de Ioana Dumitru
Utilizarea Social Media la locul de muncă a devenit o practică uzuală – reţele sociale, bloguri, forumuri, comunităţi de conţinut, media sharing, lumi virtuale. Accesarea şi utilizarea acestor canale de comunicare se realizează fie în scopuri legate de muncă, fie în interes privat; mijloacele de accesare a Social Media sunt şi ele diferite, uneori utilizându-se terminalele electronice ale angajatorilor, alteori cele personale (chiar dacă reţeaua de Internet accesată poate aparţine angajatorului).
Cel mai adesea companiile nu au reguli interne precise cu privire la accesarea şi utilizarea Social Media de către angajaţi, ceea ce le poate expune unor riscuri informatice sau legale.
Workshop-ul dedicat Impactului Social Media la locul de muncă; Drepturi, Riscuri şi Bune Practici îşi propune să abordeze, într-o manieră interactivă, diferite subiecte de interes pentru angajatori, cum ar fi:
- interacţiunea dintre dreptul angajaţilor la viaţă privată şi dreptul angajatorilor de a monitoriza şi supraveghea comunicările electronice efectuate la locul de muncă,
- condiţiile în care angajatorii pot desfăşura astfel de acţiuni de monitorizare şi supraveghere,
- legitimitatea accesării informaţiilor din Social Media în scop de recrutare,
- posibilitatea sancţionării disciplinare a angajaţilor în legătură cu utilizarea Social Media, şi altele.
Discuţiile vor fi focusate pe aspecte practice, incluzând studii de caz şi încurajând implicarea activă a participanţilor care vor avea posibilitatea să expună probleme concrete cu care se confruntă în activitatea curentă în legătură cu acest subiect. Dezbaterile vor urmări astfel prezentarea regulilor legale aplicabile fiecărei teme, semnalarea zonelor de risc şi a modalităţilor de diminuare sau eliminare a acestora, oferirea de exemple din practică europeană şi identificarea, împreună cu participanţii la workshop, de exemple de bune practici în materie.
HR Strategic Marathon 2015 este un eveniment dedicat profesioniştilor în HR care îşi doresc să testeze anumite concepte de training şi dezvoltare sau să se informeze cu privire la aspecte delicate ale legislaţiei muncii. Detalii legate de înscrieri puteţi găsi aici.
Ioana Dumitru, Managing Associate, Popivici Niţu & Asociaţii