Acasa Agenda HR Cum vrea statul să impulsioneze piața muncii?

Cum vrea statul să impulsioneze piața muncii?

5 min citire
0
0
697

Principalul instrument pe care statul îl va folosi pentru combaterea sărăciei și impulsionarea pieței muncii este o nouă politică salarială, politică care ar trebui să reformeze în mod special sectorul bugetar unde nu exista o corelare clară între muncă, productivitate și remunerare, și în condițiile în care statul este cel mai mare angajator cu 26% din numărul total de salariați (5 milioane), a anunțat Ministrul Muncii, Rovana Plumb, în cadrul unei conferințe dedicate profesioniștilor în resurse umane. Din păcate, răspunsul la întrebarea din titlu nu a fost foarte clar, întrucât ministrul de resort nu a fost generos în a elucida misterul din spatele acțiunilor concrete ce ar urma să fie întreprinse.

„Venim cu o nouă viziune. Ne dorim să trecem de la o abordare de tip resursă umană la una de tip capital uman. Vrem să dezvoltăm o politică salarială corectă care să facă legătura între salarizare, muncă și performanță, în care să includem criterii de relaționare, de dezvoltare și performanță. Este un proiect pe care îl avem în dezbatere între Ministerele de resort (…) În plus, noul Cod al Muncii, precum și resursa financiară de fonduri europene nerambursabile, au schimbat modul de abordare a pieței muncii din România. Nu putem să mai vorbim doar de efortul sau managementul companiilor private cu privire la acordarea salariilor, ci și de ajutorul oferit de stat prin pachetele salariale. Și mă refer aici la măsurile active prin care statul suportă o parte din cheltuieli pentru diferite categorii de angajați. Iar Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 ce va fi lansat în următoarele săptămâni prevede măsuri suplimentare în ceea ce privește soluțiile și măsurile active de constribuție a statului la pachetul salarial.”, a spus Rovana Plumb în cadrul conferinței organizate de Ziarul Financiar.

La capitolul „semne bune anul are!”, ministrul muncii a reamintit audienței că în primele două luni ale anului numărul salariaților din România l-a depășit pe cel al pensionarilor cu 64.000, după un raport de 1 la 1 la final de 2013 (5,2 milioane salariați la 5,2 milioane pensionari). „Și este de menționat faptul că deficitul la bugetul de pensii a scăzut. Dacă anul trecut am avut nevoie de o subvenție de 13 miliarde de lei, anul acesta am estimat o subvenție de doar 7 miliarde de lei pentru pensii”, a punctat cu optimism Rovana Plumb.

În final, întrebată de organizatori unde anume se vede eficientizarea productivității din sectorul bugetar, Ministrul a răspuns evaziv. „Eficientizarea o să se vadă prin politica salarială pe care o vom adopta. Momentan, cât nu există nici un fel de instrument de motivare nu se poate vedea corelarea cu performanța.”

Singura veste cât de cât îmbucurătoare, cel puțin la nivel declarativ, a fost că până la finalul anului vom avea un sistem informatic nou care va corela bazele de date din Revisal, cu cele de la ANOFM, ANAF, Evidența populației etc.

Comentarii

Incarcati mai multe articole similare
Incarcati mai multe dupa Roxana Maxim
Incarcati mai multe in Agenda HR

Lasă un răspuns

Verificati De asemenea

Câteva noi tendințe în L&D – The Learning Tipping-Point

De Mihai Zânt Activez de peste zece ani în domeniul formării adulților și am avut nenumăra…