Acasa Planeta HR Cum arată ziua de muncă în diferite țări ale lumii. Cine lucrează cele mai multe ore?

Cum arată ziua de muncă în diferite țări ale lumii. Cine lucrează cele mai multe ore?

4 min citire
0
0
764

Potrivit unui raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) din 2017, locuitorii din Mexic lucrează cele mai multe ore pe an. Pe primele locuri în top se află și țări ca Chile, Costa Rica și Coreea de Sud.

Conform aceluiași raport, în Europa petrec cele mai multe ore la birou grecii, polonezii și letonii, în timp ce germanii, danezii, norvegienii, olandezii și francezii par să fie cei mai relaxați.

Anul trecut, cel mai mare sindicat din industrie din Germania a obținut chiar dreptul la reducerea săptămânii de lucru de la 35 la 28 de ore, timp de doi ani, pentru muncitorii din sud-vestul țării care îngrijesc de copii, bătrâni sau rude bolnave.

La polul opus, spaniolii se plâng că fac ore suplimentare neplătite corespunzător. Potrivit unui studiu realizat de agenția de recrutare Adecco, aproape 60% dintre angajații din Spania nu sunt recompensați financiar pentru munca peste program.

În țara noastră, legislația este clară în privința orelor suplimentare: durata maximă legală a muncii suplimentare este de 48 de ore pe săptămână, iar angajații care muncesc peste program au dreptul la ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice de la efectuarea orelor în cauză.

Mai multe detalii despre legislația de la noi, recompense, excepții și amenzi pot fi găsite în acest articol despre ore suplimentare.

Când vine vorba despre cum arată ziua de muncă în diferite țări ale lumii, interesante sunt și alte aspecte.

De exemplu, potrivit unui sondaj realizat de Printerland.co.uk, angajații din Nigeria petrec până la șase ore în drum spre muncă, din cauza condiției proaste a drumurilor.

În Finlanda, angajații își pot lua trei pauze scurte într-o zi de lucru: între orele 10 și 10:20, între 12  și 12:30, precum și între 15 și 15:20. Programul de lucru al finlandezilor este similar cu al canadienilor, în ambele țări ziua de lucru fiind de aproximativ șase ore și 45 de minute.

În sfârșit, un alt detaliu interesant: în China și în Italia, pauza de masă poate fi de până la două ore, astfel că angajații pot lua prânzul împreună cu familia și apoi revin la birou.

Sursa foto: Shutterstock.com

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena Ispas
Incarcati mai multe in Planeta HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…