Acasa Performance „Diversitatea generațiilor se referă mai puțin la diferențe, ci la coexistența așteptărilor și a valorilor într-un spațiu comun”

„Diversitatea generațiilor se referă mai puțin la diferențe, ci la coexistența așteptărilor și a valorilor într-un spațiu comun”

15 min citire
0
0
1,168

Raluca Radu, Mental Training, Fondator Super Achievers

Într-o mică comunitate suburbană, o girafă și-a construit o casă nouă, așa cum și-a imaginat-o familia sa, cu tavane şi praguri înalte, cu ferestre largi pentru a asigura maximum de lumină. Confortul era asigurat de holuri strâmte care economiseau din spațiu. Casa chiar a câştigat Premiul Naţional „Casa Anului pentru Girafe”.

Într-o zi, în timp ce girafa lucra în atelierul său de lemnărie de la subsol, a văzut pe stradă un elefant. „Îl cunosc, am lucrat împreună. Şi el este un excelent lucrător în lemn. Să îl invit să-mi vadă atelierul. Poate vom colabora.”

Girafa şi-a scos capul pe fereastră şi l-a invitat. Încântat, elefantul își dorea să o cunoască mai bine pe girafă, iar acum voia să vadă și atelierul. A ajuns la uşa de la subsol, iar girafa veni să-i deschidă, însă au întâmpinat o problemă. Elefantul reușea să îşi vâre capul prin uşă, însă nu putea merge mai departe.

– Ce bine că am făcut această uşă dublă pentru echipamente! Dă-mi un minut să rezolv problema.

A scos nişte şuruburi şi nişte scânduri pentru ca elefantul să poată intra.

În timp ce schimbau poveşti despre lucratul în lemn, girafa a fost anunțată că șeful său o caută la telefon.

– Ar fi bine să răspund de sus, zise girafa. Te rog, simte-te ca acasă.

Elefantul a văzut o lucrare pe jumătate terminată pe masa din celălalt colţ al încăperii şi, în timp ce trecea prin uşa ce ducea la acea parte a atelierului, a auzit un scârţâit ameninţător. S-a dat înapoi, zgâriindu-se la cap.

– Mai bine merg la girafă, la etaj.

Dar pe măsură ce urca scările, auzea cum acestea începeau să crape. A sărit jos şi s-a lovit cu spatele de perete. Acesta a început să se dărâme. Stătea acolo, căzut pe spate şi descurajat, când girafa coborî scările.

– Ce se întâmplă aici?, întrebă girafa uimită.

– Încercam să mă simt ca acasă, spuse elefantul.

Girafa se uită în jur.

– OK, văd care e problema. Cadrul uşii e prea strâmt. Va trebui să te facem mai mic. Este o sală de fitness aici, aproape. Dacă ai merge la nişte sesiuni acolo, te-am putea aduce la măsura adecvată.

– Poate, spuse elefantul, fără să fie convins.

– Iar scările sunt prea puţin rezistente ca să suporte greutatea ta, continuă girafa. Dacă ai lua și nişte lecţii de balet noaptea, cu siguranță te-ar putea face mai graţios. Chiar sper că o să te apuci. Îmi place să te am aici, în casă.

– Poate, spuse elefantul. Dar, ca să fiu sincer, nu sunt sigur că o casă concepută pentru o girafă va fi vreodată bună pentru un elefant, cel puţin nu fără unele schimbări majore.

Trăim într-o societate care se confruntă cu una dintre cele mai importante schimbări demografice și, prin urmare, compoziția forței de muncă este influențată puternic.

La fiecare 20 de ani o nouă generație intră pe piața muncii și devine „problema”. Este diferită, iar pentru ea, „ușile” construite de generațiile precedente devin prea înguste .

Conversația se concentrează pe diferențe, pe ceea ce noua generație face diferit și nu se potrivește cu mentalitatea și felul în care lucrurile s-au făcut mereu. Avem în acest moment patru generații active pe piața muncii, iar integrarea acestora aduce provocarea de a crea un spațiu pentru a coexista, pentru a colabora și a munci împreună în cadrul organizației.

Nu există nicio îndoială că decalajul care separă o generație de cealaltă, diferențele semnificative de paradigme, de abilități, de valori, de preocupări, obiective și viziune fac ca Managementul Diversității să devină o preocupare activă în cadrul organizației. Întrebarea este: Cum putem construi împreună o organizație în care diversitatea multi-generație este respectată şi este folosită în mod activ și constructiv?

Diversitatea generațiilor se referă mai puțin la diferențe, ci, în cele din urmă, la coexistența așteptărilor și a valorilor într-un spațiu comun.

CUM ABORDĂM DIVERSITATEA MULTI-GENERAȚIE?

Prin integrarea diverselor grupuri implicate în organizație, inclusiv a modelelor de gândire și de management ale generațiilor mature, cu o nouă modalitate de a înțelege cerințele și interesele generațiilor mai tinere. Organizațiile, așa cum le știm astăzi, sunt creația generației „silent”.

Influențată de criza economică din 1933 și de cel de-al Doilea Război Mondial, această generație a muncit din greu pentru reconstrucție. Și-a folosit încrederea în instituții, respectul pentru autoritate, echipele specializate, un leadership clar, command and control inspirat din armată pentru a reclădi. În abundența de după război, generația Baby Boomers a început să aibă acces la educația superioară, a redefinit succesul în termeni de venit, a creat competiția pentru a ajunge în top. Nevoia lor de feedback anual extrem de documentat a făcut să apară evaluările anuale care sunt încă folosite, deși generațiile următoare au manifestat alte nevoi.

Generația X este prima generație de digital emigrants. Generația cu „cheia de gât” crește independentă și individualistă, crede în propriile forțe fără a fi intimidată de autoritate. Concentrată pe obiectivele individuale, este încurajată de generațiile precedente prin team-buildinguri să se conformeze lucrului în echipă. Nevoia de feedback onest și imediat are de așteptat până la evaluarea anuală bine documentată.

Generația Y a crescut cu tehnologia și este prima generație care are respect pentru diversitate, justiție și solidaritate. Aduce noi abilități și cunoaștere în organizație. Cei din această generație sunt colaborativi, practici și au nevoie de supervizare și de feedback în mod constant, astfel că Performance Managementul devine parte din organizațiile care au capacitatea de a se adapta. Puternic preocupați de viața lor, de proiecte personale și antreprenoriat, nu manifestă loialitate față de organizații.

Prima generație de nativi digitali, Generația Z, este ultima intrată pe piața muncii. Cei din această generație sunt creativi, colaborativi, independenți și cu un puternic spirit antreprenorial, fiind generația start-up. Știu că au tot la un click distanță, ca urmare își doresc totul, acum.

CARE SUNT FACTORII CARE ÎNCURAJEAZĂ DIVERSITATEA?

Indiferent de generație, fiecare dintre noi își dorește să fie auzit, ascultat, înțeles și respectat; oportunități de creștere și de dialog; recunoaștere și lideri credibili. Organizațiile care își doresc să fie performante au șansa de a plasa permanent diferitele generații active pe piața muncii în planurile lor de management. Indiferent de generație, oamenii pot dori aceleași lucruri, doar că în grade și moduri diferite. Crearea unei organizații în care generațiile să coexiste într-un spațiu comun necesită efort comun.

raluca-raduGenerațiile mature au rolul de a ajuta, a asculta și a susține generațiile tinere, de a se adapta și a răspunde și nevoilor lor. Efortul generațiilor tinere vine din a înțelege regulile legate de muncă, de a învăța din experiență și de la ceilalți pentru a identifica și exploata interesele comune.

Pentru a crea un loc de muncă în care diferențele să fie percepute ca sursă de creștere, atât pentru echipă, cât și pentru organizație, este nevoie de a lucra la dezvoltarea competențelor diferitelor generații, la recunoașterea, încurajarea și recompensarea cunoștințelor și a viziunilor diferite pentru forța de muncă multi-generație și fac ca acestea să fie puse în slujba progresului, performanței și a bunăstării sociale.


 

* R. Roosevelt Thomas Jr. folosește fabula cu girafa și elefantul ca vehicul prin care diversitatea este gestionată la locul de muncă și provocările pe care oamenii le au pentru a lucra mai eficient cu diferențele și similaritățile demonstrate de forța de muncă de astăzi.

 

** adaptată din „Building a House for Diversity: how a fable about a giraffe & elephant offers New strategies for today’s workforce”, R. Roosevelt Thomas, Jr. with Marjorie I. Woodruff, AMACOM, American Management Association, 1999

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena Ispas
Incarcati mai multe in Performance

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…