Acasa Performance Despre agilitate în munca de zi cu zi

Despre agilitate în munca de zi cu zi

6 min citire
0
0
737

Delia Rotaru, VP People & Organisation @ EMAG, a vorbit despre agilitatea în muncă în numărul 64 al Revistei HR Manager într-un material realizat de Constantin Pescaru.

Cred că rolul nostru, al oamenilor de HR, este cu atât mai important într-o lume VUCA, în care agilitatea organizației devine un element-cheie. Asta înseamnă că trebuie să fim mai aproape de business, să înțelegem nevoile lor și să adaptăm procesele și instrumentele pe care le avem la dispoziție pentru a avea impact maxim.

Cred că inovația este importantă în domeniul nostru, ca oameni de HR. Poate că pare un cuvânt mare, dar nu mă refer doar la inovație la scară largă, ci și la cea de zi cu zi, la nivel de procese.

Atunci când a apărut deck-ul celor de la Netflix, au creat valuri tocmai pentru că veneau cu abordare nouă, dar în același timp tot ce spuneau era simplu și de bun simț.

Principiul meu este, de exemplu, să mă întreb la absolut orice acțiune oricât de mică pe care o facem în organizație: „Care este scopul acestei acțiuni? Ce vrem să obținem?“. Dacă răspunsul este neclar, cum se întâmplă la procesele mai tradiționale care și-au pierdut în unele cazuri valoarea, atunci e o oportunitate să venim cu ceva nou, să inovăm.

Agilitatea există într-o organizație, în cel mai simplu exemplu, atunci când poți să pui o întâlnire mâine și să iei o decizie importantă pe care să o și execuți după ce ai terminat meetingul.

Cred că sunt foarte norocoasă să lucrez într-o organizație în care agilitatea e una din valorile care o definesc, fiind o cultură atât de puternic antreprenorială, în care oamenii simt că au responsabilitatea și resursele să facă orice simt ca să ajute compania.

Satisfacția pe care o ai într-un mediu în care simți că munca ta contează este extraordinară. Deci, cred că agilitatea are un impact și în motivația oamenilor.

Cred că într-o organizație agilă trebuie să ții pasul cu ea, iar asta înseamnă că trebuie mereu să te întrebi ce poți face diferit, cum poți să ai mai mult impact, de ce anume are de fapt nevoie businessul ca să meargă bine.

delia-rotaruDespre agilitate în munca de zi cu zi

Cel mai important este ca această agilitate să existe în realitatea de zi cu zi, oamenii să o vadă în acțiune, nu doar să audă de ea și să o vadă scrisă pe pereți. Ca orice altă valoare a unei organizații, totul începe de la leaderi, ei sunt primul exemplu și, cu cât colaborarea cu echipa de HR este mai strânsă, cu atât impactul este mai mare în echipe.

Cred că e inevitabil ca într-o lume în care organizațiile agile sunt cele care au succes, oamenii să crească împreună cu organizațiile și să se dezvolte accelerat într-un mediu care să le ofere experiențe diverse și satisfacția impactului muncii lor. Din psihologia organizațională, mereu mi-a plăcut teoria auto-determinării (Deci & Ryan), care cred se aplică mai mult decât oricând acum: oamenii sunt auto-motivați, atâta timp cât mediul ne satisface cele trei nevoi de bază psihologice – nevoia de autonomie, competență și relaționare.

O organizație care reușește acest lucru, fie prin modele de distribuire a controlului în organizație, fie printr-o cultură prin care oferă empowerment oamenilor, va avea succes.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Performance

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…