Flexibilitatea muncii poate însemna, pentru unii angajați, să lucreze când vor și/sau de unde vor, să aibă din când în când, poate, o vinere sau o altă zi din săptămână liberă și să lucreze mai mult în celelalte patru zile lucrătoare; poate însemna doar telemuncă sau o combinație din toate măsurile antemenționate.
Majoritatea consideră noul un motiv de stres și disconfort. Însă schimbarea face parte din orice job, mai ales în zilele noastre, iar capacitatea de a-i face față este esențială. Angajații flexibili se gândesc automat la alternative atunci când prima idee propusă nu este acceptată. Venind cu noi soluții, aceștia dovedesc adaptabilitate, arată că știu să accepte eșecul și să meargă mai departe. Cu alte cuvinte, dovedesc rezistență!
Un program flexibil este un beneficiu tot mai apreciat de angajați și candidați. Din păcate, nu toate domeniile de activitate permit acest gen de concept, spre exemplu domeniul vânzărilor. Însă în domeniile în care se poate implementa, cu siguranță este un plus.
Aida Chivu, HR Director, Up Romania , în intervenția sa din cadrul evenimentului Best Employer Fest Ediția a III-a, Festival de bune practici „Employee Experience”, organizat de Revista HR Manager cu sprijinul HUMANISTIC în data de 28 martie 2023 a spus că au „regândit experiența de muncă a angajaților pentru a atrage și păstra talentele de care avem nevoie. Flexibilitatea rămâne cuvântul cheie în relația angajat – angajator atât din perspectiva angajaților, cât și din perspectiva angajatorului. Există o schimbare uriașă a modului în care angajații apreciază flexibilitatea în viața de zi cu zi, flexibilitatea la locul de muncă, flexibilitatea beneficiilor extrasalariale. Toate acestea au un rol important asupra productivității, bunăstării și implicării angajaților”.
Iată câteva idei din prezentarea Aidei Chivu:
Cum definim flexibilitatea în business? – ca fiind capacitatea de adaptare la schimbări și la nevoile apărute în piața în care activează acel business
Cum apare flexibilitatea în viața noastră? Flexibilitatea în viața de zi cu zi: Încă de la nevoile primare, oamenii simt nevoia de a fi flexibili. Cum putem să definim acest lucru? Din libertatea de a se adapta la activitățile care apar în fiecare etapă a vieții. Din primele zile de viață, omul învață cum să se adapteze schimbărilor care apar, de la primii pași făcuți, primele cuvinte, la oamenii cu care interacționează, la schimbările de mediu în care își desfășoară activitatea.
Cum apare flexibilitatea în business? Flexibilitatea la locul de muncă: Flexibilitatea apare pentru adaptarea la schimbările care apar în piață, născute din nevoile fiecărei generații în parte. De la flexibilitatea referitoare la programul de lucru, la flexibilitatea de a-și alege modul de lucru, echipa în care să activeze, acestea sunt libertăți ce se regăsesc în cerințele generațiilor.
Cum procedează ei? – Prin redefinirea muncii – în care nevoile angajaților sunt ascultate și se iau decizii pe baza acestora. Oamenii au nevoie să se țină cont de părerea și de cerințele lor. Să simtă că există pentru organizație mai mult decât ca și simpli angajați.
Ce înseamnă flexibilitatea la locul de muncă pentru gen Z (18-26 ani): Nevoia de autonomie apare în contrast cu nevoia de suport și validare continuă. Adaptabilitatea – cariera este mai puțin importantă, deschiși să schimbe domeniul în orice moment. Flexibilitate : work from home, program adaptat nevoilor de învățare, Short Friday. Varietatea de roluri / perspective oferite și posibilitatea de a schimba poziția/ atribuții diferite. Experiența continuă de învățareprin experiențe diverse și autonomie investită. Dezvoltare personală: dezvoltare soft skills, cursuri de învățare off-topic, dezvoltare interdisciplinară.
Ce înseamnă flexibilitatea la locul de muncă pentru gen Y (27-40 ani): Echilibru viață personală – job, presiunea de a demonstra și a performa peste așteptări însă apar tensiuni în raport cu timpul dedicat familiei. Reputația angajatorului, mai importantă comparativ cu gen Z. Cultura organizațională, modul în care rezonează cu valorile companiei, diferențiator față de gen Z. Statut profesional : validarea competențelor prin promovări constante în aceeași industrie. Flexbilitate : work from anywhere / anytime pentru a putea echilibra mai bine viața personală cu cea profesională. Perspectiva de wellbeing : yoga, psihoterapie, etc.
Ce înseamnă flexibilitatea la locul de muncă pentru gen X (41-55 ani): Stabilitatea : predictibilitatea jobului, numărul de angajați loiali, perspectivele de retenție. Reputația angajatorului : cum gestionează situațiile de criză. Suprapunere rol personal și profesional – identificare cu valorile promovate. Wachout! Predominarea generației Z la un anagajator poate deveni o barieră pentru a aplica pentru postul respectiv. Dezvoltarea skill-urilor digitale, nevoia de adaptare către noi tool- uri. Flexibilitate: posibilitatea de a își ajusta programul de lucru în funcție de planul personal.
Cum apare flexibilitate salarială? : Flexibilitatea salarială apare din nevoia angajatorilor de a se adapta la nevoile angajaților, iar pentru toate cele 3 generații, printre cele mai dorite beneficii extrasalariale se numără: tichetele de masă, abonamentele la clinici medicale private, cursuri/ training-uri de dezvoltare personală, vouchere cadou, pachete de wellbeing.
Din ce poate fi compus pachetul de beneficii extrasalariale? Din bonusuri de performanță, zile libere suplimentare, abonamente la clinici medicale private, decontarea utilităților și transportului, vouchere cadou, abonamente la săli de sport sau pachete de wellbeing.
Mai multe din prezentarea Aidei Chivu găsiți aici.
Pentru a viziona înregistrarea integral a evenimentului accesați pagina oficială.