Acasa Agenda HR Trend ascendent în recrutare, în 2017

Trend ascendent în recrutare, în 2017

13 min citire
0
0
1,005

de Mihaela Maranca

Anul 2016, în linii mari, a înregistrat un trend ascendent, în care piaţa muncii a cunoscut o creştere încurajatoare. Ca urmare a creşterii salariului minim pe economie, precum şi reducerea cotei unice de TVA, angajatorii români au raportat intenţii optimiste de angajare. Această tendinţă va urma un curs pozitiv şi pentru anul 2017. Având în vedere că România este încă un punct de atracţie pentru investitori, semnele bune aduse de 2016 se vor menţine şi în anul următor. Am identificat, în cele de mai jos, 7 tendinţe importante, la nivelul pieţei de resurse umane, care vor caracteriza anul 2017.

Social media – instrument foarte util în procesul de recrutare

În ceea ce priveşte procesul de recrutare, avem de-a face cu schimbări şi îmbunătăţiri la ordinea zilei, iar companiile care activează pe piaţa serviciilor de recrutare trebuie să ţină pasul cu acestea. Mai folosim încă şi instrumentele tradiţionale (bază de date, recomandări, anunţuri), dar, mai mult ca niciodată, acum asistăm la o mutare a procesului de recrutare în lumea online. Social media se dovedeşte a fi un instrument foarte util în acest sens.

În cadrul Randstad România, folosim o gamă largă de abordări şi ne propunem să ne îmbunătăţim abilităţile, odată cu acelea pe care le solicităm candidaţilor noştri. Prin tot ceea ce facem, ne urmăm valorile de bază, prin care suntem recunoscuţi la nivel internaţional – to know, to trust, to serve.

Experienţa va favoriza angajaţii seniori

România este pe harta ţărilor cu forţa de muncă cea mai pregătită, datorită instituţiilor de învăţământ cu renume, care se regăsesc în mai multe oraşe ale ţării noastre. Totuşi, forţa de muncă bine pregătită vine din amestecul de educaţie şi practică, iar cea din urmă îi va favoriza pe angajaţii seniori, în anul care urmează. Aşadar, putem avea în vedere diferenţe în ceea ce priveşte generaţiile, ca urmare a ariei de expertiză, întrucât momentan ne confruntăm cu un boom în ceea ce priveşte sectorul IT, servicii şi inginerie.

Oportunităţile din România concurează ofertele din străinătate

Este de notat tendinţa generală a forţei de muncă de a părăsi ţara pentru job-uri în străinătate, însă ţin să semnalez existența unor oportunităţi foarte bune şi în România, care concurează ofertele din străinătate. Provocarea noastră va fi păstrarea profesioniştilor în ţară şi găsirea formulei perfecte între candidaţi şi angajatori. Ne place să numim acest proces win-win.

Noi soluţii pentru a aduce mai aproape cererea de ofertă

Schimbarea trendurilor pieţei de muncă, inclusiv îmbătrânirea populaţiei, flexibilitatea şi rezolvarea deficitului de forţă de muncă înseamnă dezvoltarea de noi soluţii în procesul de recrutare şi selecţie de personal. Aceasta va fi una dintre direcţiile în care ne vom concentra, în continuare, şi în anul 2017. Prin găsirea unui echilibru între nevoile angajatorului şi dorinţele angajaţilor, ne propunem să aducem mai aproape cererea de ofertă, conform misiunii noastre: to take the lead in shaping the world of work.

Creşte tendinţa companiilor de a colabora cu firme de specialitate

O companie specializată în oferirea de servicii HR implică, în procesul de recrutare şi selecţie, profesionişti, oamenii formaţi, cu experienţă puternică, pregătiţi să îndeplinească cu succes acest demers. Profilurile solicitate se livrează în timp rapid şi cu precizie, avantaje pe care companiile încep să le caute tot mai mult. Desigur, realizarea procesului de recrutare de către angajator însuşi este o opţiune, dar nu atât de populară în prezent. Chiar dacă reprezintă la o primă vedere costuri scăzute, la final de proces se vor atinge costuri foarte mari, prin prisma timpului dedicat din activitatea angajatorului sau prin faptul că nu întotdeauna reuşesc să identifice candidaţii potriviţi. O companie specializată oferă sprijin în procesul de inserţie a noilor angajaţi şi furnizează servicii de consiliere în acord cu cerinţele.

Succesul unui proiect de recrutare stă în a oferi candidaţilor jobul potrivit, precum şi în a oferi candidaţi potriviţi companiilor pe care le reprezintă. O astfel de viziune, implementată consecvent, aduce un plus de valoare societăţii ca întreg, ceea ce dă un sens puternic activităţii noastre de recrutori.

Diversificarea serviciilor, pentru a echilibra cererea cu oferta

Întrucât discutăm despre o “industrie specială”, noi, cei care activăm în domeniul serviciilor de recrutare, trebuie să fim la curent cu mişcarea rapidă a societăţii. Este obligatoriu să ţinem pasul cu cerinţele, fapt care face din HR un domeniu care se îmbunătăţeşte zilnic. Ne concentrăm pe identificarea serviciilor pe care le putem oferi în plus, pentru a echilibra procesul dintre cerere şi ofertă, în termeni de calitate sporită şi timp scurt de livrare. Această tendinţă va continua şi pe viitor, pe măsură ce angajatorii solicită candidaţi bine pregătiţi, deschişi să îşi îmbunătăţească abilităţile continuu. În acest sens, atât în sprijinul candidaţilor, cât şi al angajatorilor, intervin soluţiile de consiliere şi orientare profesională.

Proiectele de recrutare au potenţial de dublare, ca volum, în 2017

Urmând trendul general al momentului, care este concentrat pe trei domenii, respectiv servicii, industrie şi IT, estimăm că rezultate foarte bune vor fi obţinute în aceste arii şi în perioada următoare. Sunt de interes crescut pozițiile entry şi middle, în strânsă conexiune cu nivelul de costuri, şi, de asemenea, sunt solicitate proiecte şi pentru funcții de top-management, aspect care se vor menţine şi în anul 2017. În comparaţie cu finalul anul 2016, estimăm că proiectele noastre se vor dubla cel puţin, prin prisma volumului.

Mihaela MarancaMihaela Maranca, director general Randstad România

Cu experienţă de peste 10 ani în domeniul HR, am strâns de-a lungul timpului multe cunoştinţe, momente minunate şi oameni foarte valoroşi alături, care reprezintă cu adevărat propria mea carte de vizită. Obiectivul meu personal este să îmi îmbogăţesc mereu abilităţile şi experienţa, să evoluez continuu. Acest lucru m-a determinat să mă implic, cu entuziasm, în cât mai multe proiecte, din diferite domenii, fiecare rezultat fiind unul de succes, în primul rând prin prisma experienţei câştigate. Urmez zi de zi valorile de bază ale Randstad, companie de top în industria globală a serviciilor de recrutare: to know, serve and trust, striving for perfection and simultaneous promotion of all interests. Compania pe care o reprezint vede imaginea în ansamblu, aceea că activitatea noastră are impact la nivelul întregii societăţi şi îşi asumă responsabilitatea socială a unui demers de recrutare de calitate. În acelaşi timp, ca una dintre cele mai mari companii de servicii HR din lume, Randstad priveşte ca pe o responsabilitate a sa asumarea unui rol activ în dezvoltarea industriei în care activează.

 

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa atena.enea
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Munca de acasă, un nou trend de flexibilizare a relaţiilor de muncă

Nevoia angajatorului modern de a apela la opţiuni cât mai flexibile de utilizare a resurse…