Acasa Editorial A apărut numărul 78 al revistei HR Manager: PEOPLE FIRST – Organizații orientate spre oameni

A apărut numărul 78 al revistei HR Manager: PEOPLE FIRST – Organizații orientate spre oameni

6 min citire
0
0
1,182

Organizațiile care adoptă o strategie axată pe principiul „People First” au ca obiectiv primordial construirea unei culturi organizaționale autentice, empatice și profund centrate pe nevoile oamenilor.

În acest număr, explorăm acele inițiative care susțin activ o cultură a incluziunii și respectului pentru diversitatea individuală, alături de strategiile comprehensive de wellbeing, menite să genereze un mediu de lucru sănătos și echilibrat pe toate planurile. De asemenea, dezvăluim proiectele care încurajează dezvoltarea unui cadru organizațional în care fiecare angajat este valorizat, apreciat și inspirat să contribuie la succesul colectiv.

În organizațiile de top, oamenii nu sunt doar rotițele unui mecanism – ei sunt motorul care definește direcția, accelerează performanța și transformă viziunea în realitate. „People First” nu este un simplu slogan; este un angajament strategic de a crea medii de lucru în care angajații devin parteneri în inovație, schimbare și succes.

Așadar, la rubrica HR DISCOVER am invitat câțiva directori de HR din România care au reușit să implementeze cu succes astfel de strategii să ne prezinte proiectele lor de referință:

  • LUMINIȚA FLOREA, DIRECTOR PEOPLE & CULTURE, PHILIP MORRIS ROMÂNIA
  • ILONA LIXANDRU, DIRECTOR HR, RETURO SGR
  • ANA MARIA PETCU, HUMAN RESOURCES MANAGER, INTERBRANDS ORBICO
  • CORINA FĂURESCU, HEAD OF PEOPLE, BOOKING HOLDINGS ROMÂNIA
  • ANDREEA VIDEANU, DIRECTOR HR, SERVIER PHARMA ROMÂNIA
  • NADIA BADEA, PEOPLE & TALENT DIRECTOR, CERAGON NETWORKS

Inteligența artificială va remodela profund forța de muncă, transformând radical modul în care oamenii își desfășoară activitatea profesională. Așadar, în locul unui job stabil, angajații vor gravita către așa-numita Gig Economy, munca lor constând în colaborări punctuale cu mai mulți clienți. Deși această schimbare ar putea aduce o nesiguranță mai mare în carieră, ar oferi în schimb flexibilitate și o gamă mai largă de oportunități. Dar oare ce putem face pentru a ne pregăti corespunzător pentru un viitor al muncii definit de tehnologie, adaptabilitate și contracte pe termen scurt? Constantin Pescaru, editorul coordonator al revistei HR Manager, dezbate această temă la rubrica COVER STORY.

La rubrica HR RADAR, Marilena Ispas, senior editor al revistei HR Manager, vorbește despre cum se poate ajunge la succesul colectiv în companiile din România prin strategii pentru o cultură organizațională incluzivă și sănătoasă. Și le are ca invitate pe Maria Tătaru, HR Director la Beko România, și pe Aurelia Florea, Director Dezvoltare Organizațională și Experiența Angajaților la Miele Tehnica Brașov, parte a grupului Miele Germania.

La rubrica HR Special, Costin Ciora, lector universitar doctor la ASE București, explică modalitățile în care sistemul educațional poate sprijini o mentalitate de învățare continuă și cum colaborarea între mediul academic și cel de afaceri poate pregăti mai bine studenții pentru o carieră de succes.

La HR Event aflăm mai multe detalii despre Joblandia, programul HR Club de implicare socială, care își redeschide porțile pentru un nou an școlar.

Studii și concluzii interesante despre cum utilizează fiecare generație Inteligența Artificială în afaceri și ce efect are asupra organizațiilor descoperim la rubrica HR TRENDS, dar și cum influențează diferențele între generații strategiile de HR în industria serviciilor pentru afaceri.

La bună citire!

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Editorial

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Provocările aduse de AI în digitalizare și restricțiile inerente ale dreptului muncii

Într-o lume într-o continuă schimbare în ceea ce privește digitalizarea și utilizarea inte…