de Constantin Pescaru
foto: Photo by Charles Deluvio on Unsplash
Într-unul din grupurile de pe Facebook în care sunt înscris, cineva a pus următoarea întrebare: „Cum le pot transmite colegilor mei să se comporte profesionist și să-și țină animalele de companie și copiii departe în timpul conferințelor noastre pe Zoom?“ Sute de oameni au comentat – iar cei mai mulți i-au răspuns cu „n-o face“.
Într-adevăr, după decenii întregi în care munca s-a desfășurat după regulile revoluției post-industriale, avem o idee îndoctrinată despre cum ar trebui să ne comportăm la muncă. „Profesionalismul“ înseamnă respectarea programului de la 9.00 la 17.00 (sau 18.00), un anume cod vestimentar, un limbaj rigid, ședințe interminabile (inclusiv ședințe despre ședințe) și impresia că poți fi eficient/ă doar dacă lucrezi de la birou, nu-i așa?! Dar oare cum ar fi să renunțăm la comportamentul „profesionist“ și să ne purtăm uman unii cu alții?
Ceea ce ne-a demonstrat pandemia – poate mai mult decât orice – este că niciuna dintre regulile profesionalismului nu contează cu adevărat. Doar noi, oamenii, ni le-am impus, în ciuda faptului că nu sunt funcționale.
Așadar:
- atâta vreme cât îți faci treaba bine, ce contează că muncești de acasă?
- atâta vreme cât îți faci treaba bine, ce contează că porți pijama?
- atâta vreme cât îți faci treaba bine, ce contează dacă la 9 fix nu ești online?
- atâta vreme cât îți faci treaba bine, ce contează că te-ai întrerupt ca să hrănești pisica?
- atâta vreme cât îți faci treaba bine, ce contează că ți-ai luat o pauză de două ore ca să stai cu copilul?
Dacă stăm să analizăm în profunzime ideea de „profesionalism“, ajungem să realizăm că, de fapt, are mai mult legătură cu decența și respectul decât cu un anumit cod vestimentar sau cu a te ține cu sfințenie de un program. Să fim cinstiți: nu-ți poți ignora copilul timp de 8 ore pe zi și să te comporți ca și când n-ar fi acolo.
Așa e și cu animalul de companie. Iar acestea sunt doar două exemple. Cred că ne-am simți cu toții mai ușurați dacă ne-am lua greutatea „profesionalismului“ de pe umeri – în sensul clasic (și atât de depășit) al cuvântului – și în schimb ne-am folosi de empatie, înțelegere și asertivitate.
Așadar, vă propun următorul exercițiu: haideți ca de-acum încolo să ne comportăm uman unii cu alții! Asta dacă nu o faceți deja…
Acest material a fost publicat în Revista HR Manager cu numărul 66.
Consultați un preview aici.
Pentru abonare, click aici.
