Acasa Agenda HR De ce poate fi conflictul sănătos pentru job

De ce poate fi conflictul sănătos pentru job

5 min citire
0
0
719

Deși pare departe de realitate, existența conflictului la locul de muncă poate fi un indiciu al unei organizații sănătoase. A nu fi mereu în acord cu șefii, a evita un coleg sau altul, a avea ”probleme cu oamenii” – toate acestea sunt o realitate care nu poate fi ștearsă într-un mediu organizațional, iar eliminarea acestei realități nu este posibilă. Ceea ce se întâmplă, apoi, în gestionarea conflictului este ceea ce contează cu adevărat, pentru că această realitate poate fi reconfigurată.

de Daniela Ciobotar

Conflictul este, pur și simplu, energia creată de diferența dintre ceea ce vrem și ceea ce experimentăm, trăim într-un anumit moment, conform psihologului Nate Regier, autorul volumului Conflict without casualties. Conflictul negativ costă, conform unui studiu CPP Global Human Capital până la 359 miliarde de dolari pe an în timp irosit și ineficiență. Însă conflictul poate fi folosit și într-o direcție pozitivă.

Cum poate fi folosit conflictul într-un mod sănătos?

Totul se reduce la transformarea acelei energii produse de diferența conflictuală printr-o comunicare eficientă și asumarea responsabilității, indiferent de rolul organizațional deținut.

Așadar, conflictul poate fi gestionat printr-o atitudine deschisă și întrebări care să arate această deschidere precum ”Cum te descurci cu acest proiect?” sau ”Cum este acest transfer pentru tine?”, care să fie susținute de o ascultare atentă.

Crearea unui mediu organizațional deschis și asumat presupune și stabilirea unor reguli de comunicare și un cod etic bazat pe respect și încredere. De altfel, trebuie înțeles faptul că fiecare părere contează, iar ascultarea și deschiderea construiesc aceste punți de încredere. Un studiu McKinsey subliniază faptul că angajații care sunt mai conectați cresc productivitatea cu 20-25%. De asemenea, un studiu Holmes punctează faptul că, din cauza unei comunicări ineficiente sau a neînțelegerilor dintre angajați, anual se pierd până la 37 miliarde de dolari și 57% dintre proiecte eșuează din aceeași cauză.

Toate aceste date subliniază nevoia gestionării conflictelor și a comunicării ineficiente prin deschidere și asertivitate – a fi deschis, a avea așteptări clare și bine enunțate, a-ți asuma rolul cu integritate, în orice relație profesională.

Totodată, pentru a trata conflictul într-un mod sănătos, organizațiile trebuie să își creeze acest cadru în care atât așteptările, cât și consecințele sunt clar enunțate, iar greșelile sunt confruntate încă de la început, cu asumare și integritate.

Mai mult decât atât, în gestionarea conflictului este important să identifici cauza și să o tratezi, mai ales dacă avem în vedere fenomene mai subtile precum bullying-ul sau intervenția managerului în fiecare conflict din echipa sa. A oferi spațiu de comunicare și a ști când trebuie intervenit sunt alte două abilități în gestionarea sănătoasă a conflictelor în mediul de business.

Energia conflictului este, în cele din urmă, neutră. Depinde de mediul organizațional și de angajați cum aleg să se raporteze la această energie, întreținând negativitatea sau transformând negativul în productiv.

Daniela Ciobotar

foto main 1

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Cardul Pluxee Cadou – o surpriză inspirată pentru echipa ta în perioada sărbătorilor de iarnă

Finalul de an este întotdeauna un moment de bilanț, dar și o perioadă în care ne bucurăm d…