Acasa Staffing 4 sisteme eficiente pentru motivarea pe termen lung a angajaților, cu costuri minime pentru companii

4 sisteme eficiente pentru motivarea pe termen lung a angajaților, cu costuri minime pentru companii

7 min citire
0
0
1,032

Una dintre marile provocări și responsabilități ale managerilor este să se asigure că angajații lor sunt suficient de motivați încât să obțină cele mai bune rezultate și să își mențină productivitatea.

Cea mai eficientă metodă pentru motivarea angajaților este crearea unui sistem de recompensare, care să corespundă cu obiectivele companiei și să nu fie un efort financiar greu de suportat pentru firmă. Executat corect, acest sistem ajută și la retenția angajaților valoroși, dar și la atragerea noilor talente în companie.

Oferirea unor recompense care ajută compania să economisească bani

Orice angajat are nevoie de concediu, iar dacă își petrece zilele libere într-o vacanță, în care se relaxează și se deconectează de la stresul cotidian, el se va întoarce la serviciu mai motivat și cu bateriile reîncărcate.

O companie care le oferă angajaților săi astfel de tichete de vacanță, cu care aceștia își pot plăti cazarea în hoteluri sau pensiuni din întrega țară, reușește să economisească până la 32% la bugetul companiei, față de situația în care le-ar acorda bani cash angajaților. Acest lucru se datorează faptului că tichetele sunt deductibile în proporție de 100%, iar angajatorul nu mai plateste taxe salariale, pe acea sumă. Orice salariat își dorește un astfel de beneficiu, pentru ca ii asigura un echilibru intre viata personala si cea profesionala, prin incurajarea de a-si lua pauzele bine meritate, contribuind astfel si la consolidarea relatiei dintre angajati si companie.

Implementarea unui sistem de bonusuri de performanță

Multe companii acordă bonusuri angajaților în funcție de rezultatele pe care aceștia le obțin. Această inițiativă are avantaje atât pentru companie, care nu este nevoită să suporte o creștere salarială lunară, cât și pentru angajați, care sunt mai motivați să își atingă obiectivele. Pentru ca un sistem de bonusuri de performanță să funcționeze bine, fiecare angajat trebuie să știe condițiile în care poate obține acest beneficiu, dar și suma pe care o poate câștiga în plus pentru atingerea obiectivelor. Bonusurile de performanță se pot acorda atât individual, cât și pentru munca unei întregi echipe, însă acestea din urmă au dezavantajul că angajații depind unul de celălalt, ceea ce poate crea tensiuni în interiorul grupului.

Creșterea flexibilității programului

Numărul angajaților care consideră flexibilitatea programului drept un criteriu important în alegerea locului de muncă este într-o creștere continuă. Nu doar tinerii din generația Millennials vor să aibă libertate în a-și organiza programul după bunul plac, ci și cei mai în vârstă, care vor să dedice mai mult timp liber familiei. Multe companii au început să le permită angajaților să lucreze de acasă sau să vină la ce oră doresc, astfel încât să își poată organiza programul mai eficient. O astfel de măsură îi motivează pe oameni să fie mai productivi și crește loialitatea angajaților față de companie.

Organizarea de traininguri și workshop-uri

Angajații performanți din companii, indiferent de domeniu, au anumite trăsături în comun: sunt interesați să se dezvolte pe plan profesional, să învețe și să avanseze. Iar o companie care le oferă angajaților programe de training, workshop-uri, îi trimite la conferințe sau cursuri de specializare arată susținere și interes pentru dezvoltarea salariaților. În plus, cunoștințele acumulate de oameni vor fi puse ulterior în practică în serviciul companiei, un lucru care poate aduce plus-valoare și inovație în modul în care se desfășoară lucrurile în interiorul firmei.

Un sistem bun de recompensare are ca scop motivarea angajaților, creșterea productivității și alinierea obiectivelor companiei cu cele ale salariaților săi. Trendul actual ține mai degrabă de acordarea recompenselor în funcție de performanțe, un sistem care s-a dovedit că funcționează indiferent de domeniul în care activează o firmă.

 

Sursă foto: Shutterstock/Copyright:Roman Samborskyi

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Marilena
Incarcati mai multe in Staffing

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Strategii HR de succes: cum își consolidează companiile brandul de angajator și își promovează angajații

Într-un context de piață a muncii extrem de competitiv și în continuă schimbare, strategii…