Acasa Agenda HR Echipa Kaufland România, construită ca o familie timp de 15 ani

Echipa Kaufland România, construită ca o familie timp de 15 ani

13 min citire
0
0
1,365

Kaufland România înseamnă 15 ani de existență, 15.000 de angajați și 135 de magazine  în întreaga țară. Dar, și mai important decât atât, Kaufland România înseamnă o echipă construită ca o familie, în care fiecare membru are un rol esențial și un merit egal în succesul companiei.

Cu prilejul aniversării a 15 ani de existență în România, Kaufland ridică cortina și ni-i prezintă pe o parte dintre cei care, de 15 ani, fac din poveste realitate. Pe oamenii din spatele succesului companiei. Le aflăm poveștile și motivele pentru care au ales Kaufland, în urmă cu 15 ani, și aleg Kaufland și în prezent, din rândurile de mai jos.

LAURA IANCU, Directorul Departamentului de Resurse Umane din Kaufland
„CU PASIUNE, STAI ȘI 15 ANI ÎNTR-UN LOC“

laura iancuÎn primul an al Kaufland în România, Laura Iancu a călătorit 50.000 de kilometri între cele trei magazine abia deschise în țară. Ca auditor, verifica dacă marfa era așezată pe rafturi conform sistemului First in, First out (FIFO), adică să nu pui la raft pateul care a ajuns azi la depozit, când tu mai ai baxuri cu pateu de scos, ajunse ieri.

După nouă ani, Laurei i s-a propus să preia conducerea departamentului de Resurse Umane. „Un noroc“, pentru că avea o fetiță ce urma să-nceapă școala și-și dorea să mai reducă din drumuri. Nu i-a plăcut niciodată să fie un manager stresant, așa că-și lasă colegii să vină cu propuneri, să facă greșeli, pentru că oamenii trebuie să învețe din ele. I-a învățat să gândească doi-trei pași în avans pentru fiecare decizie luată.

Astăzi, fie că lucrează împreună cu colegii la un sistem de digitalizare a tuturor dosarelor de personal, fie că organizează concursuri de strâns baterii, doze de aluminiu sau plastic, Laura știe că e mereu loc de mai bine pentru cei peste 15.000 de angajați ai companiei. „În statistici se spune că schimbarea o dată la cinci ani e bună, dar tot timpul m-am lovit de proiecte noi. La  Kaufland mereu s-au încurajat inovația și dezbaterea de idei. Și nu ai cum să stai atât timp într-un loc dacă nu o faci cu plăcere și pasiune“, spune Laura.

ANDREI SECREȚIANU, Manager Departament Procurări, Evenimente și Coordonator proiecte third party delivery
„CU CE PUTEM SĂ VENIM NOU?“

andrei secretianuAndrei Secrețianu își aduce aminte și acum primul anunț de recrutare pe care l-a văzut de la Kaufland:   „Căutăm oameni“, urmat de o listă întreagă de departamente. Avea 24 de ani și își dorea un mediu de lucru cu oportunitate de învățare și mai multă stabilitate decât industria cluburilor, unde lucra ca manager PR.

„Fiind o companie germană, era clar vorba despre sisteme, lucru care în România anilor 2000 nu prea exista. Pentru mine, asta a fost tentația“, spune Andrei. A găsit structura de care avea nevoie într-un rol de entry-level, din care a pus bazele rețelei naționale de distribuție a ziarului cu oferte Kaufland. A preluat curând managementul departamentului Marketing, Publicitate și Distribuție, după care a trecut la Închirieri/Vânzări B2B – un domeniu în care a văzut șansa de a schimba lucruri.

Astăzi, Andrei are 40 de ani și e directorul departamentului Procurări (achizițiile de produse și servicii pentru funcționarea internă a companiei) și coordonează proiectele de livrări prin aplicații mobile, care au crescut în pandemie. Când se gândește cum a început, i se pare o evoluție fantastică. L-au motivat mereu întrebările: „Ce pot face mai bine? Ce pot face altfel? Cu ce putem să venim nou?“

În toate echipele în care a lucrat, de 10 sau 40 de oameni, a fost esențial să le ofere încredere ca să-i ajute să ia decizii singuri. „Nu e un lucru pe care îl faci peste noapte. Dacă în mod constant le arăți încredere și transformi greșeala într-un proces de învățare, oamenii vor fi din ce în ce mai siguri pe ei.“

DORU BADIRCEA, Manager Business  Solutions & Projects
„NU EXISTĂ ONE-MAN SHOW ÎN KAUFLAND“

doru badirceaÎn 2005, când a venit Kaufland în România, Doru Badircea, 40 de ani,   a fost al 82-lea angajat. Din 2018 este manager al echipei de Business Solutions & Projects și are o echipă de șase angajați și doi interni. Performanța Kaufland indică și performanța lui. Dacă retailerul e pe primul loc, înseamnă că rezultatele activității sale sunt pe măsură. În primul an de parteneriat Kaufland – UNTOLD din 2016, a lucrat la foc continuu timp de două săptămâni. Era răspunzător de buna funcționare a celor două magazine construite doar pentru festival, de la prânz, când se deschidea festivalul, până când se închidea ultima scenă. „Proiectul de la Untold, din punct de vedere IT, a fost fantastic.“

Se mândrește cu echipa lui, un grup de rockeri care, la petrecerile companiei, sunt primii pe ringul de dans și ultimii care pleacă acasă. „Purtători de blugi, bocanci și tricouri, care se manifestă liber“, îi descrie el.  „N-aș pleca din Kaufland pentru nimic în lume. N-aș putea să-mi las munca și tot efortul depus până acum.“

Spune că a fost mereu susținut să crească și să se dezvolte. Aici e locul în care a legat prietenii și a învățat cât de important este să asculți oamenii. „Nu există one-man show în Kaufland. Când zic că am reușit să fac un proiect nu înseamnă niciodată eu, Doru, singur, ci eu și echipa.“

NICOLETA TOADER, Șef Departament magazin Kaufland Basarab
„TREBUIE SĂ-I DAI O ȘANSĂ OMULUI“

nicoleta toaderA fost angajată în companie în septembrie 2005, ca lucrător comercial, la raionul de carne din primul magazin din Colentina. A simțit de la început că e altfel aici. „Puteai să demonstrezi creativitate atunci când aranjai vitrina; cum aranjam eu frigiderul nu-l aranja nimeni.“ S-a făcut remarcată repede și, după doar cinci luni, i s-a propus postul de adjunct șef de raion. La fel de repede, în august 2006, a ajuns șef de raion în magazinul deschis în Barbu Văcărescu și după încă o jumătate de an a fost propusă șef de departament. De atunci, a lucrat în cinci magazine din București, iar acum este șef de departament în magazinul din Basarab.

Feedbackul este obligatoriu în Kaufland, iar din rolul pe care îl are, consideră că e responsabilitatea ei să le spună constant oamenilor la ce stadiu au ajuns și unde trebuie să mai lucreze. Periodic, fiecare angajat are o evaluare cu managerul lui. Ultima întrebare din evaluare este dacă își dorește să meargă mai departe și să primească sarcini suplimentare. „Tuturor celor care își exprimă dorința de a evolua, tu trebuie să le dai o șansă. În rest, ține de fiecare cum și-o fructifică. Dar trebuie să-i dai o șansă omului. Pentru mine a fost foarte important că mi s-a acordat“.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Viviana Serban
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Care sunt avantajele voluntariatului şi de ce ar trebui să iei în calcul această activitate

Voluntariatul este, fără doar şi poate, o activitate venită din empatie şi din dorinţa de …