Acasa Planeta HR Organisational Development Cum alegi persoana potrivită pentru jobul potrivit

Cum alegi persoana potrivită pentru jobul potrivit

7 min citire
0
0
1,147

Angajarea unei persoane nepotrivite este una dintre cele mai costisitoare greșeli pe care le poate face un manager de HR. Pe de altă parte, timpul şi atenţia pe care le aloci selectării angajaților potriviți se traduc în beneficii pe termen lung pentru companie. Dar, cum îţi poţi îmbunătăţi procesul de selecţie? Iată câteva tehnici care îţi pot fi de mare ajutor:

Defineşte clar cerinţele jobului

Multe probleme care te fac să îţi pierzi timpul inutil cu interviuri care nu duc nicăieri sunt cauzate de interpretările personale ale candidaţilor cu privire la ceea ce se aşteaptă de la ocupantul poziţiei la care aspiră. Aşadar, este foarte important să descrii cele mai importante șase sau șapte sarcini ale postului și să oferi cât mai multe detalii relevante cu privire la acestea. De asemenea, este important, în intern, să decizi alături de toate părţile vizate, cât de bine trebuie îndeplinite sarcinile şi care este nivelul de performanță la care vă așteptați.

Identifică criteriile de selecție

Ce abilități sunt necesare pentru a îndeplini aceste sarcini esențiale pentru job-ul propus? Ce cunoștințe sunt necesare? Ce caracteristici personale? În mod ideal, poţi cere cuiva care a ocupat anterior funcţia respectivă să te ajute să determini care sunt abilitățile necesare pentru a îndeplini funcţiile cerute la nivelul de eficienţă stabilit.

Evaluează  candidații în funcție de criteriile pe care le-ai definit

Planifică-ţi un set de întrebări pe care le veți folosi înainte de a începe interviul. Pregăteşte lista cu sarcinile esențiale ale postului și criteriile de selecție. Pentru a face interviul mai practic, foloseşte aceleași întrebări pentru fiecare candidat. Pentru a spori obiectivitatea procesului de recrutare, solicită potenţialului superior ierarhic să ia parte la interviu. De asemenea, poţi cere mostre din activitatea candidatului. O altă metodă de a evalua eficient candidatul este să îl pui într-o situaţie ipotetică mai complexă şi să îi ceri să se comporte ca şi cum ar ocupa deja funcţia la care aspiră.

Aspectul contează

Poate părea superficial, dar, aspectul persoanei care se prezintă la interviu contează din mai multe puncte de vedere. Un aspect îngrijit, sobru, un machiaj discret la femei, fără excese în materie de fond de ten, ruj sau mascara sau, dimpotrivă, o ţinută foarte eclectică pot constitui indicii despre personalitatea candidatului, care merită luate în considerare. De asemenea, astfel de detalii îţi pot spune dacă persoana aflată în faţa ta şi-a dat sau nu interesul să afle mai multe despre cultura companiei sau daca s-a informat în prealabil despre ţinuta adecvată pentru postul pe care îl vizează.

Obține mai multe informații de la foştii angajatori

Dacă ai cerut referinţe de la foştii angajatori, atunci ar putea fi o idee bună să iei legătura cu ei. În discuţia cu aceştia, indiferent dacă este telefonică sau pe mail, evită întrebările standard, la care se poate răspunde simplu prin “da” sau “nu”. De exemplu, întreabă „Ce sfat mi-ați da în interacţiunea cu acest candidat?”, mai degrabă decât „Ați angaja din nou această persoană?”. Întrebări de acest fel vor crea un dialog mai puţin superficial cu fostul angajator.

Totodată, îi poţi încuraja pe unii dintre aceşti foşti angajatori să îţi vorbească despre comportamentul candidatului ca membru al echipei. Astfel de verificări te vor ajuta să te asiguri că toate informațiile din CV-ul candidatului sunt corecte, inclusiv funcţiile sale anterioare, experiența și abilitățile profesionale.

O extindere rapidă a companiei, vacantarea inopinată a unor posturi importante, dar și alte cereri presante pot determina managerii de resurse umane să ia decizii pripite. Alegerea persoanelor potrivite pentru jobul care corespunde optim abilităţilor şi calităţilor lor profesionale are un impact pozitiv, inclusiv asupra planurilor de dezvoltare ale companiei.

Sursa foto: Unsplash.com

 

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Viviana Serban
Incarcati mai multe in Organisational Development

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Care sunt avantajele voluntariatului şi de ce ar trebui să iei în calcul această activitate

Voluntariatul este, fără doar şi poate, o activitate venită din empatie şi din dorinţa de …