Acasa Agenda HR Noua gândire de leadership, business și antreprenoriat, la HR Club

Noua gândire de leadership, business și antreprenoriat, la HR Club

7 min citire
0
0
538

Peste 400 de profesioniști ai resurselor umane și manageri de companii au participat la cea de-a 13-a ediție a conferinței nationale HR Club, HighFuture Conference.

de Roxana Roseti

Evenimentul a avut loc pe 4 octombrie a.c. și s-a bucurat de prezenţa a 8 speakeri cu experienţă naţională şi internaţională, care au prezentat modele noi şi originale de gândire de leadership, de business şi de antreprenoriat, în contextul schimbărilor şi provocărilor aduse de economia globală, dar şi de cea locală.
Aceasta a fost, potrivit organizatorilor și nu numai, probabil singura zi din an în care s-a evidențiat reîntâlnirea cu cei mai influenţi oameni ai HR-ului din România, într-un singur loc,

Invitaţii conferinţei au expus un…”incubator de idei”, vorbind, printre altele, despre explorarea viitorului şi despre noi concepte şi provocări.

Perspectiva practică


Isaac Getz (foto), Professor în Idea, Involvement, and Innovation Management, ESCP Europe Business School, a prezentat conceptul de „companie eliberată”, un tip de organizaţie în care liderii renunţă la controlul excesiv şi le permit angajaţilor să preia iniţiativa şi să-şi asume mai multe responsabilităţi. De asemenea, Isaac Getz a oferit autografe pe ediţia în limba română a cărţii sale, “Freedom, Inc.: How Corporate Liberation Unleashes Employee Potenţial and Business Performance”, lansată cu această ocazie.

Pe de altă parte, Erin Meyer – Senior Affiliate Profesor în Departamentul Comportament Organizaţional al INSEAD şi autoarea cărţii „The Culture Map: Breaking Through the Invisible Boundaries of Global Business”, a oferit o perspectiva practică, presărată cu exemple din activitatea să de consultant internaţional, privind una dintre cele mai importante provocări de business de azi: cum ne influenţează diferenţele culturale atunci când interacţionăm, în activitatea noastră, cu persoane din întreagă lume.


De asemenea, Ciprian Stănescu (foto) – Preşedinte Global Shapers Bucharest Hub, comunitate a World Economic Forum, a abordat subiecte prezente în concluziile raportului World Economic Forum, din 2016, The Future of Jobs, printre care ocuparea forţei de muncă şi strategii pentru asigurarea competenţelor necesare în a Patra Revoluţie Industrială.

Daniel Matei – Manager Impact Hub Bucharest, a vorbit despre trendurile în coworking, la nivel naţional şi global, prezentând şi un profil al utilizatorului tipic de spaţii de coworking aşa cum reiese din rapoartele realizate de reţeaua Impact Hub prin chestionarea a 15.000 de membri la nivel global.

Valoare adăugată şi bunăstare reală

Riccarda Zezza (foto)– Co-fondator Maternity as a Master (MAAM)  a prezentat Maternity aş a Master, Piano C („Planul C”) şi ARG, proiecte originale prin care şi-a propus să ofere părinţilor,
în special mamelor aflate în concediul de creştere a copiilor, oportunităţi de a continuă să lucreze, să înveţe şi să-şi dezvolte abilităţi profesionale care să le uşureze reintegrarea profesională ulterioară.

Mihai Dragomir – Membru fondator al Asociaţiei Mioritics, a discutat despre eco-turism şi turismul de nişă, un sector cu un uriaş potenţial de dezvoltare, care produce valoare adăugată şi bunăstare reală în comunităţile gazdă. Cristian Covaciu – Director General IPEC SĂ, a vorbit despre evoluţia automatizării diverselor procese şi modul în care roboţii industriali pot îmbunătăţi procesele şi contribui la o mai bună remunerare a angajaţilor unei companii.
Adrian Fako – CEO şi Co-Fondator Accelerole, a susţinut o prezentare despre inteligenţă artificială în programele de training corporate şi despre modurile în care se pot susţine din punct de vedere tehnologic învăţarea şi dezvoltarea continuă a angajaţilor.

Prin urmare, ziua în care întâlnirea cu oameni care inspiră la schimbări de mentalitate și motivează prin exemplul lor a fost fructuoasă, dovedind că acțiunea de a crea în jurul nostru mediul propice pentru ca toate schimbările să poată fi implementate cu success este posibilă

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Revista HR Manager
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Adina Mărculescu: “Lecția pe care am învățat-o a fost importanța anticipării schimbărilor și a pregătirii pentru situații neprevăzute”

Continental Hotels, unul dintre cele mai cunoscute lanțuri hoteliere din România, reprezin…