Acasa Training Cum poate trainingul să îţi reinventeze compania, brandul şi chiar cariera

Cum poate trainingul să îţi reinventeze compania, brandul şi chiar cariera

19 min citire
0
0
838

„Train people well enough so they can leave, treat them well enough so they don’t want to… if you look after your staff, they’ll look after your customers”, spune Richard Branson, fondatorul Virgin Group.

de Madi Rădulescu

Mă plimb prin Braşov. Mâine şi poimâine susţin un training care sper să schimbe compania, cariera şi, de ce nu, viaţa managerilor cu care urmează să mă întâlnesc. Este un training pe care îl livrez cu plăcere de mulţi ani, care antrenează abilităţi-cheie şi care le permite să devină mentori mai buni pentru oamenii lor. Reflectez la tema acestui articol într-un moment trist pentru industria de training din România: Cătălin Ionescu, fostul preşedinte al uneia dintre companiile cu cea mai bogată tradiţie în domeniul educaţiei business din România, tocmai ne-a părăsit. A fost un om care a contribuit mult la felul în care trainingul a schimbat companiile, brandul şi carierele a mii de manageri români în ultimii 25 de ani.

Impactul pe care trainingul îl are asupra vieţilor profesionale ale managerilor (şi nu numai) continuă să fie major. Eu aş privi trainingul din mai multe perspective:

– din perspectiva etapei de carieră a celui angrenat în programul de dezvoltare;

– din perspectiva nivelului de dezvoltare a companiei;

– din perspectiva scopului;

– din perspectiva rezultatului final (rezultatul aşteptat în urma programului de training).

Cum reinventăm, aşadar, compania, brandul şi cariera prin training?

Înainte de a căuta răspunsuri pentru această întrebare, trebuie să adăugăm o notă importantă: rolul trainerului s-a transformat foarte mult, s-a reinventat. În zilele noastre contează pregătirea pe care acesta o are, experienţa, dar cel mai mult contează, poate, capacitatea lui de a crea o platformă de dialog real, de a creşte impactul şi eficienţa pe care participanţii sunt capabili să le atingă în scurtul interval de timp dedicat trainingului. Contează, de asemenea, şi felul în care trainerul îşi foloseşte experienţa de viaţă, precum şi capacitatea lui de a câştiga încrederea participanţilor, de a deschide canale de comunicare, de a fi mai degrabă un facilitator şi coach înainte de a-şi asuma rolul de persoană care asigură transferul de cunoştinţe.

Educaţia managerială, fundamentul managementului profesionist

Perioada în care toţi managerii îşi doreau să facă un program de MBA a trecut. Evident, perioada de criză a avut un impact major asupra deciziei companiilor de a investi zeci de mii de euro în pregătirea unui manager. Dar lucrurile revin la normal, oferta de MBA redevine extrem de variată, prin urmare merită să te întrebi din nou: ,,Cum îţi transformă şi cum te reinventează educaţia managerială de tip executiv sau MBA?” La această întrebare îţi pot răspunde miile de manageri care au ales să sacrifice multe seri, sfârşituri de săptămână şi vacanţe pentru a învaţa cărţi întregi, care să le permită, apoi, să aplice toate conceptele întâlnite acolo în propria firmă sau în activitatea propriului departament. Sigur, într-o lume în care totul se derulează mult mai rapid, tot mai puţini manageri sunt dispuşi să investească doi sau trei ani de pregătire pentru a obţine un MBA. Din propria mea experienţă de reinventare a carierei, pot spune că un MBA de calitate face toţi banii şi merită întreg efortul. Este, în primul rând, o experienţă de viaţă, de transformare, de testare a limitelor, de lucru sub presiune şi testează capacitatea de a lucra în echipă cu oameni pe care, cel mai adesea, nu i-ai întâlnit niciodată.

Educaţia managerială generalistă, prin intermediul căreia poţi beneficia de o pregătire din toate perspectivele afacerii – de la strategie, cultură, leadership, la elemente de marketing sau de management financiar – transformă, cu siguranţă, cariera oricărui manager, oferindu-i şansa extraordinară de a fi capabil să înţeleagă toate perspectivele de business, dar şi posibilitatea de a lucra şi de a se mişca pe orizontală în companie, netezind (ulterior) drumul către vârful organizaţiei.

 Trainingul de abilităţi: cât de mult putem scurta interacţiunea faţă în faţă?

Chiar dacă nu este vorba de un MBA, orice program de pregătire la nivel executiv (de educaţie managerială formală) va crea o capabilitate distinctivă destul de greu de egalat, mai ales în contextul actual, în care universităţile de prestigiu oferă posibilitatea de a studia online, în programe modulare sau la distanţă.

Valoarea extraordinară a programelor de dezvoltare managerială este dată şi de networking-ul extraordinar la care sunt expuşi managerii participanţi, de provocările pe care le aduce cu sine un grup de învăţare, de cele mai multe ori internaţional, dar şi de întâlnirile transformaţionale cu speakeri de renume.

Marea provocare a programelor de training de astăzi ţine de timpul pe care managerii sunt dispuşi să-l petreacă în sala de curs. Cursurile de trei zile au dispărut aproape în totalitate, iar cele de două zile suferă din cauza presiunii de a deveni cursuri care să se încheie la ora 20:30 sau cursuri care să dureze doar o zi. Se aşteaptă, desigur, aceeaşi eficienţă, dar e puţin probabil ca oamenii cu care lucrezi să fie dispuşi să citească sau să pregătească ceva înainte. Provocarea de a genera un impact mai puternic, de a păstra lucrurile simple şi pragmatice aduce – totuşi – avantajul de a putea profesionaliza mai repede piaţa de training. Revenind la participanţi… se impune să adăugăm o notă de atenţionare: în lipsa unor metode eficiente de acumulare a informaţiilor, de integrare a acestora în practica de zi cu zi, de reflecţie asupra bunelor practici, ,,trainingul intrat la apă” nu poate face mare lucru.

Pentru a reinventa o companie, o viaţă profesională, o carieră, trainingul de abilităţi are nevoie de câteva trăsături esenţiale:

– Să fie foarte bine personalizat, adaptat realităţilor companiei şi capabil să răspundă nevoilor fiecărui individ prezent în sala de training;

– Sala de training să fie (cu adevărat) un spaţiu de dialog, un spaţiu în care oamenii îşi pot permite să aibă opinii contrare, să nu ştie, să aibă idei (nu neapărat aplicabile), să combată, să contrazică, să provoace, să se gândească cum vor aplica noua perspectivă şi cum îşi vor întări noua abilitate pentru a deveni profesionşti desăvârşiţi, transformaţi, reinventaţi;

– Trainerul să fie (cu adevărat) un partener care nu judecă, ci aduce perspective noi şi actualizate într-un domeniu îngust, care trebuie format şi antrenat rapid. De asemenea, trainerul trebuie să ştie să utilizeze la maximum resursele puţine de timp şi energie pe care le are la dispoziţie.

– Dialogul profesional sănătos care poate avea loc în sala de training este o experienţă de transformare personală şi de creştere profesională extraordinară, de care nu ar trebui lipsită nicio persoană care contribuie la bunăstarea unei companii şi cu atât mai mult un manager.

În mod ideal, un program de training transformaţional, ale cărui rezultate pot fi măsurate pragmatic, în business, este unul modular. Livrat pe parcursul mai multor luni sau poate chiar pe parcursul unui an, un program de antrenare a abilităţilor de conducere abordează atât perspective legate de oameni, psihologia muncii, leadership, încredere, dar şi perspective legate de managementul performanţei, strategie şi dezvoltare pe termen lung.

Aici se impune încă o notă de atenţionare: pentru a fi cu adevărat transformaţional şi a ajuta la reinventarea profesională a echipelor, participarea la training este o chestiune obligatorie pentru orice manager care doreşte să obţină maximum din investiţia de timp, energie şi bani pe care o face. În plus, prezenţa întregii echipe la un astfel de program, în frunte cu managerul acesteia, transformă nu numai participanţii, ci, în final, compania.

Workshopurile, platforma de transformare a companiei

O formă mai puţin structurată de instruire – dar care are un impact mult mai puternic decât trainingul tradiţional – e organizarea de (sau participarea la) workshopuri dedicate soluţionării unor probleme reale din companie. Aceasta poate fi modalitatea cea mai eficientă de reinventare a companiei. De cele mai multe ori, workshopurile deschid canale de comunicare între manageri şi alţi membri ai companiei şi – nu rareori – acestea capătă un caracter de coaching de echipă sau de grup. Toate aceste lucruri duc la dezvoltarea viziunii pe termen lung şi la obţinerea angajamentului pentru implementarea unei strategii, iar asta înseamnă, practic, pregătirea echipei şi a companiei pentru următoarea etapă – reinventarea acesteia şi reinventarea brandului. În astfel de workshopuri se pot observa şi evalua contribuţia şi ideile participanţilor, pot fi remarcate talente, pot fi generate proiecte care pot, într-adevăr, să schimbe viaţa şi cariera unora dintre participanţi. Nu mai e nevoie, cred, să menţionăm aici şi satisfacţia extraordinară pe care o au cei care îşi văd ideile exprimate, discutate, luate în considerare. Este nevoie, în acest caz, de un facilitator şi nu de un trainer în sensul clasic al cuvântului. Rezultatul garantat se naşte (în primul rând) din conştientizarea unor diverse problematici, din conştientizarea modului de lucru, a relaţiilor şi modalităţilor de reacţie a oamenilor. Workshopurile şi coachingul de grup pot crea acel ,,Aha!” colectiv care poate, de multe ori, să conducă echipa, compania şi participanţii într-o etapă superioară, aspiraţională, surprinzătoare şi neaşteptată.

În concluzie, orice formă de dezvoltare managerială care apare sub titlul generic de ,,training” într-o lume care începe să se bazeze aproape exclusiv pe capacitatea noastră de a filtra, de a prelucra şi utiliza informaţia rapid şi cu discernământ, poate face diferenţa între succes şi un loc codaş în clasamentele din industria în care activăm.

Despre autor:

madi radulescu

Madi Rădulescu, MBA, ACC

Managing Partner MMM Consulting

Cu peste 20 de ani de experienţă în training, consultanţă şi cu proiecte derulate în 11 pieţe, la nivelul cel mai înalt din organizaţie (top şi middle management), Madi Rădulescu este Managing Partner al MMM Consulting şi Master Trainer pentru Modelul De Încredere Persona Global. Printre rolurile sale se numără şi cele de International OD Consultant, Business Developer, Consultant HR, Trainer în management strategic, managementul performanţei, managementul schimbării şi executive coaching.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Training

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Provocările aduse de AI în digitalizare și restricțiile inerente ale dreptului muncii

Într-o lume într-o continuă schimbare în ceea ce privește digitalizarea și utilizarea inte…