şi că riff-urile de chitară din piesele lor le vor speria toţi fanii. Michael Jordan a fost dat afară din echipa de baschet a liceului în care învăţa pentru că profesorul lui a considerat că nu are destul talent. Un profesor al lui Thomas Edison le-a spus părinţilor lui că Tommy al lor e ,,prea prost ca să înveţe vreodată ceva”. Logodnica lui Abraham Lincoln a murit chiar înainte de nuntă, apoi Lincoln a intrat în faliment de două ori, a avut o cădere nervoasă destul de severă şi a fost învins în nu mai puţin de opt competiţii electorale. „Lolita” lui Vladimir Nabokov a fost respinsă de 17 ori de diverse edituri. „The Lost Get-Back Boogie”, cartea lui James Lee Burke (nominalizat la Pulitzer), a fost respinsă de 111 ori. În 1985, Steve Jobs a fost concediat de propria companie, Apple. Volumele „Harry Potter” au fost respinse de 13 publisheri şi toţi i-au spus lui J.K. Rowling acelaşi lucru: că nu o să vândă nici măcar un exemplar. Şi lista poate continua.
Ce au în comun oamenii de mai sus? Sunt încăpăţânaţi. Nu renunţă. Nu se dau bătuţi. Încearcă. Cad. Se ridică. Mai încearcă o dată. Eşuează iar. Însă de data asta eşuează puţin mai bine decât prima dată. Şi apoi eşuează din ce în ce mai bine. Până când reuşesc să ajungă acolo. Şi, dacă tot am amintit de J.K. Rowling, să vedem ce alte femei mai putem adăuga pe lista celor au văzut eşecul ca pe-o şansă de a deveni şi mai buni.
JILL ABRAMSON
Numele lui Jill Abramson s-ar putea să îţi sune cunoscut doar dacă citeşti constant presa de peste Ocean. Abramson nu e doar un jurnalist foarte bun, ci şi prima femeie care a devenit redactor-şef la The New York Times. Potrivit publicaţiei The New Yorker, Abramson a descoperit, la un moment dat, că salariul ei era foarte mic, comparativ cu salariul lui Bill Keller, cel care ocupase până atunci funcţia de redactor-şef. Sexism? Discriminare? Nu ştim. Şi, oricum, o asemenea dezbatere nu e scopul acestui material. Varianta oficială a reprezentaţilor Times a fost simplă şi la obiect: din punctul lor de vedere, lui Abramson, venită la Times de la The Wall Street Journal, nu i s-a putut oferi un salariu comparabil cu al lui Keller pentru că el lucrase la Times aproape toată viaţa. Amândoi făceau aceeaşi muncă şi aveau aceleaşi competenţe, însă Times a considerat că Abramson nu merită acelaşi salariu. Înainte să continuăm povestea lui Jill, să vedem şi câteva statistici oficiale. Conform unui studiu recent, efectuat atât în Statele Unite, cât şi în Marea Britanie, numărul femeilor concediate e de două ori mai mare decât numărul bărbaţilor. Şi acum să ne întoarcem la cazul lui Jill Abramson. Avem, deci, o femeie competentă, care află că e plătită mai prost decât bărbaţii care ocupaseră înainte funcţia ei. Ea supune problema atenţiei board-ului şi e concediată. Ce a făcut Abramson imediat după ce a fost concediată? A căzut în cea mai neagră depresie? Nu a mai ştiut ce să facă cu viaţa ei şi a început să îşi plângă de milă? Nici pe departe. Jill s-a adunat, a închis capitolul ,,Times” şi a mers mai departe. Asta nu i-a prins bine, ci foarte bine. În urmă cu doi ani, un comunicat oficial anunţa că Abramson fost cooptată de Harvard pentru a le preda studenţilor cursuri de nonficţiune şi jurnalism narativ. „Să fiu concediată şi să plec de acolo (n.r. The New York Times) a fost onoarea vieţii mele. Ce urmează pentru mine? Nu ştiu. Ştiu tot atât cât ştiţi şi voi. Sunt puţin speriată, dar şi foarte, foarte entuziasmată, pentru că urmează să fac ceva ce am vrut mereu să fac, dar nu am putut niciodată, din cauza programului meu încărcat: să pot să predau ştafeta, să pot să transmit mai departe pasiunea mea pentru poveştile bine spuse, să pot să îi fac şi pe alţii să iubească jurnalismul la fel de mult ca mine.”, le-a spus ea studenţilor de la Harvard la festivitatea de deschidere a noului an universitar.
Lecţia nr. 1: uneori, să fii dat afară de undeva înseamnă – de fapt – posibilitatea de a te putea întoarce la ceea ce iubeşti cu adevărat.
ANNA WINTOUR
Pe Anna Wintour sunt mari şanse să o ştii dacă ai pus mâna cel puţin o dată pe ediţia americană a revistei Vogue. Wintour e, de foarte mulţi ani, redactor-şef al celebrei reviste, dar şi director artistic pentru Condé Nast. Însă lucrurile nu au fost mereu roz pentru Anna. În 2010, în cadrul unei conferinţe de presă, Wintour le spunea jurnaliştilor din sală: ,,Multă lume nu ştie asta: înainte de Vogue am lucrat pentru Harper’s Bazaar… şi m-au concediat. Vă recomand tuturor să ajungeţi în postura de a fi concediaţi, pentru că e o experienţă din care puteţi învăţa o mulţime de lucruri”. În mare, povestea Annei Wintour sună astfel: în anii ’70, ea a lucrat ca junior fashion editor la Harper’s Bazaar. A fost concediată după doar nouă luni, pentru că Tony Mazalla (şeful ei) a considerat că şedinţele foto pe care le făcea erau prea ,,edgy” (n.r.: îndrăzneţe). În alt interviu, acordat revistei United Hemispheres, Anna a reluat ideea şi a nuanţat-o: ,,Mi-au spus că nu o să înţeleg niciodată piaţa americană. La un moment dat, am făcut o şedinţă foto la Paris. Era vorba de o colecţie haute-couture, iar eu am vrut să pun dreadlocks în părul fotomodelului. A fost mai mult decât au putut ei înţelege sau accepta. Acela a fost sfârşitul meu la Harper’s Bazaar.” După ce a fost concediată, Anna s-a repliat rapid. A devenit fashion editor al revistei Viva şi, la scurt timp, a preluat funcţia pe care o are şi astăzi: redactor-şef al celei mai influente reviste de modă din lume, Vogue.
Lecţia nr. 2: uneori eşti concediat dintr-un loc care ţi se pare mare doar ca să ajungi într-un loc şi mai MARE.
OPRAH WINFREY
E numărul 1 în topul Forbes al celor mai bogate celebrităţi din mass-media, are propria televiziune, e actriţă, producător şi ,,icon” pentru o întreagă generaţie de oameni de televiziune. Însă lucrurile nu au fost mereu aşa pentru Oprah. La începuturile carierei sale, Oprah a avut o grămadă de eşecuri profesionale. Se angajase ca reporter la Baltimore WJZ-TV, lucrurile păreau să meargă bine, însă a fost concediată după doar şapte luni pentru că, potrivit şefilor ei, nu putea relata evenimentele ,,fără să i se citească pe faţă emoţiile”. Ulterior, ea a devenit celebră şi iubită de atâţia oameni tocmai datorită spontaneităţii şi tonului emoţional care îi acompaniau relatările. ,,Am fost dată afară în 1 aprilie 1977, îmi aduc aminte exact ziua şi anul. Managerul m-a chemat în biroul lui, mi-a spus că trebuie să plec, iar eu am crezut că e o glumă de 1 aprilie…”, spunea Oprah într-un interviu acordat publicaţiei Baltimore Sun. Mai mult, Winfrey a declarat că la WJZ-TV a fost permanent victima sexismului şi salariul ei a fost mereu sub cel al bărbaţilor care deţineau aceeaşi funcţie. ,,Nu toate amintirile mele de la Baltimore TV sunt frumoase, dar acolo am devenit ceea ce sunt astăzi. Acolo m-am dus pe când eram doar un copil naiv, când nu ştiam mai nimic despre lume. Acolo am crescut. Iar dacă acei oameni nu m-ar fi concediat, acum nu aş fi unde sunt.”, a spus ea într-un alt interviu. După episodul concedierii, Oprah s-a angajat ca moderatoare la un post TV din Chicago. În doar câteva luni, acel show, care până atunci era ultimul în topul audienţelor, a devenit cel mai urmărit show din Chicago.
Lecţia nr. 3: uneori ţi se închid toate uşile doar ca să ajungi să o deschizi pe singura care e potrivită pentru tine.
J.K. ROWLING
Potrivit Business Insider, înainte să devină scriitoare, J.K. Rowling lucra ca secretară la oficiul din Londra al Amnesty International. În cele din urmă a fost concediată pentru că şeful ei a considerat că petrece prea mult timp ,,visând cu ochii deschişi şi scriind poveşti pentru copii cât e ziua de lungă” în timp ce priorităţile job-ului erau, clar, altele. Surpinzător, exact aceste ,,defecte” urmau s-o transforme, mult mai târziu, în cea mai vândută autoare de cărţi pentru copii. Volumele ,,Harry Potter” au vândut peste 400 de milioane de exemplare în întreaga lume şi, ca fapt divers, manuscrisele i-au fost respinse de nu mai puţin de 13 edituri din Marea Britanie. Toate i-au spus scriitoarei, în mare, acelaşi lucru: ,,nu o să vinzi nici măcar un exemplar.” În perioada în care a fost concediată, Rowling avea şi un copil de câţiva ani, pe care îl creştea singură. După ce a fost dată afară nu a reuşit să îşi mai găsească de lucru, s-a trezit aruncată în stradă cu tot cu copil de proprietarul apartamentului în care locuia, iar singurul ei venit a ajuns să fie ajutorul social. În prezent, potrivit Forbes, J.K. Rowling are o avere de peste 650 de milioane de dolari, iar undeva în Mare Britanie 13 edituri îşi muşcă degetele de fiecare dată când ,,Harry Potter” e difuzat la TV.
Lecţia nr. 4: uneori, să fii concediat de undeva e un motiv în plus să te ridici, să te scuturi de praf, să mai încerci o dată şi să le arăţi tuturor că visele tale sunt mai mari decât obstacolele.
STEFANI GERMANOTTA
Povestea lui Stefani Germanotta şi fenomenul ,,PopShock” au început într-o mansardă de câţiva metri pătraţi din New York. După liceu, Germanotta s-a mutat în New York, a închiriat o mansardă murdară în cel mai sărăcăcios cartier newyorkez şi a început să-şi câştige traiul cântând într-un bar de noapte. A fost dată afară pentru că patronii barului au considerat că reprezentaţiile ei muzicale erau prea ciudate, bizare sau chiar proaste. Ulterior, Germanotta l-a cunoscut pe patronul unei case de discuri, care a fost impresionat de muzica ei şi i-a facilitat întâlniri cu echipele artiştilor pe care îi manageria. Aşa a început să scrie piese pentru artişti precum Michael Bolton, Adam Lambert, New Kids On The Block, Britney Spears, Pussycat Dolls, Jennifer Lopez sau Fergie. Apoi, într-o zi, pe când era singură în studio şi cânta, Akon – care folosea acelaşi studio – a auzit-o, a fost impresionat de vocea ei şi a ajutat-o să îşi lanseze prima piesă. Piesa era ,,Poker Face”. Iar Stefani Germanotta de atunci e nimeni alta decât Lady Gaga de acum.
Lecţia nr. 5: la sfârşitul zilei, nimeni nu îşi aduce aminte de omul ăla care era la fel ca restul, ci de omul ăla care era altfel. ,,Make sure to stand out, brand yourself.”
Urmează poveștile altor cinci femei concediate.
