Cum putem menține un nivel ridicat de engagement fără să alunecăm spre epuizare?

Cum este configurat drumul spre burnout?

Drumul spre burnout este motivat, cel mai probabil, de intenții bune și duce, aparent, către nenumăratele beneficii pe care societatea noastră ni le prezintă când vine vorba de succes. Nevoia de a avea o imagine cât mai bună și ideea de succes profesional aduc în minte, de cele mai multe ori, senzația că așa am putea fi în siguranță. Cine nu ar vrea să lucreze cu un om care a demonstrat că poate și care produce rezultate? Iar dacă individul crede mai puțin în potențialul său, înainte de ajunge la burnout, cel mai probabil se visează atingând toate nevoile financiare care l-ar putea securiza pe el și pe familia sa. Ceea ce ne determină să pornim pe acest drum nu este o nevoie autoflagelantă, ci, dimpotrivă, suma beneficiilor pe care mintea noastră le-a proiectat în legătură cu munca în exces și avantajele pe care am învățat că le putem obține în acest fel.

Ce comportamente, acțiuni sau factori ajung să ne coste fizic și emoțional?

Ajunge să ne taxeze fizic și emoțional ignoranța față de ceea ce suntem. Devenim foarte preocupați de exterior, de tot ceea ce se află în afara noastră. Ne ignorăm pe noi înșine în căutarea disperată a fericirii care, credem noi, e în exteriorul nostru. Imaginea pe care societatea o creează în raport cu succesul este foarte agresivă și neobosită. Burnoutul se autoalimentează din gândurile noastre aberante legate de ceea ce înseamnă fericire și este întreținut de contextul social în care trăim. Nimeni nu stă să analizeze dacă obiectivul pe care și-l propune este cu adevărat tangibil sau dacă are sens pentru viața sa. E peste tot? Toată lumea vorbește despre el? Atunci trebuie să mi se potrivească și mie. Eu de ce să nu pot? Trebuie doar să depun un efort suplimentar. Mintea generează combustibilul care angrenează corpul în orice comportament necesar pentru ca obiectivul să fie atins.

Care ar fi semnele timpurii ale burnoutului? Cum îl conștientizăm?

Primul semn al burnoutului este reprezentat de amânarea lucrurilor care intră în categoria timpului petrecut cu sine. Nu mai avem timp „să fim” pentru că suntem mult prea preocupați „să facem”. Amestecul dintre frica de a eșua și nevoia de a demonstra că putem ne scoate complet din contactul cu sinele nostru. Concret, ceea ce se întâmplă este că găsim întotdeauna un motiv bun să mai rămânem la serviciu pentru încă un task. Motivele care ne țin blocați pot veni dintr-una sau mai multe din categoriile:

• Avem multe taskuri pentru că sunt multe de făcut, dar nu ne întrebăm, de fapt, de ce ne este frică atunci când nu spunem „nu” la niciun task care ni se dă.
• Tindem să fim perfecționiști, nelăsând niciun aspect al muncii noastre nerezolvat până aproape de perfecțiune. Ne spunem că vrem să lăsăm lucruri de calitate în urma noastră, dar nu ne întrebăm, de fapt, cât de frică ne este să fim prinși că am greșit.
• Ne străduim să demonstrăm că suntem cei mai buni. Ne spunem că în felul acesta ne automotivăm, dar nu ne întrebăm, de fapt, cât de tare ne temem că imaginea noastră o să aibă de suferit pentru că nu mai suntem percepuți ca fiind cei mai buni.
• Avem nevoie să fim observați și să primim feedback pozitiv. Ne spunem că nu muncim pentru laudele șefilor și ale colegilor, dar nu ne întrebăm, de fapt, cât de siguri pe noi ne vom simți când nu le vom mai primi?
• Suntem dependenți de confortul pe care beneficiile materiale obținute în urma muncii noastre ne permit să le accesăm. Ne spunem că lucrurile materiale nu contează, dar nu ne întrebăm, de fapt, de ce avem această tendință constantă de a acumula și teama permanentă de a pierde.

  Când începem să avem tendința să rămânem la serviciu în detrimentul timpului petrecut cu familia sau cu sine, iar „povestea” pe care ne-o spunem ca să ne justificăm se află într-una din categoriile de mai sus, e clar că procesul de burnout începe să se instaleze.

Cum putem menține un nivel ridicat de engagement fără să alunecăm spre epuizare?

Să ne atingem rezultatul financiar nu poate fi un obiectiv în sine. E ca și cum am spune că trăim pentru a respira. Orice companie are nevoie de rezultate financiare pentru a exista. Din păcate, majoritatea covârșitoare a managerilor pun accent doar pe acest aspect. Probabil se tem că oamenii nu au în vedere rezultatele financiare și vor să se asigure că lucrurile se întâmplă. Consecința acestui tip de abordare este că, la nivel subliminal, oamenii ajung să se perceapă ca fiind niște roboței care sunt puși în pozițiile lor doar ca să producă. Cu timpul, oamenii își pierd stima de sine și devin demotivați sau se aruncă cu și mai mare ardoare către muncă, pornind pe drumul burnoutului. Genul acesta de abordare sabotează engagementul.

Managementul ar trebui să se concentreze mai mult pe înțelegerea imaginii de ansamblu a afacerii și să pună accent mai mare pe a-i învăța pe manageri ce înseamnă și cum se face management. Problema actuală a organizațiilor este că aleg să se învârtă într-un cerc vicios, total neproductiv. Și totuși nu toți angajații se lasă angrenați în acest mecanism. O cercetare de piață făcută de Gallup în anul 2011 arată că media engagementului la nivel mondial este undeva la 25%. Restul angajaților vin la serviciu în grade diferite de demotivare. Nu cred că acest lucru se întâmplă pentru că oamenii sunt nepăsători sau leneși. Probabil că un procent foarte mare dintre cei care aleg să devină dezinteresați de ceea ce fac se apără de burnout. Din păcate, modelul pe care cele mai multe organizații îl propun astăzi angajaților lor este să aleagă între a fi implicați trup și suflet pentru ca organizația să dea rezultate sau… nu.

 Acest material a fost preluat din numărul 47 al Revistei HR Manager,

ediția din iulie-septembrie 2018.

Mai multe detalii despre abonare găsiți aici.